Moscova TV în fața Parlamentului R.Moldova! Cum folosește Rusia cele mai hidoase elemente ale societății basarabene pentru a-și desăvârși opera de răsturnare a puterii pro-europene de la Chișinău


Moscova TV în fața Parlamentului R.Moldova! Cum folosește Rusia cele mai hidoase elemente ale societății basarabene pentru a-și desăvârși opera de răsturnare a puterii pro-europene de la Chișinău

În centrul Chișinăului, chiar în fața clădirii Parlamentului R.Moldova, susținători ai Partidului Șor – cei mai mulți fiind plătiți și cărați cu microbuzele – sunt adunați din toate colțurile țării pentru a huli Guvernul și președintele. 

O plimbare prin preajma corturilor instalate poate fi o adevărată provocare pentru orice pieton: insalubritate generală, persoane dubioase care duhnesc a alcool, priviri pe alocuri brutale care ar mai cere ceva de băut sau fumat, iar peste drum, câteva latrine portabile suprasolicitate, care au îngălbenit trotuarul și așa neîngrijit de primărie. 

Imaginea nu putea fi mai completă fără montarea unei ecranizări improvizate, unde șoriștii, ca să se simtă ca acasă, au posibilitatea să privească posturile de televiziune rusești afiliate dictatorului Putin și mogulilor săi de la Chișinău. 

Prin intermediul acelei ecranizări oamenii din ,,Orășelul Schimbării” au putut viziona apelul video purtat de către deputatul radical rus Leonid Sluțkiy, aflat pe lista sancțiunilor internaționale, cu Ilan Șor, liderul partidului omonim. 

Sluțkyi: “Problemele legate de aprovizionarea cu gaze naturale, crearea de piețe pentru producătorii agricoli și alte probleme sunt vitale pentru cetățenii Republicii Moldova și nu prea înțelegem de ce conducerea țării le neglijează. Evident, aici unele poziții antirusești induse cu bună știință de către colectivul occidental prevalează asupra considerațiilor legate de viața normală și înstărită a oamenilor”.

(Așa-zisul ”protest” al infractorului fugar Ilan Șor, organizat de FSB-GRU / sursa foto: arhiva Podul.ro)

Declarația zilei a fost însă cea privind găsirea unui nou ,,partener” în R.Moldova care ar reprezenta interesele rusești. 

Sluțkiy: “În ultimul timp, Rusia nu a avut un partener credibil în Moldova, iar astăzi Ilan Șor și Partidul Șor ar putea fi un astfel de partener!”

“În ultimii ani, problema a fost în mare măsură că nu a existat un partener demn și pe termen lung pentru marile noastre companii din Moldova. Astăzi, un astfel de partener pentru noi poate fi văzut în dumneavoastră, Ilan Șor, și în Partidul Șor. Avantajul este că reprezentați un om de afaceri și în același timp un politician și o persoană respectată de un număr mare de oameni”, a mai adăugat Sluțkiy Leonid. 

Conform unui comunicat în limba rusă al Partidului Șor, părțile au discutat și subiecte de actualitate, inclusiv acordarea unui preț mai mic pentru gazele naturale în raionul Orhei, precum și deblocarea exportului de fructe în Rusia pentru producătorii agricoli din raionul Orhei.

Subiecte privind livrarea gazelor, deblocarea exportului de fructe țin de competența centrului, nefiind clar cum autoritățile raionale pot decide asupra acestora. Putem observa că Orheiul începe să aplice tacticile autonomiei rusofile UTA Găgăuzia în a-și aroga împuterniciri plenipotențiare la nivel local, practic inexistente în legislația moldovenească.

Astfel, Rusia va folosi toate mijloacele pe care le are la îndemână pentru a forța o posibilă demisie a actualei puteri pro-europene de la Chișinău. 

Cererile de ,descentralizare” vizează ruperea în bucăți a Basarabiei, care este scopul final al Federației Ruse în politica de pe Bâc. Astfel se lasă impresia că centrul ar acționa în contradicție cu raioanele. 

Întrebarea e: urmează nordul Republicii Moldova?

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.