Ce poveste i-a spus partizanul Ion Gavrilă Ogoranu unui copil amărât întâlnit pe o potecă de munte: ”Și noi suntem copii necăjiți, alungați din împărăția Împăratului Roșu. Ne ducem unde se bat munții în capete!”

La un moment dat, într-o dimineață friguroasă, partizanii făgărășeni conduși de Ion Gavrilă Ogoranu au întâlnit, pe o potecă de munte, un biet copil de 12-13 ani care se ducea cu oile. Era amărât, desculț și aproape despuiat, tremura de frig. Se uita cu ochii holbați la armele partizanilor, neștiind ce să creadă. 

Ion Gavrilă Ogoranu s-a așezat lângă băiat, i-a vorbit frumos, l-a liniștit și l-a întrebat despre viața lui. Copilul i-a povestit că tatăl îi murise pe front, în luptă cu rușii, iar tatăl vitreg îl bătea deseori, de bătăi nescăpând nici mama sa. Din vorbă-n vorbă, micuțul a vrut să le ofere partizanilor ”un călcâi de pâine uscată”, fapt ce i-a emoționat pe luptătorii anticomuniști, care i-au dăruit puținul zahăr pe care-l aveau.

Înaintea despărțirii, ”Moșul” Ion Gavrilă Ogoranu – numit, de securiști, ”inamicul public numărul 1 al Securității” – i-a explicat situația partizanilor sub forma unei povești, spunându-i că și ei erau copii necăjiți, alungați din împărăția Împăratului Roșu. ”Ne ducem unde se bat munții în capete”, i-a zis Ion Gavrilă Ogoranu, apoi l-a rugat să nu spună nimănui că i-a văzut, pentru ca Împăratul Roșu să nu le ia urma. Copilul i-a privit cu ochii mari, mirat și înduioșat. 

Pagina de Facebook Rezistența Anticomunistă din Banat postează pasajele din memoriile lui Ogoranu (”Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, volumul II, Editura Marineasa, Timișoara, 1995) în care partizanul relatează acest episod emoționant. Le prezentăm și noi în cele ce urmează:  

”Spre dimineață am poposit în niște porumbiști. Am aflat unde eram, când, pe o cărare apropiată, ne-a zărit un copil de 12-13 ani, ce s-a apropiat de noi. Era din Marpod și se ducea la oi. Era desculț și gol. Bătea un vânt rece, noaptea da brumă și de-acum începuse să plouă. Stătea zgribulit și se uita prostește la noi, neștiind ce să creadă. 

I-am vorbit frumos, l-am întrebat cum îl cheamă, dacă merge la școală, de ce se duce așa de mic la oi, pe deasupra și singur. Ne-a spus că la școală merge numai când ninge și la oi se duce că l-a trimis tatăl său, dar că acesta nu-i tată bun, că tatăl lui a murit pe front și că trebuie să se ducă, altfel îl bate tatăl de-acuma și pe el, și pe mama lui. 

I-am spus că și noi eram copii necăjiți și că ne alungase din împărăția lui Împăratul Roșu (Tu ai auzit de Împăratul Roșu? Vezi bine că ai auzit.) și că ne ducem unde se bat munții în capete. Copilul ne privea cu ochi mari, mirați și, înduioșat, a vrut să ne dăruiască un călcâi de pâine uscată ce-o avea în trăistuţă. I-am mulțumit pentru bunăvoință și i-am dăruit noi un pachet cu zahăr, rugându-l să nu povestească nimănui că ne-a întâlnit ca să nu afle Împăratul Roșu. Ne-a impresionat mult întâlnirea cu acest copil și ne-a mângâiat că nu eram singurii oropsiți pe lumea asta”.