Iranul încearcă să profite de pe urma războiului din Ucraina ademenind țările UE cu milioanele de barili de petrol. Rolul-cheie jucat de SUA în această ecuație


  • ACP
  • Apr 13, 2022 21:04
  • 6130
Iranul încearcă să profite de pe urma războiului din Ucraina ademenind țările UE cu milioanele de barili de petrol. Rolul-cheie jucat de SUA în această ecuație

În așteptarea posibilei ridicări a sancțiunilor americane, dar și pentru a încerca să preseze Washingtonul să ia cât mai repede decizia ridicării acestora, Iranul și-a încărcat petrolierele cu 150 de milioane de barili de petrol și ține această cantitate în așteptare în largul coastei sale, în Golful Persic. 

Toată încărcătura aceasta a petrolierelor Teheranului ar trebui să convingă Occidentul că Iranul ar putea deveni furnizorul care să scoată petrolul rusesc de pe piață europeană, deși necesarul de petrol pentru Europa ar putea fi obținut foarte bine și prin creșterea producției din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Irak, dar și din SUA. Așteptările Iranului nu sunt însă chiar lipsite de temei, spun cei de la Nikkei Asia, deoarece teama de penuria de petrol a ajutat chiar cu multă vreme înainte de începerea invaziei ruse la accelerarea negocierilor pentru reluarea acordului nuclear cu Iranul din 2015, JCPOA, suspendat într-un mod bine justificat de Donald Trump.

Însa în timp ce secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a spus că SUA și restul țărilor care participă la negocierile reactivării tratatului JCPOA sunt gata să încheie un acord cu Iranul, departamentul de trezorerie al SUA a anunțat noi sancțiuni împotriva unor entități iraniene legate de Corpul Gărzii Revoluției Islamice, ceea ce complică foarte mult datele problemei Teheranului. 

Deocamdată China rămâne singurul client mare pentru petrolul iranian, iar țările Uniunii Europene nu pot decât să aștepte decizia Washingtonului, privind cu jind la parada petrolierelor încărcate ale Iranului, care așteaptă să fie trimise către noii clienți europeni.

Însă decizia Washingtonului trebuie calculată foarte bine, în condițiile în care ayatolahii de la Teheran s-au jurat ani de zile că îndată ce va fi posibil vor șterge Israelul de pe hartă, iar banii Europei ar putea da Iranului posibilitatea să se înarmeze cât să înceapă un nou război, așa cum a făcut-o și Rusia. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.