Mărturia terifiantă a unui tânăr din Bucea, torturat în două rânduri de armata lui Putin. Cei mai odioși au fost cecenii lui Kadîrov. „Mergeau în fiecare dimineață în zonele rezidențiale și împușcau pe oricine vedeau” / Nu toți militarii ruși se purtau ca niște bestii

Imagini cu civili neînarmaţi împușcați mortal pe străzile din micul oraș Bucea, satelit al capitalei Kiev, fac de câteva zile înconjurul lumii, oripilând și îngrozind. Trupele ruse au controlat zona timp de săptămâni, începând din jurul datei de 2 martie, estimându-se că cel puțin 410 civili ar fi fost uciși. 

Biroul procurorului general al Ucrainei a declarat luni seara că a înregistrat peste 7.000 de semnalări despre presupuse crime de război comise de forţele ruse în regiunea Kiev, precizând că a declanşat deja investigarea unor presupuse crime de război comise la Irpin, Bucea şi Vorsel.

Cele mai multe victime ar putea fi însă nu la Bucea, ci la Borodianka, la nord-vest de Kiev (aproximativ o oră de mers cu mașina, n.red), a specificat procurorul general ucrainean Irina Venediktova, citată de agenţia de presă ucraineană Unian și preluată de agerpres.ro.

Moscova declară că nu are nimic de a face cu masacrul şi califică imaginile care circulă în presă și rețelele de socializare drept un „fals". Mai mult fostul premier Dmitri Medvedev, un apropiat al lui Vladimir Putin, spune că omorurile de care este acuzată Rusia sunt doar o propagandă cinică orchestrată de Ucraina, cu bani mulți de la Occident pentru discreditarea Moscovei. „E o născocire pe sume uriașe de bani. Washingtonul și Bruxelles-ul sunt autorii scenariului, iar regizorii și actorii sunt din Kiev”, spune Medvedev citat de Reuters. 

Jurnalistul de investigații Christo Grozev, de la grupul de presă Bellingcat, distribuie pe contul său de Twitter un material documentat de o publicație independentă de limbă rusă -  Vot Tak („That's How"), interzisă în Rusia – cu privire la masacrul de la Bucea. Vot Tak a intervievat un localnic torturat în două rânduri de forțele de ocupație, dar care a reușit să scape cu viață, în vreme ce vecini și cunoscuți de-ai săi erau executați aproape zilnic. 

Este vorba de Vladislav Kozlovsky, un somelier care lucra la Kiev până la izbucnirea războiului când s-a întors în Bucha/Bucea unde locuiesc mama și bunica sa. 

„Pe 2 martie, trupele de ocupație au intrat în oraș. Eram chiar aproape de centru, lângă sediul Apărării Teritoriale cu mai mulți prieteni. Celor care nu aveau arme li se ordonase să se ascundă într-un adăpost aflat lângă baza respectivă. Adăpostul era protejat de două uși. Una a fost doborâtă de ruși, pe a doua am deschis-o noi de bunăvoie pentru că ne-am dat seama că o vor dărâma oricum și ne vor ucide pe toți. Cei mai mulți dintre soldați erau ruși și belaruși, i-am recunoscut ușor după dialectele în care vorbeau”, a povestit Kozlovsky.

Bucha este un oraș de dimensiuni medii care avea peste 30.000 de locuitori înainte de război și este situat la aproximativ 30 de kilometri nord-vest de capitala ucraineană. Ucrainenii au intrat sâmbătă în acest oraș.

Redăm mai jos fragmente din interviul acordat de localnic publicației mai sus menționate.

„În primele zile s-au purtat bine cu noi, ne aduceau până și mâncare. Dar era evident că erau intoxicați de propagandă. La acel moment se duceau lupte grele în oraș și nu ne lăsau să ieșim din buncăr. Stăteam într-o beznă totală, fără lumina, apă și, firește, fără căldură. Apoi au sosit alți soldați. Pe 7 martie, au scos femeile și copiii din buncăr, apoi bărbații. Ne-au pus în genunchi și ne-au percheziționat. Aveam bani și ceasul cu mine. Au luat tot ce au găsit. 

