"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Critic de teatru, doctor în filologie și dublu laureat al Premiului Uniter pentru critică de teatru, domnul Mircea Morariu explică, într-o cronică publicată pe Contributors.ro, de ce volumul ”Paul Goma – Conștiință istorică și conștiință literară” (scris de istoricul Flori Bălănescu și publicat la finele anului trecut la editura bucureșteană Corint) va fi primit fie cu rezerve, fie va fi trecut, tactic, sub tăcere.
Podul.ro vă prezintă în integralitate concluziile lui Mircea Morariu:
”La drept vorbind, nu prea e în rostul semnatarului acestor rânduri să anticipeze de ce primire va avea parte, din binecunoscuta zonă respectabilă a criticii literare, volumul Paul Goma-Conștiință istorică și conștiință literară. Scris de Flori Bălănescu și apărut la finele anului 2022 la editura bucureșteană Corint.
Cu toate acestea, îmi asum un consistent cuantum de risc și îmi exprim aici convingerea că cercetarea, una, indubitabil, serioasă, consistentă, cu o apreciabilă rigoare a argumentației, va fi primită fie cu rezerve, fie va fi trecută, tactic, sub tăcere.
De ce cred asta? Asemenea celui căruia îi este reconstituită în ceva cu puțin mai mult de 600 de pagini biografia, Flori Bălănescu nu pare a fi dispusă la nici cea mai măruntă concesie. La nici un fel de negociere, împăcare, conciliere nu numai cu torționarii ai cărui “client” a fost încă din adolescență Paul Goma. O adolescență marcată de statutul de refugiat din Basarabia recăzută din 1944 pradă rușilor. Flori Bălănescu nu iartă absolut pe nimeni. Indiferent dacă e vorba despre securiști, milițieni, activiști de partid ce au dobândit tot felul de funcții de conducere în Universitate sau în feluritele foruri culturale ale timpului și lumii comuniste ( Uniunea Scriitorilor, edituri, redacții) ori despre scriitorii sau criticii literari care au făcut, în opinia autoarei cărții, jocul perfid al puterii, devenind complici la răspândirea și împământenirea ideii că scrierile literare ale lui Goma ar fi modeste, dacă nu chiar complet lipsite de valoare.
Nu ies deloc bine din cartea lui Flori Bălănescu (care trebuie să spuneam că cheamă întru susținerea afirmațiilor sale extrem de multe documente) nume mari ale literaturii române de dinainte de 1989. Precum Nicolae Breban, Zaharia Stancu, Nichita Stănescu, Nicolae Balotă, Adrian Marino, Ștefan Augustin Doinaș, Marin Preda, Ioanichie Olteanu, George Macovescu și mulți, mulți alții.
Nici măcar Augustin Buzura sau Nicolae Manolescu nu primesc măcar o biată notă de trecere. Scriitorii, intelectualii din țară, cu extrem de puține excepții (poate cea mai notabilă prin consecvență fiind aceea a psihiatrului și scriitorului Ion Vianu) – ne reamintește în repetate rânduri Flori Bălănescu – nu au protestat atunci când Paul Goma a avut de întâmpinat noian de persecuții după publicarea în străinătate a romanului Ostinato. Punând astfel România pe harta demnității, cum a afirmat Monica Lovinescu. Or, Ostinato a fost un roman așteptat vreme de 20 de ani, cum spunea, de la microfonul Europei Libere, Virgil Ierunca.
În 1973, Goma a fost concediat de la România literară condusă pe atunci de George Ivașcu. Intelectualii, scriitorii nu s-au raliat în 1977 mișcării Goma. Au privit-o fie cu indiferență, fie chiar formulând asupra ei judecăți nici măcar amabile, de conveniență. Cert e că Paul Goma a fost exclus din Uniunea Scriitorilor la 9 aprilie 1977, iar în ședința de excludere unii colegi de breasla au făcut afirmații, au rostit vorbe care astăzi ar trebui să le provoace rușine. Ar trebui, însă ne spune Flori Bălănescu, faptul nu s-a petrecut nici pe departe.
