Scandalos: ministrul PSD-ist al Culturii, Lucian Romașcanu, refuză să claseze ca monument istoric întreaga clădire a fostului penitenciar comunist de la Pitești. Îngroparea Experimentului Pitești, unic prin bestialitate și torturi în Gulagul cunoscut. Guvernarea USL, un dezastru pentru memoria Rezistenței Anticomuniste


Scandalos: ministrul PSD-ist al Culturii, Lucian Romașcanu, refuză să claseze ca monument istoric întreaga clădire a fostului penitenciar comunist de la Pitești. Îngroparea Experimentului Pitești, unic prin bestialitate și torturi în Gulagul cunoscut. Guvernarea USL, un dezastru pentru memoria Rezistenței Anticomuniste

Ministrul PSD-ist al Culturii – l-am numit pe dubiosul Lucian Romașcanu, în trecut înregistrat în timp ce îmjura ghiolbănește presa – refuză în mod constant să claseze ca monument istoric întreaga clădire a fostului penitenciar comunist din Pitești, aceasta fiind unica soluție pentru salvarea a ceea ce se mai păstrează din vechea închisoare. Lucian Romașcanu este fiu de procuror comunist. 

Amintim că în acele clădiri s-a desfășurat, la ordinul și sub directa coordonare a Securității, așa-numitul ”Experiment Pitești”, unic prin bestialitate și torturi abominabile în tot Gulagul cunoscut. 

Indiferența nesimțită a lui Romașcanu – notoriu pentru grobianism, impresii caraghioase, oportunism și pafarism – trebuie înțeleasă și în contextul în care, tot la Pitești, de data aceasta în ”Cimitirul Eroilor”, a fost amplasată, recent, o așa-zisă ”troiță” dedicată așa-zișilor ”eroi securiști” (detalii AICI, AICI și AICI). Adică, criminalii Securității genocidare au devenit ”eroi”, în timp ce memoria sutelor de mii de victime este insultată de o manieră porcească. În pofida numeroaselor semnale de alarmă, nici guvernul USL și nici administrația Iohannis NU au luat vreo măsură pentru a șerge această rușine de proporții, deși e indubitabil: glorificarea Securității este un atentat la siguranța națională. 

În cele ce urmează vă prezentăm în integralitate anunțul făcut, sâmbătă, de responsabilii Memorialului Închisoarea Pitești, pe Facebook, totodată îndemnându-vă să semnați petiția de la final: 

”De peste un an încercăm să convingem autoritățile, prin adrese, documente, mărturii, că închisoarea Piteşti trebuie protejată prin clasarea în întregime ca monument istoric. Momentan, doar partea care ne aparține şi care este muzeu memorial este clasată şi protejată.

Ar fi o crimă să distrugem una din ultimele închisori din perioada comunistă încă existente. Avem nevoie să cunoaştem teroarea dictaturii comuniste şi să înțelegem violența cu care România a fost sugrumată timp de decenii. 

Ministerul Culturii nu ne aude. Avem nevoie de ajutorul vostru, al tuturor, ca sa fim auziți şi ca ministerul să pună sub protecție definitiv acest sit de importanță mondială.

Semnați această PETIȚIE

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.