Premierul Ungariei, Viktor Orban, a cerut luni ca Ucraina și Republica Moldova să primească statutul de țări candidate concomitent cu Bosnia și Georgia, scrie g4media.ro citând agenția mahiară MTI, care menționează o declarație a lui Bertalan Havasi, șeful biroului de presa al liderului de la Budapesta.
Anunțul lui Orban vine cu doar trei zile înaintea Consiliului European la care e așteptată o decizie legată de cererile depuse de Ucraina, Republica Moldova și Georgia, care vor să primească statutul de țări candidate. Condiția pusă de Viktor Orban este imposibil de îndeplinit însă, dat fiind că Georgia este considerată extrem de îndepărtată de perspectiva europeană, iar Bosnia este măcinată de tensiuni interetnice alimentate de Serbia și Rusia.
Noua poziție a controversatului lider de la Budapesta este cu atât mai cinică cu cât, în urmă cu doar câteva zile, acesta saluta planul guvernului Republicii Moldova de a obţine statutul de ţară candidată la Uniunea Europeană, într-o discuție telefonică cu omologul său moldovean, Natalia Gavriliţa, și dădea dădea asigurări că Ungaria va sprijini integrarea Moldovei în UE pe tot parcursul procesului de aderare, după cum precizat același Bertalan Havasi.
Recent, în cadrul dezbaterilor legate de cel de-al şaselea pachet de sancţiuni al UE împotriva Rusiei, în care era vorba mai ales de un embargo pe produsele petroliere ruseşti, Viktor Orban, un apropiat al lui Vladimir Putin și unul dintre puținii lideri ai lumii care ar fi fost informat personal de acesta despre intențiile de invadare a Ucrainei, cu mult înainte de producerea acesteia, a cerut din capul locului excepţii largi pentru ţara sa, pe care le-a şi obţinut, scrie dw.com/ro. Ungaria are şi în următorii trei ani permisiunea să importe petrol din Rusia. Mai mult, Orban a folosit dreptul de veto pe care ţara sa îl are în calitate de membră a UE pentru a împiedica sancționarea patriarhului (fost ofițer kaghebist) Kiril. Acesta nu este doar un susţinător fidel al preşedintelui rus. el justificând războiul acestuia împotriva Ucrainei într-un fel îngrozitor și incitând indirect la crime de război.
Condiția pusă de Orban în ce privește aderarea Moldovei și Ucrainei la UE a stârnit o reacție dură din partea cunoscutului jurnalist Mircea Marian (publicația defapt.ro):
„Ce talpă cumplită pune Viktor Orban Ucrainei și Moldovei: „cere ca ele să primească statutul de țări candidate la aderarea la UE concomitent cu Bosnia și Georgia” (G4Media)! Nu știu bine situația din Georgia, dar Bosnia e un butoi cu pulbere. Este imposibil de îndeplinit această condiție. Ce joc murdar, urât, pe față pentru Putin. Ce lovitură pentru Kiev și Chișinău. Eu spun: UDMR trebuie să declare public dacă îl mai susține pe Viktor Orban. Dacă da, să plece de la guvernare. Tot respectul meu pentru minoritatea maghiară, dar aici nu e vorba de drepturile ei, ci de jocul pe care șeful guvernului de la Budapesta îl face pro-Putin. Iar România nu își poate permite să aibă un cal troian în Guvern. Îl avem pe Câciu, care a luat banii Huawei, e suficient - o spun cu ironie amară”.
În ce-l privește pe Câciu, Mircea Marian se referă la faptul că ministrul Finanțelor a primit în trecut 25.000 de lei pentru articole în care a promovat compania de tehnologie chineză Huawei. Sumele încasate de la compania chineză sunt trecute în declarația de avere a ministrului la categoria „contracte drepturi de autor” și ar fi fost încasate în perioada în care Huawei derula o amplă acțiune de lobby în România. Contextul era însă unul foarte delicat: Huawei dorea să participe la licitația pentru implementarea tehnologiei 5G în România, ceea ce ridica probleme de securitate națională, dată fiind apropierea companiei de Partidul Comunist din China.