O enigmă: l-a asasinat Vîșinski pe prințul Barbu Știrbey prin otrăvire? Petru Groza, personajul ales de Stalin să joace rolul lui Quisling

Citez – „Petru Groza are un cap pătrat. Seamănă cu un țăran îmbracat orășenește, care face eforturi disperate să pară degajat. E unul dintre oamenii cei mai bogați din România, dar principalul său titlu de glorie este o lună petrecută în închisoare de unde a ieșit grație intervenției lui Iuliu Maniu. Dacă a întreținut relații cu comuniștii în timpul războiului, a făcut-o mai ales ca sa aibă avantaje personale și să-și măreasca averea. A profitat de persecutarea evreilor și de naționalizarea proprietăților acestora; o bancă și o fabrică de lichioruri au trecut astfel în contul său personal. Acesta a fost rezultatul cîtorva reuniuni ținute de comuniști în casa lui în timpul războiului. Grație acestei ‹lupte pentru popor› a devenit favoritul Moscovei. Nu e inteligent. Psihologia clasică a parvenitului, care, moștenind deodată o avere uriașă, vrea să devină și un personaj celebru și să aibă fotografia în ziar. Moscova i-a realizat visul, iar Groza își exprimă recunoștința ascultînd orbește ordine pe care nici măcar nu încearcă să le înțeleagă”. (Adriana Georgescu, op,.cit. pp 47-48) 

Ce scriu Robert Bishop și EC Crayfield, agenți pe lîngă ambasada USA în perioada 1944/48, în cartea lor „Moscova înhață România” (Editura Corint 2022) despre Petru Groza? 

Citez – ”Gușat, cu urechile deformate, fără păr pe cap, putea fi luat drept un pugilist pus să bată adversarii lui politici. Îi plăceau poveștile nesărate și vorbea cu deosebită satisfacție despre succesul său la femei.

Odată la un dineu dat de Rege în timpul unei partide de vînătoare, Regina l-a întrebat 

– Dumneavoastră sunteți vînător? 

– Cel mai mare din cîți există. Dar eu vînez pe bulevardul Elisabeta! 

Pe această arteră a Bucureștiului se plimbau prostituatele...”, comentează autorii. 

Expedițiile lui Petru Groza în căutare de prostituate erau cunoscute și făceau obiectul umorului bucureștean. Un asemenea personaj fusese ales de Stalin să joace rolul lui Quisling. I-a dat România pe mînă, ca să o facă praf cu condiția să i se supună orbește Moscovei. Bineînțeles că lui Stalin nu i-a convenit ideea vînturată la București cu Barbu Știrbey prim-ministru. Serviciile sovietice de informații au aflat ce se urzea la Palatul Regal. Controlau o rețea întinsă de spioni. Erau mulți care se ofereau să dea informatii – din anturajul partidelor istorice, din armată și din presă, de la Palat. Aici nu există secrete. Totul se află în aceeași zi. Indiscreția este principala calitate necesară pentru a supraviețui. Trădătorii sperau să fie cruțați de stăpînirea care pregătea să se instaleze si să coloreze totul în roșu. 

De aici încolo intrăm pe terenul presupunerilor. Știrbey dispare de pe scena politică. Fiind suferind, se retrage pe domeniul său de la Buftea. Nu mai avea mult de trăit. La 22 martie 1946 Andrei Ianuarevici Vîşinski dă o mare recepţie la Ambasada sovietică. Trimite mesaj la castelul Buftea, cum că ține neapărat să participe la marele eveniment și prințul Știrbey. Un membru al familiei, Ion Varlam, își amintește (interviu cu autorul, 14 martie 2008): 

„N-avea nici o poftă să meargă, s-a eschivat, Vîşinski a insistat foarte mult, Ştirbey se încăpăţânează, dar nevasta lui, o femeie foarte blândă, îi spune: 

– Nu e bine să jignim pe oamenii aceştia, nu pentru tine, pentru ţară. Mai bine te duci, stai câteva minute şi pleci. 

Cînd uşierul îl anunţă în sala de recepţie pe Barbu Ştirbey, Vîşinski îl primeşte cu braţele întinse. Cheamă un fecior să aducă o tavă cu băuturi. Pe tavă erau şampanie şi cocktailuri, o amestecătură colorată de nu ştiai prea bine ce-i înăuntru. Vîșinski ia un pahar cu cocktail şi i-l pune lui Barbu Ştirbey în mână, care bea puțin din el. Vîşinski termină frazele de politeţe şi pleacă. După ce a băut, Barbu Ştirbey s-a simţit imediat rău”.