Până în 1989 au scris, cum se spune, de bine despre opoziția lui Paul Goma (acesta a fost un opozant și, nicidecum, doar un disident, cum se spune greșit foarte adesea, diferențele semantice și faptice fiind extrem de importante) și despre literatura lui Paul Goma (de altfel, scriitorului i-a apărut în țară doar un singur volum de nuvele) Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Noel Bernard și ziariști și critici literari din străinătate.
Pornind de la o informație livrată Securității de Nicolae Balotă care își informa conștiincios stăpânii cât de greu o duce materialicește la Paris familia Goma, Flori Bălănescu îl pune la zid chiar și pe Vlad Georgescu, director al Departamentului Românesc al Europei Libere din 1983. Care – afirmă Flori Bălănescu – s-ar fi dovedit foarte strâns la pungă în privința colaborărilor lui Goma. E adevărat, și Vlad Georgescu, și succesorii acestuia, Nestor Rateș și Nicolae Stroescu-Stânișoară, au nutrit o oarecare reticență față de textele lui Goma. A se vedea în acest sens notațiile lui Goma însuși din volumul Scrisori întredeschise. Au intrat în joc, e drept, și constrângerile bugetare ca și-și, din păcate, Flori Bălănescu trece sub tăcere acest detaliu – anumite exuberanțe stilistice (hai să le spunem astfel) ale opozantului. Multe dintre ele deloc în conformitare cu Codul deontologic al postului.
Jurnalul Monicăi Lovinescu certifică anumite tensiuni între Ierunci și succesorii lui Noel Bernard, unele legate chiar de atitudinea calificată a fi prudență a noilor directori, dar și, ceva mai încolo, nerecunoștința cronică opozantului. Nepermis de umoral și de slobod la gură. Care, da, s-a comportat ca un copil, cum admite Monica Lovinescu în cartea Doinei Jela, numai că acest comportament a durut-o pe cea care l-a susținut necondiționat pe autorul Gherlei. Din păcate, Flori Bălănescu trece mult prea ușor peste asemenea dureri.Ca și peste greșelile de toate felurile comise după 1989 de Goma.
După 1989, au intervenit alte dureri, alte istorii. Din tastele computerului autoarei cărții Paul Goma- Conștiință istorică și conștiință literară se revarsă furii, ocări asupra acelorași Balotă. Breban și, mai ales, Nicolae Manolescu. Asupra editurii Humanitas și asupra lui Gabriel Liiceanu. Luați la refec, puși la zid nenuanțat. Aproape pe același ton ca, de pildă, generalul securist Nicolae Pleșiță. Care a zburdat într-o scandaloasă libertate pe ecranele OTV , în compania nefrecventabilului Dan Diaconescu.
Ideea subliniată apăsat de Flori Bălănescu e că nici după Revoluția din Decembrie, atât opoziția singulară și exemplară a lui Goma cât și literatura acestuia nu au avut parte de aprecierile cuvenite. Despre romanele lui Paul Goma au scris așa cum s-ar fi cuvenit Ion Simuț (care a și protestat atunci când și Ion Ioanid a fost numit un Soljenițîn român, așa cum i-a spus cu zeci de ani în urmă lui Goma poetul Miron Radu Paraschivescu), mai tânărul Marius Miheț (acesta a făcut-o aplicat și în periodice ca și în publicații academice, acestea din urmă, din păcate, mai greu accesibile cititorilor din România), Daniel Cristea-Enache, Ruxandra Cesereanu și încă doi sau trei. Oricum, foarte puțini. Jurnaliștii Paul Cozîghian, Mariana Sipos și Marilena Rotaru au fost printre foarte rarele voci ce au readus în memoria românilor curajul, singularitatea și refuzul oricărui compromis și al oricărei negocieri cu reprezentanții puterii totalitare ce îl evidențiază pe Paul Goma.
Frecvent, Flori Bălănescu ține să sublinieze că nu e critic literar și că lucrarea ei nu e nicidecum una de critică literară. Așa și este. Cu toate acestea, întreaga demonstrație conținută în carte e fundamentată și pe textele literare, nu doar cu caracter politic ale lui Goma. Dovedind astfel alianța dintre conștiința istorică și conștiința literară caracteristică pentru întreaga viață a lui Paul Goma”.
Flori Bălănescu- PAUL GOMA. CONȘTIINȚĂ ISTORICĂ ȘI CONȘTIINȚĂ LITERARĂ; Editura Corint, Istorie, București, 2022
