Jurământul lăsat cu limbă de moarte de partizanii făgărășeni ai lui Ion Gavrilă Ogoranu: ”De Paști, cam prin 1952, ne-am legat că, de va scăpa cineva dintre noi cu viață să adune trupurile celorlalți și să le înmormânteze la Mănăstirea Brâncoveanu”. Nici astăzi nu știm unde le zac oasele


Jurământul lăsat cu limbă de moarte de partizanii făgărășeni ai lui Ion Gavrilă Ogoranu: ”De Paști, cam prin 1952, ne-am legat că, de va scăpa cineva dintre noi cu viață să adune trupurile celorlalți și să le înmormânteze la Mănăstirea Brâncoveanu”. Nici astăzi nu știm unde le zac oasele

În memoriile sale, partizanul Ion Gavrilă Ogoranu relata că, în unele duminici, dar mai cu seamă în preajma Sfintelor Paști, el și luptătorii anticomuniști pe care îi conducea se strecurau prin pădurile din preajma Mănăstirii Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, înălțată la poalele Munților Făgăraș, pentru a asculta frânturile slujbei, care răzbăteau până la ei. Pe-atunci, slujbele vor fi fost oficiate de Arsenie Boca, dar părintele urma să ia în curând calea închisorilor comuniste.   

În 1952, de Paști, pe când bântuiau pe culmea împădurită de la răsărit de Mănăstire, partizanii s-au legat prin jurământ, că dacă va scăpa cu viață cineva dintre ei, să adune trupurile celorlalți și să le înmormânteze la Mănăstirea Brâncoveanu. 

”Nu bănuiam atunci că lucrul acesta va fi atât de greu când România va fi iar liberă: niciunul dintre cei morți nu are mormânt, iar ridicarea unei cruci va întâmpina în continuare greutăți”, puncta ”Moșu’” Ion Gavrilă Ogoranu. În cele ce urmează, vă prezentăm pasajele în cauză: 

”Cât timp a rămas părintele Arsenie Boca la mănăstirea Brâncoveanu am fi dorit să mergem la dânsul, dar era prea urmărit și ne temeam să nu facem rău mănăstirii, dacă s-ar afla. În toți cei opt ani nu ne-am dus niciodată la locul sfânt din acel motiv. Câteodată, în duminici și-n sărbători, când bântuiam pe acolo, ne apropiam în pădurile din jur și, cum slujba se făcea afară, ajungeau până la noi frânturi din cântecele bisericești. (…)

Odată, de Paști, cam prin 1952, aflându-ne pe culmea împădurită de la răsărit de mănăstire, ne-am legat că, de va scăpa cineva dintre noi cu viață să adune trupurile celorlalți și să le înmormânteze la mănăstire. Nu bănuiam atunci că lucrul acesta va fi atât de greu când România va fi iar liberă: niciunul dintre cei morți nu are mormânt, iar ridicarea unei cruci va întâmpina în continuare greutăți”.

(Fragmente sunt preluate din memoriile partizanului Ion Gavrilă Ogoranu, ”Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, Editura Sânziana, București, 2020)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.