A murit a doua zi dimineaţă. A fost un asasinat, a murit prin otrăvire sau din cauze naturale? Rămîne o enigmă. Funeraliile sale – a fost îngropat la Buftea – au reunit pentru ultima dată elita societății românești. Au fost prezente toate numele mari, care mai tîrziu fie au plecat în Exil, fie au putrezit în închisorile comuniste. Moartea lui Barbu Stirbey a venit la timp în ce îl privește. 

CITEȘTE și Cum s-a cățărat Vîșinski pe un munte de cadavre până la treapta de procuror general șef al URSS. Un criminal în serie, un sadic și un scelerat. Distrugerea României

După anunțul că dr. Petru Groza este alesul, Vîșinski, plecînd din Palat, a spus:

”– Misiunea mea s-a dovedit mai ușoară și greutățile mai mici decît sperau anumite vrăbii politice create, precum știm, de Dumnezeu pentru a ciripi”. ( G. C. Giurescu, „Uzurpatorii”, Editura Vremea, 2004, pp.16 ).

Emisarul lui Stalin era un cinic, îi plăcea să rîdă de învinși. O făcuse și la Moscova în timpul proceselor „Marii terori” ca procuror general al URSS. Adriana Georgescu face o scurtă remarcă în cartea sa:

”Pentru prima oară simt că lupta e inegală: de o parte ei, sprijiniți de URSS; de cealaltă parte noi, fără arme, fără muniții, fără soldați în țară, cu mîinile goale și voința noastra de a trăi, de a supraviețui” (Adriana Georgescu, op cit. p. 53 ).

La anunțul formării guvernului dr. Petru Groza, Bucureștiul a avut parte de o sărbătoare scrîșnită, de o veselie forțată. Se dansa pe un vulcan. Presa a redat involuntar aceasta situație artificială. Azi poți citi printre rînduri și afla ce s-a întîmplat de fapt. Lumea a fost scoasă din fabrici, încolonată și dusă în centrul Capitalei ca să își manifeste „marea bucurie”. Pe liste făcute de sindicat, cu comisari din partea PCR, cu brasardă, plasați la capătul coloanei. Cine lipsea era concediat. și nu îl mai angaja nimeni. Pierdea cartela, fără de care nimeni nu avea acces la alimente, haine, locuință etc. PCR trebuia să probeze popularitatea dr-ului Petru Groza și a FND, imaginara susținere pentru comuniști a bucureștenilor. Locuitorii au răsuflat totuși ușurați. Cu toate că nu circulau informații - din cauza cenzurii -, lumea a trăit cu impresia că se depășise un moment periculos. Populația avea în auz huruitul șenilelor tancurilor rusești. Sperau așadar - odată Groza (omul rușilor) numit prim-ministru - că diviziile de blindate ale mareșalului Malinovski se vor retrage.

Apoi guvernele, cum știm, vin și pleacă. Se credea că și acesta va dura 2-3 luni, că anglo-americanii nu ne vor lăsa pe mîna rușilor. Se înșelau amarnic. Din punctul lor de vedere, România era deja livrată la cheie lui Stalin. Poftiți, luați, serviți! Bucureșteanul credea că a scăpat de ce a fost mai greu. Inexact, era o ambuscadă, pentru că rușii nu obișnuiesc să renunțe la ce au cîștigat. Răul abia începea, ceea ce nu se vedea. Cine să-și închipuie că urma un coșmar de o jumatate de secol? Rușii înțelegeau situația ca pe o schimbare de orînduire. Capitalismul se termina și începea comunismul. Cum prezisese Marx, patronul lui Lenin și „genialului continuator”, Iosif Visarionovici Stalin. Pentru bolșevici nu se producea doar o simplă rocadă guvernamentală. Regimul care se instala trebuia să dureze măcar 1000 de ani. Aceasta era gîndirea Kremlinului. Vorbea despre „marea revoluție socialistă din octombrie 1917” și despre „dictatura proletariatului”, ceea ce politicienii de la București nu înțelegeau cum se traduce. Era vorba de altă paradigmă.

Cine era totuși cel căruia i s-a rezervat rolul lui Quisling la București? Alesul lui Stalin! „Avea ochii mici, șireți. Înainte de a răspunde, de fiecare dată, se uita la Vîșinski și, după ce răspundea, se uita din nou să vadă dacă Vîșinki este satisfăcut de felul cum a răspuns... Un șiret cu o mutră de boxer”. Așa îl caracterizează pe dr. Petru Groza Sir Archibald Clark Kerr, șeful Foreign Office, după conferința miniștrilor de Externe de la Moscova, în decembrie 1945, venit la Bucuresti cu Molotov și Harriman. (în Emil Ghilezan de vorbă cu Adrian Niculescu, editura ALL, 1998, pp 145). 

(Fragment din volumul ”Zvonuri despre sfîrșitul lumii”, manuscris de sertar)