Nu știu dacă pentru Ucraina a bătut ora finală a independenței reale, a eliberării de jugul rusesc, dar pentru Occident a bătut sigur ora responsabilității

Petre M. Iancu de la Deutsche Welle formulează un adevăr simțit de mulți, dar nu și argumentat cum o face el: Ucraina este o piatră de încercare a Occidentului însuși, a capacității sale de a fi lucid, de a acționa unitar și determinat. Cu alte cuvinte, pentru a mă folosi fraudulos de cei care se folosesc la rândul lor fraudulos de psihologie, este o neașteptată, prin derulare, complexă, prin urmări, și periculoasă, prin reacțiile propriului electorat, ieșire din zona de confort. Pentru mulți, notează autorul în cauză, deceniile de pace au atras o anumită slăbire a reflexelor, astfel încât șocul este amplificat pe măsura adormirii simțului etic. La început, dar și acum, până la sfârșit - sau ce o să semene cu un sfârșit, în sfârșit! - prima și cea mai curajoasă reacție a fost solidaritatea etică. Surprinzător sau nu, cu toate că nu costă nemijlocit bani și nici alte resurse, tipul acesta de acțiune imaterială nu a fost la îndemâna oricui. De la comentariile prudente la ambiguitățile provocate cu mâna ținută pe capul microfonului, de la apelul generic la pace la evitarea atentă a cuvântului "război", de la lirica victimelor nevinovare la ocolirea tematicii vinovăției și a vinovaților - baletul etic s-a văzut în toată splendoarea lui, că puteai jura că un regizor rus l-a pus în scenă. 

Pe măsură ce războiul a apărut drept ceea ce, de fapt, este, cu urmările deja știute în materie de economie, resurse și alte pagube vizibile sau nu, de aproape și de departe, refugiul în temporizare și mimarea calmului în plin incendiu au ajuns și ele ceea de, de fapt, și sunt: dovezi de lașitate, de complicitate directă sau indirectă. La toate a pus capac Zelenski care, vorbind digital în mai toate direcțiile, în parlamente, reuniuni și conferințe, a tot ridicat degetul acuzator, cererea insistentă de ajutor militar fiind garnisită cu rugămintea expresă de a nu fi.. curve. Cum știm, britanicii și americanii - discret, cum le știm, și serviciile israeliene - au fost din capul locului pe fază, au reacționat prompt și nu au făcut nicio economie. Miza reală a conflictului a justificat, cum o justifică și în continuare, orice cheltuială. De unde revenim la principiu și pragmatism la un loc: cât suntem dispuși, la un loc, inclusiv sau mai ales noi, europenii, să plătim pentru libertate?

Noi, cei din Est, cunoaștem ambele ipostaze. Pe de o parte, știm foarte bine, în sânge și carne, de ce sunt în stare trupele Moscovei, cât de tare poate să te strângă în brațe ursul rus. Pe de altă parte, la fel de bine știm cum, după al doilea război mondial, este să te trezești, ca Regele Mihai sau un Iuliu Maniu, abandonat. Din ecuația aceasta, tirania slavomongolă este singura constantă, verificată și validată, așa zicând, de mai multe ori în ultimele secole. Că rușii, generic și geopolitic vorbind, sunt abuzivi, asta chiar nu reprezintă o surpriză. Palpitantă rămâne, în cadrele date, mutarea occidentală. Înțelegem că după un măcel devastator, cu armate și populații epuizate, Europa de Vest nu a mai fost capabilă să (re)deschidă frontul anticomunist, înfrângerea nazismului împreună cu Stalin fiind un bun alibi inclusiv etic de a spune că, la limită, toți și-au făcut datoria. Ei bine, nu a fost deloc așa. Prețul distrugerii lui Hitler: legitimarea călăului popoarelor din Est. A fost drept? Păi, să le întrebăm, dacă mai putem, pe victime sau, în prezent, să ne uităm la dificultățile statului de drept mai peste tot în spațiul ex-sovietic integrat politic în UE și/sau NATO. 

Una peste alta și pe scurt: restanța de acum șapte decenii ar putea fi dată în actuala sesiune, ucrainiană? Dacă nu, atunci de ce ați fost putori și nu ați învățat nimic, mulțumindu-vă cu contractele pentru gaze și alte resurse? Nu cumva prezentarea inadecvată la examen este mai ofensatoare decât neghiobia, lipsa de viziune? Iar dacă, totuși, vă prezentați la examen, de ce trageți de timp, invitând să intre premianții, cei cu mediile oricum încheiate? Oricare ar fi răspunsul, nu știu dacă pentru Ucraina a bătut ora finală a independenței reale, a eliberării de jugul rusesc, dar pentru Occident a bătut sigur ora responsabilității. La urma urmelor, doar așa ar mai fi posibil un act real de justiție pentru cei care, cu decenii înainte, au murit, cum se zice, degeaba. 

Of!