Aproximativ 32.000 de obiective civile și peste 700 de obiective critice de infrastructură au fost deja avariate ca urmare a bombardamentelor rusești împotriva Ucrainei, a declarat duminică Yevgeny Yenin, prim-adjunct al ministrului ucrainean de Interne.
"Precum orice teroriști, ei (rușii - n.red.) au obiecte civile în vizor. Până în prezent, există aproximativ 32.000 de astfel de obiective care au fost avariate de obuzele rusești. Acestea sunt, în primul rând, private, respectiv clădiri rezidențiale ale civililor. Doar 3% din numărul înregistrat al bombardamentelor rusești au lovit instalații militare", a precizat acesta.
Obiectivele infrastructurii critice rămân în vizorul rușilor. Până acum, au fost înregistrate peste 700 de obiective ale infrastructurii critice - aerodromuri, poduri, depozite de petrol, substații electrice și altele asemenea - care au fost lovite de ruși, a mai zis Yenin.
Yenin a remarcat că rușii "au în continuare o dorință maniacală de a cufunda Ucraina în întuneric și nu există niciun motiv să credem că se vor opri".
"Ne confruntăm cu vremuri destul de dificile, dar Guvernul se pregătește și știu că marea majoritate a ucrainenilor se pregătesc, la rândul lor, pentru astfel de atacuri. Nu vom fi înfrânți!", a zis Yenin.
Acesta a mai raportat că 524 de localități din 7 regiuni ale Ucrainei se confruntau în continuare duminică, 27 noiembrie, cu probleme privind alimentarea cu energie electrică - lipsa totală sau parțială a acesteia.
Toate termocentralele, respectiv hidrocentralele majore din Ucraina au fost avariate într-o oarecare măsură începând cu 22 noiembrie, potrivit lui Volodymyr Kudrytsky, șef a operatorului național ucrainean de energie, Ukrenegro.
De asemenea, peste 2,4 milioane de locuințe ale ucrainenilor au fost fie distruse, fie avariate substanțial din cauza războiului, a mai informat publicația online Ekonomichna Pravda. (sursa: AICI și AICI)