Declarația alarmantă făcută de un fost secretar general adjunct al NATO: Kremlinul ar putea recurge la utilizarea armelor de distrugere în masă!


Declarația alarmantă făcută de un fost secretar general adjunct al NATO: Kremlinul ar putea recurge la utilizarea armelor de distrugere în masă!

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea declanșa o lovitură nucleară împotriva Ucrainei după ce a suferit înfrângeri umilitoare pe câmpul de luptă, a avertizat un fost diplomat american.

Rose Gottemoeller, care a ocupat funcția de secretar general adjunct al NATO între 2016 și 2019, și-a exprimat aceste temeri în contextul în care Ucraina a recucerit o mare parte din regiunea Harkiv în mai puțin de o săptămână.

Vorbind la emisiunea Today de la BBC Radio 4, ea a lăudat Ucraina pentru succesele sale, dar a avertizat că Moscova ar putea răspunde în moduri "imprevizibile".

"Prezentul este în mod clar de partea Ucrainei. Dacă vă uitați la hărți, sunt pur și simplu uimitoare; pata de culoare care arată câștigurile ucrainene din ultimele 48 până la 72 de ore este cu adevărat remarcabilă", a zis aceasta. 

Însă, fostul secretar general al NATO a avertizat că Moscova ar putea recurge la utilizarea armelor de distrugere în masă în încercarea de a determina Kievul să capituleze.

"Mă tem că vor riposta acum în moduri cu adevărat imprevizibile, care ar putea implica chiar și arme de distrugere în masă", a precizat Gottemoeller. 

Deși consideră că Moscova nu va lansa rachete balistice intercontinentale, fostul diplomat a spus că Putin ar putea ordona o lovitură demonstrativă nucleară.

"El (Putin - n.red.) ar putea pune în joc o lovitură demonstrativă nucleară, fie o lovitură unică asupra Mării Negre, fie o lovitură asupra unei instalații militare ucrainene pentru a semăna teroare nu numai în inimile ucrainenilor, ci și ale partenerilor mondiali și aliaților Ucrainei", a precizat aceasta. 

Acest tip de avertisment a fost lansat și de fostul consilier pentru securitate națională al administrației Donald Trump, John Bolton, care a spus că războiul nuclear cu Rusia este "mult mai aproape" decât în trecut. 

Vorbind luni pentru radioul WABC, acesta a fost întrebat dacă președintele rus Vladimir Putin ar putea da undă verde privind utilizarea armelor nucleare.

"Stadiul în care ne aflăm acum după acest succes al Ucrainei în nord nu reprezintă acel punct. Dar este mult mai aproape decât a fost înainte", a declarat Bolton. 

Bolton a fost consilierul pentru securitate națională al lui Trump între 2018 și 2019. (sursa: The Independent)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.