"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Zilele acestea, când românii se pregătesc să-și sărbătorească Ziua Națională, moment când nu trebuie să-i uităm pe eroii și martirii anticomuniști, care au luptat și au murit pentru o Românie liberă și demnă, Institutul ”Elie Wiesel” continuă să-i vâneze memoria profesorului Mircea Vulcănescu, o victimă nevinovată a genocidului comunist.
Directorul Institutului – l-am numit pe Alexandru Florian, o mediocritate patentată, urmaș al unui ideolog și propagandist bolșevic care a legitimat/aplaudat genocidul comunist – e prea laș ca să lucreze oficial și la vedere, așa că îl folosește pe primarul Sectorului 4, PSD-istul Daniel Băluță, pe care l-a mandatat să forțeze modificarea numelui Liceului Tehnologic ”Mircea Vulcănescu”.
Podul.ro a aflat despre aceste presiuni (detalii AICI), a inițiat o petiție publică împotriva acestor atacuri mizerabile (detalii AICI) și i-a adresat o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ciucă (detalii AICI), împreună cu istoricul și scriitorul Marius Oprea, scrisoare în care am explicat, pe înțelesul oricui, ilegalitatea și abjecția acestui atac. De asemenea, ne adresăm Parchetului pe care îl sesizăm cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către cei doi complici: Alexandru Florian și Daniel Băluță.
Potrivit surselor Podul.ro, de-a lungul ultimelor trei săptămâni, Băluță a început să depună presiuni ilegale pentru a epura din Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic ”Mircea Vulcănescu” pe toți cei care nu sunt de acord cu acest act brutal și ilegal. Odată îndepărtați indezirabilii, Consiliul de Administrație va solicita oficial celor două directoare ale instituției să modifice denumirea.
Precizăm că am încercat să-l contactăm pe Daniel Băluță, însă primarul PSD-ist preferă să nu răspundă. Electoratul din Sectorul 4 trebuie să știe cu ce mizerii subterane se ocupă primarul lor.
Cum au ajuns foștii ideologi staliniști să scuipe pe memoria lui Mircea Vulcănescu. Explicațiile disidentului Gabriel Andreescu
Într-un text remarcabil (detalii AICI) disidentul Gabriel Andreescu explica pe larg cine e de fapt Alexandru Florian și cine a fost tatăl său:
”Opinia mea este, după circa 30 de ani de veghe asupra fenomenului, că originea nedreptății căreia îi cade victimă și Mircea Vulcănescu este sinergia intereselor foștilor ideologi ai stalinismului și a intereselor foștilor nomenclaturiști care au preluat puterea în decembrie 1989. („Sinergia”, o noțiune plină de conținut, compromisă prin 1990 de o zicere a lui Ion Iliescu.) Firul roșu începe cu numirea hotărâtă de Ion Iliescu, a lui Radu Florian, fost activist și profesor de marxism-leninism în anii 1950, în fruntea unui anume înființat Institut de teorie socială și politică. Tatăl și-a adus fiul, pe Alexandru Florian, deja semnatar al unor cărți de propagandă comunistă, să lucreze în instituție. În anul 1990, Institutul a constituit platforma „academică” care a legitimat reprimarea opoziției, stigmatizată cu eticheta de „fascism”, tehnica prilegiată cu care comuniștii își înfruntau adversarii dintotdeauna. Era vremea când Constantin Ticu Dumitrescu era demascat” ca fostă căpetenie legionară, torționar în Rebeliunea din ianuarie 1941 (avea atunci 12 ani!), iar actorului Dragoș Pâslaru (născut în 1951) i se punea în gură afirmația: „Sunt legionar din tată în fiu și voi lupta până la capăt pentru cauza acestei organizații”. Radu Florian a promovat aceste idei în presa internațională.
Alexandru Florian a urmat o carieră în instituțiile înființate de partidul care asigura continuitatea de personal cu vechiul sistem, ca în final să fie numit director al Institutului „Elie Wiesel”. Poziția s-a dovedit cheie în rețeaua „foștilor” interesați să legitimeze, sau măcar să pună în umbră, trecutul comunist al noilor decidenți din România postdecembristă. A dat o nouă nouă putere campaniei împotriva unor disidenți, a fostelor victime și a personalităților care condamnau acuzațiile fără discernământ. Etichetele „pro-fasciști”, „pro-legionari” au curs cu susținere instituțională. (Cazul lui Octav Bjoza, fostul președinte al AFDPR, dat afară din poziția de subsecretar de stat, este un exemplu emblematic.) Mult timp implicit, anti-anticomunismul comunității conectate Institutului „Elie Wiesel” a fost asumat explicit în volumul Holocaust Public Memory in Poscommunist Romania (Alexandru Florian (ed.), Indiana University Press, 2018).
Din lipsă de spațiu, „explicația” pe care o dau „încrâncenării” împotriva victimelor comunismului este simplificată, iar contururile ei sunt îngroșate. Rămâne faptul că prin acțiunile lor, Alexandru Florian și co-echipierii săi aduc daune nu numai memoriei victimelor comunismului, ci și memoriei victimelor antisemitismului din România, tema dintâi a Institutului ”Elie Wiesel”. Căci nu poți contribui la o autentică istorie a antisemitismului fără să distingi între cei care au promovat violența împotriva evreilor și cei care, dimpotrivă, au deplâns-o și au încercat să o limiteze – precum a făcut Mircea Vulcănescu.
Mai general, folosirea temei antisemitismului împotriva dreptului la memorie al victimelor comunismului este la fel de reprobabilă ca transformarea anticomunismului în denigrarea sau uitarea victimelor Holocaustului. Prezența simbolurilor ideologiilor urii în spațiul public ridică o temă simetrică. Când o societate vrea să fie dreaptă cu unii, și nedreaptă cu ceilalți, ea nu este dreaptă”.
