2 iunie, Ziua Eroilor români. Glorie eternă celor căzuți pe câmpurile de luptă și în temnițele comuniste pentru libertate, credință, apărarea Țării și întregirea neamului!


2 iunie, Ziua Eroilor români. Glorie eternă celor căzuți pe câmpurile de luptă și în temnițele comuniste pentru libertate, credință, apărarea Țării și întregirea neamului!

La data de 2 iunie 2022 este sărbătorită Ziua Eroilor români. Această zi este celebrată, în fiecare an, odată cu sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, la 40 de zile de la Sfintele Paşti, evocând memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului, transmite Agerpres. De asemenea, în aceste momente le închinăm un gând pios martirilor din temnițele comuniste și acelora care și-au sacrificat viețile în decembrie 1989.

La nivel naţional vor avea loc o serie de ceremonii de depuneri de coroane şi jerbe de flori, precum şi programe proprii de comemorare a eroilor României, în principal la marile mausolee ale eroilor, dar şi la cimitirele de onoare. De asemenea, la nivel internaţional, reprezentanţele diplomatice vor organiza acţiuni de cinstire a memoriei eroilor români căzut şi înhumaţi pe teritoriile altor state.

De menționat că și în R.Moldova vor avea loc manifestații de comemorare a eroilor români căzuți pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. De exemplu, se vor organiza evenimente de comemorare la Cimitirul de Onoare a Eroilor Români din Micleușeni, Cimitirul din satul Boldurești, Cimitirul Ostașilor Români de la Nemțeni, Cimitirul de Onoare a Eroilor Români din Vărzărești și altele.

România a pierdut în Primul Război Mondial aproape un milion de militari şi civili. Prevederile Tratatului de la Versailles din 1919, ce vizau ţara noastră, s-au concretizat prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, care a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării Domnului Iisus Hristos, dată decretată sărbătoare naţională a poporului român. România a devenit, astfel, primul stat care i-a asimilat pe eroii străini celor naţionali. 

Totodată, în acelaşi tratat, era prevăzută, printre altele, obligativitatea întreţinerii mormintelor ostaşilor îngropaţi pe teritoriile statelor respective, precum şi a operelor comemorative de război dedicate acestora, în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul suprem al celor căzuţi la datorie, potrivit site-ului Ligii Militarilor Profesionişti, www.ligamilitarilor.ro.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.