Despre datoriile României față de Republica Moldova

Din capul locului: statul România nu are nici un fel de datorii față de statul Republica Moldova, dincolo de cele din tranzacțiile comerciale cuprinse în diverse înțelegeri. Nu există nici un fel de datorie morală sau istorică a statului România față de statul Republica Moldova.

Asta în primul rând pentru că statul Republica Moldova este esențial un stat inamic al statului România – inamiciția provenind din calitatea Republicii Moldova de stat continuator al Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești înființată în 1924. Rațiunea fundamentală a creării RASSM a fost ofensiva împotriva României, anexarea Basarabiei și impunerea sistemului sovietic-marxist în România. RASSM a fost creată în anturajul Armatei Roșii, este o idee militară la origini, a primit mai apoi binecuvântarea CC al PCUS și a intrat ulterior în siajul sovieticilor ucraineni de la Kiev. În RASSM au avut loc experimentele inițiale de „moldovenizare”, de principiu un proiect de epurare etnică a românilor, pus în mișcare ulterior la o scară mult mai mare în tot spațiul dintre Prut și Nistru.

RASSM și-a atins obiectivul: Basarabia a fost anexată la RASSM și a devenit parte a Uniunii Sovietice, iar România a fost sovietizată. Din RASSM au fost transferați în România „experții” care au pus în mișcare teroarea comunistă împotriva românilor, lipsește o lucrare care să-i înmănuncheze pe toți transnistrenii care au coordonat sistemul represiunii comuniste de la București. Proiectul militar al RASSM din 1924 a fost unul de succes.

Tradiția ofensivă și anti-românească a RASSM este continuată în Republica Moldova sub forma moldovenismului, indiferent de culoarea lui pro-rusă sau pro-europeană. Bineînțeles, Republica Moldova singură nu reprezintă o amenințare la adresa României, însă în calitate de vector al unui imperiu Republica Moldova poate deveni pana care spintecă bușteanul. Imaginea unui Igor Dodon care îi înmânează lui Putin o hartă a Moldovei Mari, de la Carpați până în Transnistria, reprezintă o declarație a unui proiect, posibil mult exagerat – dar asta nu-i scade nivelul de amenințare. Proiectul militar din 1924 are nevoie de susținerea unui imperiu pentru a se reactiva. Moldovenismul civic reprezintă o altă formă de amenințare, este o variantă ușor îndulcită de epurare etnică prin anihilarea identității românești dintre Prut și Nistru. Un eventual succes al moldovenismului civic nu ar face altceva decât să încheie proiectul început în 1924 și să dovedească că este posibilă smulgerea unei bucăți din spațiul românesc și epurarea etnică a populației de etnie română din zonă. Moldovenismul civic este periculos pentru identitatea românească tot cu sprijinul unui imperiu. Repet: Republica Moldova nu reprezintă o amenințare pentru România decât în condițiile în care elita politică a acestui stat acționează sub protecția și în calitatea de vector al unui imperiu.

Având în vedere toate cele de mai sus este destul de greu de imaginat că ar exista oarecare datorii morale sau istorice ale statului România față de statul Republica Moldova. Relațiile dintre București și Chișinău nu ar trebui să fie cu nimic diferite față de relațiile dintre București și Sofia. Confuzia perpetuată de elita politică de la Chișinău creează imaginea distorsionată a unei închipuite „datorii” a României față de Republica Moldova. Confuzia provine de la vocabular: Basarabia este o provincie românească a fostului principat medieval al Moldovei, nu are nici o legătură cu Republica Moldova moștenitoare a RASSM din 1924. Datoria istorică a României este față de provincia Basarabia, care se suprapune doar parțial actualei Republici Moldova. Iar folosirea termenului de Moldova pentru Republica Moldova este absolut abuzivă, o parte a întregului nu poate avea pretenția că reprezintă întregul în totalitatea sa.

Circulă o teză interesantă (și falsă) cu privire la abandonarea Basarabiei în 1940, este falsă pentru că România a intrat în Al Doilea Război Mondial pentru a recupera Basarabia. Nu a fost vorba de abandonare: românii s-au bătut pentru Basarabia, au murit cu sutele de mii pe front și în lagăre – dar au pierdut războiul. Așa zisa datorie a abandonării a fost plătită cu sânge. Teza asta de origine rusofonă am văzut-o recent reluată cu privire la Ardeal: statul român ar fi vinovat pentru retragerea din Ardealul de nord-vest, iar victimele terorii horthyste de aici ar trebui trecute în contul statului român pe cale de consecință. Apropierile Moscova-Budapesta via Chișinău sunt înduioșătoare, vorba lui Ion Gavrilă Ogoranu: „Mă! Ăștia ne cred proști!”

Datoria morală și istorică a României este față de cetățenii români oriunde s-ar găsi ei și față de cei care își asumă identitatea românească, restul sunt pe același plan cu celelalte popoare ale lumii.