Ortodoxia nu este legalistă

Adică nu reglementează totul, instituțional și personal deopotrivă. Este, firește, canonică, doar că însuși termenul grecesc de origine indică măsura, reperul. A fi canonic înseamnă, de fapt, a fi în cadre. Acest mod de a trăi credința face nu doar viața întru ale credinței posibilă, dar permite și confruntarea cu provocările fiecărei epoci în parte. A fi, canonic, în cadrele, în duhul Bisericii lui Hristos, în continuitate și fidelitate nu exclude creativitatea, misiunea, adaptarea. 

De unde știm asta? Din toate cele bisericești precum de la evoluția liturgică, drumul dintre sinagogă și lăcașul de cult al creștinilor fiind presărat de multe împrumuturi, gesturi și simboluri dintr-o parte, iudaică, spre alta, oricum cosmopolită. Apoi, mai știm din iconografie, din succesiunea școlilor și a viziunilor. La fel, ceva similar regăsim în muzica de strană, în arhitectura sacră. Dar nu mai puțin în dreptul canonic, oricum necodificat, neuniformizat până azi, lăsând referințele la rânduielile stabilite de sinoadele ecumenice și/sau locale în contextul lor originar, dar permisiv la interpretări realiste, la zi. 

Chiar cuprinsul Noului Testament, canonul adică al cărților revelate și/sau inspirate acceptate ca atare, este rezultatul unui proces, al decantării și selecției, al comparației dintre original și copie, dintre istoric și mitologic, dintre credință și gnoză. Nu în ultimul rând, însuși corpul dogmatic, sintaxa intimă a ceea ce credem, trăim, mărturisim și dăm mai departe, a avut nevoie de timp până s-a fixat, a devenit normativ, respingând abaterile de atunci, de acum și de oricând. Canonicitatea vieții în Hristos nu este, din punct de vedere ortodox, similar vagabondajului sufletesc. 

Acum, în aceste luni de război între două țări majoritar ortodoxe, dar și între diferitele tabere formate în alte locuri, nonbeligerante armat, rânduiala canonică este frecvent invocată, unii declarând-o depășită de evenimente, în vreme ce alții așteptând tocmai de la ea minima limpezire. Problema centrală aflată în mințile și pe buzele multora, de o parte și de alta a frontului, este cea a jurisdicției. Cine, ce, cum, când? Opinia radicală vede în căderea, în îndepărtatul 1453, a Constantinopolului, adică a sediului imperial și patriarhal deopotrivă, transferarea automată spre Moscova, stilizată fraudulos ca a treia Romă, în condițiile în care Bizanțul s-a autodefinit mereu drept una noua, iar nu a doua, în numeral. Corectiv, alții văd în Patriarhia din Fanar singura sursă de legitimitate posibilă, dincolo de interese.

Faptul că fosta glorioasă Patriarhie Ecumenică a ajuns în situația de acum, aproape fără credincioși la fața locului, cu un statut juridic fragil în fața statului turc, fidel moștenitor la acest capitol al Imperiului Otoman, fără alte pârghii de putere altele decât diaspora grecească - toate conduc către concluzia că, în pragul modernității, altfel decât Catolicismul, din ce în ce mai rigid, Ortodoxia nu s-a prezenat ca bloc, ca federație capabilă să croiască și alte loialități. Lecția autorității în plină slăbiciune istorică: revenirea la firul canonic, singurul capabil să ne dezlege urzelile de slăbiciuni și compromisuri, de ambiții și ticăloșii.

Pe scurt, cum am tot afirmat, dacă la început nu au fost ascultate canoanele, iar apoi s-au auzit doar rachetele, este momentul să ne întoarcem la cele dintru început. concret, să lămurim:

- statutul canonic al teritoriului ucrainian;

- statutul canonic al teritoriului moldovean;

- infracțiunile de incitare la război și nesocotirea Evangheliei;

- ruptura sufletească între frați și remediile posibile;

- pomenirea, respectiv nepomenirea capului unei Biserici locale și implicațiile gestului;

- acordarea autonomiei și autocefaliei;

- pacificarea clerului și a poporului lui Dumnezeu.

Aș peciza că punctul esențial - acordarea autonomiei și mai ales a autocefaliei - a fost permanent sabotat de Patriarhia Rusă, neprezentarea la sinodul panortodox din Creta vizând tocmai amânarea discuției tranșante. Acum plătim, la un loc, prețul ambiguității, pricină întemeiată să ne trezim și 

Sus să avem inimile!