Bani pentru cununii în biserică: Cum încearcă Guvernul italian să rezolve problema numărului din ce în ce mai redus de căsătorii


  • ACP
  • Nov 23, 2022 21:25
  • 1027
Bani pentru cununii în biserică: Cum încearcă Guvernul italian să rezolve problema numărului din ce în ce mai redus de căsătorii

Guvernul italian intenționează să lupte împotriva uneia din cele mai mari probleme ale italienilor și ale întregii Europe – scăderea drastică a numărului căsătoriilor și a nașterilor – oferind o suma măricică de bani cuplurilor care se căsătoresc în biserică. 

Italia are una din cele mai grave crize demografice din lume, cu un număr foarte scăzut al nașterilor și cu o voință foarte scăzută a italienilor de a mai avea copii - în 2020 doar 13% dintre bărbații italieni și 25% dintre femeile italiene au declarat că doresc să aibă vreun copil sau să mai facă alți copii.  

Pentru a primi suma de 20.000 de euro de la stat, cei care formează cuplul trebuie să aibă cetățenie italiană de cel puțin zece ani și să câștige mai puțin de 23.000 de euro pe an. Propunerea a venit din partea partidului fostului premier Matteo Salvini, "Lega Nord", și este probabil să fie adoptată de o majoritate în Parlament, deoarece Lega este unul dintre partidele de guvernământ. 

Pe de altă parte, nu sunt deloc puțini nici politicienii și comentatorii care consideră această măsură drept discriminatoare pentru cei vor doar căsătorii civile, deoarece numărul celor care își fac cununia religioasă a scăzut la 47% din totalul cununiilor, de la 82% cât era, de pildă, în 1990. Cei care au venit cu propunerea au explicat însă că acești bani pot acoperi plata verighetelor, fotograful și recepția, de exemplu, care sunt specifice cununiilor în biserică. 

Italia este una din țările care încearcă să își rezolve rapid problema prăbușirii demografice și a lipsei de voință pentru întemeierea unei familii, încercând să îi ajute întâi pe cei care își amână săvârșirea cununiei din motive pecuniare, având în același timp de căutat soluții inclusiv pentru a rezolva problema culturală care a dus la periculoasa situație actuală. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.