Ioan Botezătorul

Sfântul Înaintemergător și Botezător Ioan își cunoaște foarte bine, prin inspirație de sus și caracter de jos, de la părinți, locul și rolul. Chiar dacă se naște în condiții miraculoase, la propriu, spre uimirea necamuflată a contemporanilor, nu-i trece prin minte să creadă că el este Alesul. 

Țara Sfântă a acelor vremuri era tixită cu tot felul de salvatori, majoritatea cu mesajul politic, în colțul buzelor, al eliberării de sub ocupația romanilor. Așadar, îți trebuia discernământ spiritual și ocrotire sfântă pentru a face diferența, pentru a vedea limpede și pentru a nu cădea în capcana mesianismului. 

În condițiile acestea, Ioan este curajos și tranșant. De unde și nevoia lui de a se retrage, preventiv și profilactic, în pustie. Cum ar trebui să o facem și noi periodic: fără FB, internet și televizor. O igienă comunicațională necesară pentru a nu o lua razna, pentru ca, reveniți în cotidian, să judecăm altfel, să luăm distanță față de cei care ne apară, ne păzesc, ne ocrotesc, ne vor cu toată insistența, inclusiv violentă, binele. Pustiul face normalitatea – oaza cu apă și hrană – mai prețioasă. 

Cât privește pregătirea drumurilor, cam asta fac, conștient sau nu, majoritatea părinților care lucrează pentru odraslele lor. Uneori uitând de sine, printre străini, ignorând faptul că nu cărămizile unei case, nici termopanele și nici balustradele de inox pregătesc, cu adevărt, un copil pentru viață, așa cum toate acestea nu sunt garanții de la sine pentru o bătrânețe tihnită. Dacă mai ajungi la ea, dacă nu te ia, pe drum, un cancer, o demență. 

Una peste alta, Ioan indică mereu pe Cel care, în curând, avea să iasă la propovăduire, nu Îl concurează și, la final, moare prin lucrătura unei elite politice a epocii demonizate, scârboase. Capul lui pe tipsie este imaginea prețului pe care, constant, adevărul nu poate și nici nu trebuie să evite să îl plătească. Așa cum, peste doar câțiva ani, avea să se petreacă pe Cruce. Măreția lui Ioan este că deschide drmul unui învins, așa cum părea inclusiv ucenicilor Hristos mort, un mesia bun, asemeni altora, dar nimic mai mult. Așa cum nașterea lui Ioan părea neverosimilă, cu atât mai puțin credibilă avea să fie, până azi, învierea Celui pe care Îl botezase la Iordan. 

La mulți ani Ioanilor și Ioanelor, cunoscuți și necunoscuți, din țară și din diaspora!