Valul de demiteri la Kyiv, salutat de Comisia Europeană: "Autoritățile ucrainene iau în serios acuzațiile de corupție"


Valul de demiteri la Kyiv, salutat de Comisia Europeană: "Autoritățile ucrainene iau în serios acuzațiile de corupție"

Uniunea Europeană salută faptul că Guvernul ucrainean ia în serios acuzațiile de corupție împotriva oficialilor de rang înalt, a declarat pe 24 ianuarie reprezentanta Comisiei Europene, Ana Pisonero, pe fondul celei mai semnificative remanieri guvernamentale din Ucraina de la începutul invaziei rusești la scară largă. 

"Am luat act cu privire la rapoartele conform cărora Biroul Național Anticorupție investighează aceste cazuri. Știți, regula generală este că nu comentăm investigațiile în curs, dar salutăm faptul că autoritățile ucrainene iau această chestiune în serios", a spus Pisonero.

În același timp, Ucraina este așteptată să își consolideze și mai mult lupta împotriva corupției, în special la nivel înalt, a precizat aceasta în legătură cu procesul de aderare la UE

Pisonero a menționat că Ucraina a luat deja mai multe măsuri în domeniul anticorupție, inclusiv numirea șefului Parchetului Specializat Anticorupție și inițierea procesului de selectare a unui nou șef al Biroului Național Anticorupție.

"Desigur, vor exista mici acțiuni suplimentare pentru a consolida instituțiile anticorupție", a spus Pisonero.

Pe 24 ianuarie, Cabinetul de Miniștri a demis 6 viceminiștri și a dat undă verde pentru demiterea a 5 șefi ai administrațiilor militare regionale. Remanierea a survenit după o serie de investigații ale jurnaliștilor care au scos la iveală cazuri de deturnare de fonduri în care sunt implicați mai mulți oficiali de rang înalt.

CITIȚI ȘI: Scandal de CORUPȚIE la cel mai înalt nivel în Ucraina. Motivele pentru care Zelensky l-a demisionat pe controversatul Kyrylo Timoșenko. Cum a fost deturnat un transport de ajutoare umanitare, produsele ajungând să fie vândute într-un lanț de magazine în timp ce ucrainenii din zonele afectate nu au hrană, apă și medicamente / Anna Neplii

Comisia Europeană va evalua progresul Ucrainei în reformele către aderarea la UE în toamna anului 2023. În iunie 2022, Ucrainei i s-a acordat statutul de candidat.

Aderarea la UE a fost de multă vreme o aspirație-cheie pentru ucraineni, ceea ce se reflectă în Constituția Ucrainei printre obiectivele principale.

În septembrie, premierul Denys Shmyhal a declarat că Ucraina are ambiția ca în doi ani să devină membră cu drepturi depline a UE.

Pentru a atinge acest obiectiv, țara trebuie să îndeplinească condițiile Comisiei Europene în chestiuni legate de justiție, stat de drept și în materie de combatere a corupției, iar apoi să continue procesul de negocieri privind aderarea la UE. (sursa: Kyiv Independent)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.