Moștenirea memorabilă a lui KWJ

Sfinxul carpatin încă în funcțiune instituțională, animat de sentimente și viziuni, profund empatic cu societatea românească, inteligent cititor al schimbărilor din lume, reazăm în urgie și făclie a speranței, ne pricopsește cu o moștenire adevărat memorabilă:

– Muzeul Național de Istorie este în al treilea deceniu de restaurare;

– la fel, din pricini similare, Muzeul de Istorie al Transilvaniei;

– în schimb, memoriale la Gherla, statui la Sibiu și la Alba Iulia;

– Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) pus din 2020 încoace pe butuci;

– accesul la Arhivele Naționale sunt cenzurate prin filtru cazon, adevărată întoarcere în timp;

– CNSAS-ul, golit de utilitate, este în continuare mediu protector al clientelei ideolgice (nu, nu de partid, că am ridicat nivelul jocului);

– Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți și Deportați Politic din România (AFDPR) este demis de la Guvern, acolo unde reprezenta vocea adevăraților eroi în hărmălaia revoluționarilor de mucava, pe motiv de... antisemitism;

– în schimb, gargară complexă despre pericolul anti-nu-știu-ce-ului, efort în cadrul căruia România se profilează drept lider regional etc.; 

– livrarea, în bună tradiție democratică, a deciziei politice mâinilor pricepute ale serviciilor, de unde, la suprafață, militarizarea fără jenă a Executivului;

– dovedirea unor talente strategice esențiale în lupta contra pandemiei, contra rușilor, contra...; 

– educația, da, educația despre care nu suntem suficient de educați să vorbim suficient de admirativ; 

– de atâta educație, dispar creta și tabla, locul lor fiind luat de instrumente moderne, cât despre toaletele din curte: c...t digital-real;

– încurajarea unei noi tipologii de lingăi euroatlantici, nemiloși în urmărirea scopurilor personale, care, asemenea lui, se șterg undeva cu România, că tot vorbim despre locurile discrete ale educației;

– întreținerea, drept reacție, a unei stări reale și mentale periculoase de străinătate în propria Țară, de parcă noi am fi sași, nu el; ah, Cătălina!;

– alimentarea frustrării și, repet pentru a rămâne scris într-un colț de internet (dacă), pregătirea viitoarelor mișcări tectonice din viața noastră publică;

– și altele asemenea.

10 ani au fost, aparent, pierduți prin lupta celui care dorea să facă mai mult decât permitea Constituția. Acum, ne apropiem de al doilea deceniu, al indolenței și nesimțirii, unde nici măcar subțiata listă a atribuțiilor constituționale nu a avut cum și în cine să se întrupeze. O fantomă cât se poate de reală, tot pentru a rămâne la pixelii de budă. Pech (adică: ghinion)!