Fost votant al Declarației de Independență a R.Moldova față de imperiul rus, Valentin Dolganiuc lansează un nou apel către puterea de la Chișinău și către toate instituțiile abilitate în vederea luării unor măsuri tranșante împotriva diversiunii rusești regizate, via infractorul Ilan Șor, în centrul Chișinăului, prin încălcarea legilor și a Constituției. Apelul său e susținut de mai mulți foști deputați din Primul Parlament.
Este de-a dreptul halucinantă letargia instituțiilor din stânga Prutului, care se fac că nu văd mascarada FSB-GRU, în condițiile în care aceasta reprezintă un atentat la adresa siguranței statului, prin intenția de a deturna R.Moldova de la parcursul ei pro-european și de a o destabiliza în contextul războiului rusesc din Ucraina.
Totodată, Valentin Dolganiuc solicită interzicerea televiziunilor de propagandă rusești, începând chiar cu cele două noi posturi pe care Rusia i le-a oferit pe tavă fugarului condamnat Ilan Șor cu largul concurs al Consiliului Audioviziualului, ceea ce e puțin spus scandalos. E indubitabil: televiziunile rusești din R.Moldova sunt adevărate tancuri de ocupație.
Podul.ro vă prezintă în integralitate apelul lui Valentin Dolganiuc:
”Bună dimineața, Basarabia, oriunde ai fi! Mă aflu din nou la locul crimei, o crimă care se derulează pe parcursul ultimelor trei săptămâni aici, în fața Parlamentului și a Președinției, locurile noastre sfinte, acolo unde ne-am obținut libertatea lingvistică, adică Limba Româna, tot acolo ne-am obținut Independența față de imperiul rusesc, tot acolo ne-am obținut tricolorul național.
Reprezint și de astă dată un grup de deputați români din Primul Parlament care au votat Independența față de imperiul rusesc, reprezint Mișcarea de Eliberare Națională și Renaștere Românească.
Am făcut două apeluri (unul îl puteți vedea AICI) către instituțiile coercitive ale statului pentru a curma acest dezmăț de aici din centrul Chișinăului. Trebuie să eliberăm și să apărăm spațiile noastre sfinte. Am făcut acele apeluri și față de conducerea supremă a R.Moldova, adresându-mă președintelui, președintelui Parlamentului și primului ministru.
Regretăm că nu s-a întâmplat nimic și că nu s-a luat nici o măsură.
Acest grup criminal condus de către Ilan Șor s-a fortificat în continuare și își face mendrele în centrul Chișinăului.
O întrebare: cum este posibil ca în condițiile Stării de Urgență să se deruleze acest dezmăț rusofil, acest așa-zis ”protest”, când legislația interzice explicit acest lucru?
Pentru cine lucrați, domnule ministru al Justiției, și dumneavoastră, doamnă ministră de Interne? Pentru cine lucrați, domnule procuror general? Dar dumneavoastră, domnule director al SIS? Pentru ce instituții, din R.Moldova sau de peste hotare? De ce nu luați măsuri pentru ca tâlharul criminal Ilan Șor să fie deferit justiției, iar acest dezmăț să fie curmat de urgență?
Mai mult decât atât: noi nu vorbim despre un ”protest”. Aceasta este o diversiune rusească. Dacă ne uităm la organizatori, vedem că toți sunt vorbitori de limba rusă, dacă ne uităm la cei care împart banii, vedem că toți sunt angajați ai Moscovei.
De aici trebuie să pornim. De ce unele instituții de presă au reușit să penetreze în rândul așa-zișilor ”protestatari”, iar dumneavoastră – instituțiile abilitate – nu reușiți să întreprindeți nimic ca să curmați acest dezmăț?
Noi, cei care suntem veterani ai Mișcării de Eliberare Națională și Renaștere Românească, am ieșit în stradă, la sfârșitul anilor ‘80 și am ieșit pentru că la guvernare erau cei puși de Moscova. Tot noi am ieșit în stradă la începutul anilor 2000, pentru a nu permite federalizarea R.Moldova și pentru a nu permite lichidarea limbii române. Am protestat împotriva lui Voronin și a lui Lucinschi, cei care reprezentau Moscova. Noi am ieșit în stradă în 2015-2016, pentru a protesta împotriva dezmățului rusesc care a spălat câteva zeci de miliarde prin băncile din R.Moldova și care a stat în spatele furtului miliardului.
Am putea protesta și de data aceasta, pentru a-i alunga pe lumpenii Rusiei, dar acum avem la putere un partid pro-european și o guvernare pro-europeană, care beneficiază de sute de milioane bani europeni. Avem un guvern pro-european, un guvern pro-românesc, care ar trebui să fie de partea noastră, a populației băștinașe, și care ar trebui să curme acțiunile din fața Parlamentului și a Președinției. De ce nu vă faceți munca? De ce nu vă exercitați drepturile constituționale? De ce nu aplicați prevederile Codului Administrativ și prevederile Codului Penal?
În ultimul timp, instituțiilor de stat coercitive s-a alăturat Consiliul Audioviziualului, care a luat apă în gură și i-a atribuit lui Ilan Șor încă două televiziuni pe care i le-a dat Moscova, de la Dodon. Aceste televiziuni, care propagă zilnic teze rusești, narative rusești, care tainic ne deznaționalizează, propagând războiul Rusiei împotriva Ucrainei, cum de își pot desfășura acțiunile și activitățile pe teritoriul R.Moldova, mai ales în condițiile Stării de Urgență?
Noi avem o întrebare pentru dumneavoastră: cât timp veți mai tolera și noi cât timp trebuie să mai așteptăm ca să lichidați acest dezmăț? Când veți începe să ne protejați de propaganda rusească și de dezmățul tâlharului fugar Ilan Șor și al acoliților săi?
Basarabia, te iubesc oriunde ai fi!”.