Într-un text ce atinge dureri vechi și noi, poeta și jurnalista Doina Dabija înfățișează o serie de situații, gesturi și dialoguri reale ce exemplifică pe înțelesul tuturor maniera puțin spus grobiană în care unii înalți demnitari ai statului român îi prostesc și îi mint pe basarabeni, ratând nu doar dezideratul istoric al Unirii, dar și orice apropiere firească între cele două maluri românești ale Prutului. Aceste atitudini vor avea urmări dezastruoase, punctează scriitoarea. Fiică a regretatului scriitor Nicolae Dabija, Doina Dabija este redactor-șef al revistei ”Literatura și Arta”.
Podul.ro vă prezintă în integralitate comentariile postate pe Facebook de Doina Dabija:
”O luptă nesfârşită
Uneori am impresia că ne-am blocat undeva în timp şi acesta n-a mai ştiut să treacă. Ca şi cum ceasul s-a stricat şi secundarul a refuzat să se mai mişte.
Fiindcă tot ce-am obţinut în ’89 – limbă, istorie, identitate – a rămas parcă o izbândă a unui singur an.
Atunci am fost convinşi că lupta noastră s-a încheiat. Dar nu, aceasta abia urma să se înceapă, doar că prin alte metode, mai paşnice.
Iar noi, încântaţi de reuşitele noastre, n-am simţit gheara duşmanului, care ne-a apucat de gât şi ne sugrumă şi astăzi, dar ne-am zis: ‹Merităm să fim, în sfârşit, fericiţi, chiar dacă o fi şi cu forţa›.
Şi iată că această ‹fericire› o trăim mai bine de 30 de ani. Pentru că românii din Basarabia, în loc să păstreze cu sfinţenie ceea ce au obţinut cu atâta greu, au devenit indiferenţi şi nu le mai pasă.
Iar dacă încerci să le reproşezi ceva, se năpustesc asupra ta cu o ură inexplicabilă, încercând să te convingă că nu mai vor să fie ‹românizaţi într-un stat moldovean› şi ‹cu ruşii au dus-o întotdeauna ghini›. Pierzând şi ultima picătură de patriotism care le-a mai rămas.
Pe unul dintre aceştia l-am întâlnit şi eu. La afirmaţia mea că suntem români, vorbim limba română şi pământul nostru-i unul românesc, acesta mi-a spus că sunt o naţionalistă sălbatică şi va lupta toată viaţa lui cu ăştia de-alde mine. Şi m-am mirat, fiindcă îl credeam băiat deştept, cu facultate la Bucureşti, deci un om citit.
Însă aceeaşi atitudine a avut-o şi fostul ambasador al României la Chişinău, Excelenţa Sa, Daniel Ioniţă, pe care, la o întrevedere cu ziariştii din Republica Moldova, am avut ocazia să-l întreb dacă mai există vreun ziar românesc în afară de ‹Literatura şi arta› care are sloganul imnului naţional ‹Deşteaptă-te, române!›. La care domnia sa mi-a reproşat că mai bine aş fi scris: ‹Deşteaptă-te, moldovene! ›. I-am amintit atunci domnului ambasador că toţi moldovenii sunt români şi unii dintre noi au nevoie să fie ‹treziţi›, dar efortul trebuie să vină şi de dincolo de Prut. Dar, în completarea gândurilor mele, secretarul de stat al Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova, Adrian Dupu, prezent la întrunire, a încheiat discuţia noastră cu o ‹palmă› peste toată presa românească de dincoace de Prut, ignorând eforturile ziariştilor de a menţine vie flacăra românismului în Basarabia.
Este un comportament ce demonstrează încă o dată că aceşti funcţionari înalţi nu reprezintă ţara, aşa cum nici adresa pe care se află sediul Departamentului pentru Relaţiile cu Republica Moldova: Aleksandr Sergheevici Puşkin, nr.1, Bucureşti, nu reprezintă România.
În concluzie, mi-am dat seama că lumea noastră este prostită, minţită şi manipulată tocmai prin intermediul unor astfel de indivizi, care, probabil că sunt plătiţi ca să spele cât mai multe minţi ori sunt ei înşişi victime ale propagandei ruseşti, ce tot înfloreşte şi înfloreşte, iar românul nostru basarabean doarme şi se veştejeşte.
Şi e trist. Pentru că, dacă nu ne vom trezi din acest somn bolnav şi vom continua să ne batem joc de limba şi istoria noastră, de noi înşine, avem toate şansele ca peste ani această bucată de pământ să devină o ţară fără noi, o ţară fără români.
Iar rusul, care a învăţat să gândească în locul nostru, va triumfa că a mai distrus o cultură şi un popor. Aşa că nu ne mai rămâne decât să ne spunem unul altuia în fiecare zi: ‹Deşteaptă-te, române!›”.