Sfârșitul războiului rusesc din Ucraina depinde în mod direct de cantitatea de armament pe care o livrează SUA și ceilalți parteneri occidentali ai Kievului. Care sunt principalele scenarii privind sfârșitul războiului / Anna Neplii


Sfârșitul războiului rusesc din Ucraina depinde în mod direct de cantitatea de armament pe care o livrează SUA și ceilalți parteneri occidentali ai Kievului. Care sunt principalele scenarii privind sfârșitul războiului / Anna Neplii

Momentul încheierii războiului din Ucraina depinde în mod direct de cantitatea de armament pe care partenerii noștri o livrează. În prezent, ritmul acestor livrări nu este întocmai unul ideal, însă, începând cu noul an, a avut loc o extindere a listei de armament și echipamente ce vor fi primite de Ucraina, printre acestea numărându-se și armament de tehnologie înaltă. Bunăoară, în decembrie, după un anunț similar al Poloniei, SUA și-au făcut publică intenția de a oferi tancuri germane Leopard 2 pentru dotarea trupelor ucrainene. 

La urma urmei, în Secolul al XXI-lea, războaiele se poartă prin intermediul înaltei tehnologii, iar Ucraina are nevoie de armament occidental pentru a scăpa de moștenirea militară a anilor ‘90.   

”Nu aș vrea să-mi asum prognoze, dar, dacă vom avea cantitatea de arme care ni s-a promis și de care avem mare nevoie, atunci cred că în primăvara anului viitor vom sărbători victoria", a spus generalul Dmytro Marchenko, într-un interviu oferit pentru RBC-Ucraina pe 10 august 2022.

Biroul prezidențial notează că o condiție minimă pentru negocieri este retragerea trupelor ruse din teritoriile ocupate până pe 24 februarie. La 17 septembrie, într-un interviu acordat Reuters, Zelensky a subliniat că e prea devreme pentru a vorbi despre sfârșitul războiului în 2022, punctând că tranșarea acestuia ”depinde de condițiile aprovizionării cu arme”.  

La sfârșitul toamnei, Ucrainei i s-a promis furnizarea de aeronave, în special de avioane F-16, lucru ce ar facilita o depășire a armatei rusei în ceea ce privește echilibrul de forțe. 

”De ce F-16? Pentru că avem nevoie de un avion de masă care este disponibil pe plan internațional. F-16 este unul dintre cele mai masive avioane din clasa sa din lume. Cu ajutorul partenerilor noștri occidentali nu vom duce lipsă de aeronave F-16”, a declarat cunoscutul pilot ucrainean Vadym Voroshylov (cu indicativul „Karaya”). 

Eliberarea tuturor teritoriilor ucrainene – condiția pentru încheierea războiului

Chiar dacă Rusia pierde un număr imens de militari și echipamente importante, asta nu înseamnă că o astfel de situație va duce la oprirea războiului. Nici marile probleme economice pe care le are Rusia, în urma sancțiunilor internaționale, nu pot garanta asta, deși resursele i se vor epuiza treptat, ajungând într-o fundătură binemeritată. 

Toate acestea nu înseamnă sfârșitul războiului. Potrivit șefului Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, Kyrylo Budanov, sfârșitul războiului va fi „accesul la granițele din 1991”. Aceeași părere este împărtășită și de ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov. 

Unul dintre primele evenimente importante care au afectat Peninsula Crimeea ocupată temporar a fost lovitura reușită de ucraineni pe un aerodrom militar din Novofedorivka, lângă orașul Saky, de pe 9 august. În primul rând, răspunsul Kremlinului a fost unul destul de slab. Ministerul rus al Apărării a susținut că principala cauză a exploziilor a fost „detonarea mai multor muniții de avioane”, ceea ce nu era adevărat. Desigur, asta pentru că satrapii de la Kremlin nu vor să admită marile probleme cu care se confruntă apărarea antiaeriană rusească, Rusia continuând să pozeze într-o ”superputere invincibilă”. 

În al doilea rând, evenimentul a avut o semnificație geopolitică semnificativă pentru societatea ucraineană, dând semnalul că Ucraina își poate elibera teritoriile ocupate, inclusiv Crimeea. SUA și partenerii săi furnizează Ucrainei arme din ce în ce mai puternice, iar acest fapt a dus la o înclinare a balanței pe front. Încrederea de care se bucură Ucraina în ochii partenerilor săi asigură o livrare în creștere a armelor de înaltă tehnologie.   

În plus, pe 10 decembrie, ediția britanică a The Times, citând surse din Departamentul Apărării al SUA, a raportat că Pentagonul și-a dat acordul tacit cu privire la loviturile cu rază lungă ale Ucrainei asupra țintelor militare din Rusia, după o serie de lovituri cu rachete rusești asupra unor puncte critice ale infrastructurii, care au lăsat milioane de oameni fără căldură, electricitate și apă pe timp de iarnă. 

Rusia poartă un război de uzură

Mulți experți occidentali cred că faza activă a războiului nu poate dura mult, până la urmă Rusia preferând scenariul unui ”conflict înghețat” similar cu cel de la sfârșitul războiului din Coreea, în anii ‘50.  

”Așteptați-vă la asta într-o perioadă de 4 până la 6 luni. Niciuna dintre părți nu poate supraviețui mult mai mult”, a declarat amiralul James Stavridis, fost comandant al forțelor NATO în Europa, după cum a raportat Business Insider pe 17 iulie.

Cu toate acestea, experții sunt împărțiți în mai multe tabere. De exemplu, analiștii Alianței Nord-Atlantice cred că războiul ar putea escalada pe termen lung, urmând a se finaliza cu negocieri între părți. 

Potrivit fostului prim-ministru britanic Boris Johnson, Rusia a trecut deja la un război de uzură. Aceasta în condițiile în care Putin consideră că un război prelungit va împiedica o apropiere a Ucrainei de Uniunea Europeană și NATO, complicând redresarea țării. Prin urmare, Ucraina trebuie să se pregătească pentru un război prelungit dacă vrea să supraviețuiască și să pună capăt conflictului în propriile condiții.

La rândul său, comandantul armatei britanice, Patrick Sanders, consideră că Occidentul ar trebui să se pregătească pentru o extindere a conflictului. În acest sens, el a făcut apel la armata britanică să „se pregătească din nou pentru luptă în Europa”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.