Rusia nu reprezintă o alternativă. Chiar niciuna

Cât de prietenă poate să ne fie Rusia, atâta vreme cât, după căderea simbolică a comunismului în Europa de Est, nu a știut decât să ne țină în șah prin conservarea unei clase politice toxice, de tranziție, care a amestecat puțina libertate cu multă, prea multă mentalitate totalitară? 

Cât de prietenă poate să ne fie Rusia dacă, tot după 1990, a ținut Ortodoxiile locale precum cea din Moldova, Ucraina sau țările baltice în prizonierat cultural-spiritual? Ca români, putem fi de acord cu accentuarea, în post-comunism, a rupturii sufletești a fraților noștri prin lucrarea perversă a Patriarhiei Moscovei la Chișinău sau la Cernăuți?

Cât de prietenă poate să ne fie Rusia dacă, în orizontul integrării noastre în UE și apoi în NATO, nu a știut decât să amenințe, fără a schița un proiect alternativ de coabitare pe hartă? Că unii nu sunt de acord cu UE și NATO, acesta este dreptul lor de care fac uz din plin, doar că Rusia nu reprezintă o alternativă. Chiar niciuna.

Inevitabil – iar o să spună unii că am "obsesii", de parcă viața ta și a neamului tău nu ar trebui să te preocupe și asta nu doar de 24 ianuarie sau 1 decembrie –, actualul război din Ucraina este legat și de noi, precum și de alte popoare. Credeți careva că o eventuală victorie a Rusiei ar fi pentru toți o binecuvântare?

Pentru viitor, agresiunea rusească se poate dovedi argumentul nostru identitar cel mai solid. Plasați prin mila Domnului și tenacitatea înaintașilor noștri în partea aceasta de lume, apropierea geografică de Rusia nu poate fi combătută, neutralizată preventiv, printr-o unică și stridentă apropiere inclusiv ideologică de SUA. 

Este valabil pentru întreaga Europă: după război, se impune o regândire a solidarității economice, politice, sociale și militare a bătrânului continent. Nu îi dau dreptate unuia ca Macron – ilustrativ pentru noua tipologie a liderului moluscă, fără coloană vertebrală proprie, dar gata oricând să închirieze una, la derută –, dar în vreme ce Rusia ne vrea gubernie, libertatea este incompatibilă cu statutul de colonie, termen folosit inflaționar și oricum fără nuanțe, otova.

Ce înseamna refuzul "coloniei" în chip concret? Nici sămănătorism, nici naționalism neosecuristic, nici suveranism de doi bani și cu atât mai puțin neutralitate, măcar și din pricina faptului că, imparțiali cum am încercat să fim, am nimerit mereu în apă, între două bărci. La actuala vârstă istorică, avem în sfârșit șansa pe care generațiile părinților și bunicilor nu au avut-o de a ne alătura celor care ne garantează pacea și prosperitatea, dar cu prețul inteligent al adâncirii contribuției la pacea și prosperitatea proprii: anticorupție, transparență, democrație funcțională, autorități locale puternice, diplomație de nivel, bugete pe măsura misiunii educației, culturii, justiției, armatei sau sănătății. Etosul parteneriatului presupune figuri bine conturate, cu interese legitime, complementare de cele mai multe ori, dar care au mecanisme de dezbatere și rezolvare a diferendelor. În schimb, cu Rusia nu poți fi partener. 

Religios, imaginea pe care Rusia o livrează nu ne poate convinge: o ierarhie analfabetă, menținând un învățământ teologic jalnic, mânata de resentimente post-imperiale, iar nu luminată de Vestea cea Bună, gata să asiste la abuzurile statului care, precum recent, arestează preoți ai săi pe motiv de delict de opinie, infiltrată de serviciile secrete ale aceluiași stat etc. În tot acest timp, ca pe vremea țarilor, duhovnicii se retrag, cultivă o distanță sanitară față de oficialitățile de orice natură, menținând cât pot de bine și de mult flacăra credinței în poporul oricum sărăcit, nesigur, purtat pe valurile propagandei, temător de viață, dar în căutarea, conștientă sau nu, a Vieții, a unui Stăpân milostiv care își pune viața pentru oile sale, dar care, de secole, are parte doar de figuri autoritare sau aventuriere… Nu, hotărât lucru: Ortodoxia (oficială) rusă este o caricatură, iar faptul că nu sunt primul care o spune nu mă consolează, ci îmi sporește durerea. 

Că alături de alți europeni, iar nu toți extremiști, așa cum media imundă tot insistă, mințind, ne dorim și noi alte raporturi cu SUA, că nu vrem să fim valul european al corectitudinii politice, al neomarxismului, al tembelismelor de gen, după ce am făcut pe propria piele experiența celor criminale de rasă și de clasă, că am dori să ne cultivăm un fel de viață nereglementat abuziv, că putem aduce la rândul nostru o contribuție importantă la scrierea corectă a verbelor libertății, reconectându-ne la foarte subțirele noastre expriențe istorice – toate acestea le putem face, dar în chip evident nu cu Rusia. Nu putem fi prieteni cu ea pe motivul că nu ne plac derapajele libertății vestice, decăzută la nivel de libertinaj, câtă vreme din Est am primit numai prigoană, carceră, crimă și umilință. Nu este lumea occidentală perfectă, cum am mai spus-o, dar "varianta" rusească este înfricoșătoare. 

Așadar, pentru ultima dată: cât de prietenă poate să ne fie Rusia?