Proeuropeana Maia Sandu îl pune cu botul pe labe pe Lavrov: ”Nu văd nicio legătură între livrările de gaze și statutul de țară candidată UE. Noi achităm consumul”


Proeuropeana Maia Sandu îl pune cu botul pe labe pe Lavrov: ”Nu văd nicio legătură între livrările de gaze și statutul de țară candidată UE. Noi achităm consumul”

Președinta proeuropeană Maia Sandu amintește că R. Moldova achită sume mari și la timp pentru consumul de gaze naturale din Federația Rusă. La fel, potrivit Agora.md, Maia Sandu amintește că R.Moldova și-a anunțat cu mulți ani în urmă intenția de aderare la Uniunea Europeană. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Cutia Neagră” la TV8 drept răspuns la replicile dure ale ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov, un vechi KGB-ist care minte cum respiră. 

„Nu văd nicio legătură între livrările de gaze și intenția noastră de a obține statut de țară candidată. Ne dorim asta demult și am anunțata asta de mulți ani. Am făcut și niște angajamente să depunem cererea de aderare la UE. Da, nu ne-am imaginat că se v-a întâmpla în așa context. Dar sunt lucruri separate. Contractul cu Gazprom - noi achităm consumul și plătim sume foarte mari. Sunt și țări UE care au contracte. Moldova este țară independentă și suverană, iar cetățenii au spus că vor să trăiască într-o țară liberă, într-un stat care-i respectă, într-un stat în care se poate construi bunăstare”, a spus șefa statului, Maia Sandu.

Declarațiile vin în replică la afirmațiile ministrului de externe rus, Serghei Lavrov, cu referire la relațiile țării noastre și Uniunea Europeană în contextul cererii de aderare.

„Încearcă să facă din Republica Moldova o a doua Ucraina. Și există așa o abordare din partea conducerii R. Moldova precum că „noi acum o să începem aderarea la UE, apoi vom vedea ce ne vor promite și atunci vom decide dacă rămânem în CSI”. Ei zic că „rușii trebuie să ne dea reduceri la gaz și să amâne plățile. Este un fel de cerșit și estorcare prin care spun că dacă nu faceți - mergem mai repede în UE, dacă faceți - tot mergem dar mai încet. UE lucrează foarte dur impunând acești, încă nici candidați, să deschidă al doilea front”, a spus Lavrov.

AGORA amintește că premierul ungar Viktor Orban a salutat planul guvernului Republicii Moldova de a obţine statutul de ţară candidată la Uniunea Europeană. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei convorbiri telefonice dintre Orban și prim-ministra Natalia Gavrilița.

În același timp, și președintele francez, Emmanuel Macron, în cadrul vizitei sale la Chișinău, s-a declarat în favoarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Totodată, acesta a sugerat că problema transnistreană nu ar fi un impediment în cadrul acestui proces.

La fel, precizăm că la 17 iunie CE va face publice recomandările și viziunea sa în privința R. Moldova, Ucrainei și Georgiei în contextul depunerii cererii de aderare la UE. Ulterior, statele membre UE vor discutat timp de câteva zile aceste recomandări al CE și la 24 iunie vor veni cu o recomandare per ansamblu din partea întregii UE.

(Sursa articolului: Agora.md)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.