Istoricul și diplomatul Theodor Paleologu, fost candidat la președinția României în 2019 din partea PMP, a explicat într-un interviu pentru Europa Liberă semnificația și importanța datelor de 8 și 9 Mai în contextul războiului din Ucraina (detalii AICI). Paleologu a făcut mai multe referiri extrem de critice la adresa liderului rus Vladimir Putin, apreciind că acesta „este cel mai mare rusofob de pe planetă” și că săvârșește în prezent „o crimă imensă împotriva istoriei Rusiei”.
„Este totuși consternant să auzi că cineva pretinde că denazifică una dintre principalele victime ale celui de-Al Doilea Război Mondial și anume Ucraina. Când Ucraina a pierdut atunci peste zece milioane de locuitori dacă combinăm foametea organizată de Stalin, apoi masacrele făcute de naziști și apoi din nou de Armata Roșie. Or, acum, în 2022, nu știu exact cifrele (nu sunt cunoscute nici oficial n.r.), dar sunt informații clare că în ultimele săptămâni, au fost deportați cetățeni ucraineni în Rusia și tratați mizerabil. Este ceva odios, așa proceda și Stalin în anii respectivi, deportând popoare întregi.
Mai e un lucru foarte grav. În timp ce Asociația Memoria, care cultiva memoria victimelor Stalinismului, a fost desființată și executată, Stalin este celebrat acum ca o mare figură a istoriei Rusiei. Or, lucrul acesta ne arată că glorificarea criminalilor din trecut duce în mod invariabil la repetarea crimelor, dar și la justificarea în continuare a agresiunii, a masacrelor provocate de aceste bombardamente Ucraina este o țară devastată de Armata Rusă. Este o imensă crimă pe care Putin o săvârșește împotriva istoriei Rusiei. De fapt, Putin este cel mai mare rusofob de pe planetă”, a precizat Paleologu în interviul care poate fi citit integral AICI.
Explicații. ZIUA VICTORIEI: pe 8 sau pe 9 mai?
Ziua Victoriei marchează capitularea Germaniei naziste în faţa trupelor aliate şi sfârşitul războiul în Europa, dar în Occident se sărbătorește pe 8 mai, iar Rusia și țările din Răsărit marchează această zi pe 9 mai. De unde aceste diferențe?
La 7 mai 1945 la ora 02.41, la Reims, la sediul Cartierului General Suprem al Forţelor Expediţionare Aliate din Franţa, Germania a capitulat fără condiţii. Actul prevedea ca ostilităţile să se încheie la 8 mai la ora 23.01.
La ora 15.00 a zilei de 8 mai, Truman, Churchill şi De Gaulle au anunţat oficial victoria, dar în Uniunea Sovietică, din cauza diferenţei de fus orar, vestea capitulării a ajuns în data de 9 mai.
Actul l-a înfuriat pe Stalin care dorise o capitulare în capitala Reichului învins şi ocupat de Armata Roşie. De aceea, la 9 mai 1945 la ora 00.16, la Berlin, un oraş în ruine, feldmareşalul Keitel, şeful Statului Major al Wehrmachtului semna capitularea germană (a doua caitulare) la sediul Statului Major al armatei sovietice, această dată fiind proclamată Ziua Victoriei. Acesta este motivul pentru care aliaţii occidentali au sărbătorit Ziua Victoriei în Europa în 8 mai, iar Uniunea Sovietică a sărbătorit Ziua Victoriei împotriva fascismului pe 9 mai.
Oficial, cel de-al Doilea Război Mondial s-a încheiat însă la 2 septembrie 1945, odată cu capitularea Japoniei, după folosirea bombelor atomice americane la Hiroshima şi Nagasaki, în 6 şi 9 august.