Forumul Economic Mondial anunță că va cheltui 3 trilioane de dolari pe an ”pentru combaterea schimbărilor climaterice”. În 2021, doar un procent de 2% dintr-un total de 810 miliarde de dolari a fost îndreptat către reducerea emisiilor. De data asta, unde se vor duce banii?


  • ACP
  • Jan 18, 2023 15:34
  • 1626
Forumul Economic Mondial anunță că va cheltui 3 trilioane de dolari pe an ”pentru combaterea schimbărilor climaterice”. În 2021, doar un procent de 2% dintr-un total de 810 miliarde de dolari a fost îndreptat către reducerea emisiilor. De data asta, unde se vor duce banii?

Forumul Economic Mondial (WEF) a lansat marți inițiativa deblocării unei finanțări în valoare totală de 3 trilioane de dolari pe an pentru combaterea schimbărilor climatice și prevenirea dispariției unor specii.

Exact așa – 3 trilioane, sau 3 mii de miliarde. Forumul a dat un comunicat în care afirmă că Acțiunea Giving to Amplify Earth (GAEA) este susținută de peste 45 de parteneri filantropici, publici și privați, fiind necesară acum o nouă abordare pentru a avea disponibil fluxul de capital necesar atingerii țintei fixate pentru încălzirea globală, în condițiile în care finanțarea actuală este prea lentă și inadecvată. Iar asta în condițiile în care exista convingerea că actualele crize energetice și creșterea costlui vieții fac ca atingerea obiectivelor climatice să „atârne în balanță”.

„Ne aflăm într-un punct de vârf în eforturile noastre de a readuce planeta pe drumul cel bun, pentru a ne îndeplini ambițiile climatice. Ca să atingem viteza și amploarea necesare pentru a vindeca sistemele naturale ale Pământului, trebuie să deblocăm nu numai capitalul privat și fondurile guvernamentale, ci și sectorul filantropiei ca o forță cu adevărat catalizatoare pentru a obține accelerația necesară”, a declarat Klaus Schwab, fondator și președinte executiv al World Economic Forum. 

Cu toate acestea, în ciuda creșterii finanțării filantropice pentru atenuarea schimbărilor climatice în ultimii ani, în 2021 doar 2% din totalul de 810 de miliarde de dolari ar fi fost îndreptate către reducerea emisiilor

E interesant de aflat ce procent din imensa sumă de 3 trilioane de dolari, odată strânsă, va ajunge către un obiectiv climatic și unde se vor duce restul banilor. La fel cum e interesant de știut de unde vor pune banii partenerii publici, guvernele, pentru strângerea giganteștii sume. Logic ar fi din taxarea suplimentară a cetățenilor, pe care NU i-a intrebat nimeni nimic cu privire la respectarea hotărârilor Forumului. 

Cât privește angajamentul guvernelor de a se subordona obiectivelor Forumului e deja cu totul altă discuție... – detalii AICI. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.