Căutau anumite persoane, le-au verificat documentele și dacă descopereau că au participat la ATO (operațiunile antiteroriste derulate de Ucraina în Donbas între 2014 și 2018) sau dacă figurau în registrele armatei ucrainene, îi împușcau pe loc. Erau verificate și tatuajele, spunând că îi caută pe „naziști”, dar i-au împușcat până la urmă și pe cei care aveau un simplu tatuaj cu stema Ucrainei. 

În prezența mea au fost împușcate cel puțin opt persoane. Le-am văzut trupurile (ieri, 2 aprilie, n.red) într-una din fotografii (foto jos), lângă o clădire din beton. 

I-au împușcat în ceafă sau în inimă. 

Totul se petrecea însă ca prin vis, eram foarte speriat și convins că nu voi scăpa cu viață. Un cunoscut de-al meu care nu făcuse nimic a fost împușcat spunându-i-se „așa-i că nu te grăbești să te întorci acasă”. Am fost întrebat despre veteranii ATO, dar habar nu aveam și nu am avut ce să le spun. M-au bătut îngrozitor și m-au lovit în cap cu o bâtă. 

Mai târziu, peste câteva săptămâni, au sosit oamenii lui Kadîrov. I-am recunoscut după uniformele diferite de ale rușilor, cu negru și verde închis. 

În ultima săptămână, mergeau în fiecare dimineață în zonele rezidențiale și împușcau pe oricine vedeau. 

La sfârșitul lui martie l-au ucis pe vecinul nostru, un pensionar numit Streleț. Stătea pe o bancă, un om care nu făcut niciun rău toată viața lui, cu atât mai puțin să fi fost „nazist”.

Oamenii lui Kadîrov erau toți brutali, niște brute oribile. Rușii nu erau toți la fel. Mulți erau foarte tineri. Unii băteau politicos la ușile oamenilor și îi întrebau dacă pot dormi undeva, alții erau brutali și îi aruncau pe proprietari pur și simplu în stradă. 

Am fost bătut a doua oară pe la mijlocul lui martie. Stăteam în casa unui prieten, fumam când un soldat rus de vreo 25 de ani, beat, a venit cu o mitralieră și ne-a spus să mergem la culcare. După o vreme s-a întors. Eu eram lângă intrare și a început să urle la mine că de ce apăr Ucraina. M-a lovit până m-a umplut de sânge și mi-am pierdut cunoștința pentru câteva secunde”.

Tânărul din Bucea nu a putut estima câte persoane au murit în timpul ocupației, dar spune că trupele criminale nu le permiteau să meargă la cimitir pentru a îngropa morții așa că săpau gropi pe unde se nimerea și mai ales când se putea. 

„Pe 2 martie, cinci civili au fost uciși în timpul luptelor din oraș: trei bărbați, o femeie și un pensionar. Trupurile lor au rămas în autobuzul în care fuseseră omorâți săptămâni la rând pentru că nu ni s-a permis să-i luăm. Apoi, într-o zi, când soldații nu erau prin preajmă, i-am luat în cupa unui tractor, am săpat o groapă și i-am îngropat pe toți. 

Alți doi bărbați au fost împușcați de oamenii lui Kadîrov când au încercat să pornească mașina să meargă după apă. Abia după câteva zile am putut să-i îngropăm în spatele garajului.

În casa mea un bătrân a murit de inimă rea. Nu au venit să-l vadă și să constate că e mort decât după trei sau patru zile. L-am îngropat și pe el într-o pătură prin apropiere.

Cred că au fost multe cazuri similare în oraș, dar nu pot afirma asta cu certitudine pentru că nu ne puteam îndepărta de casele noastre. Dar pozele din oraș arată că așa a fost peste tot.  

A fost cumplit și pentru că nu aveam electricitate, apă sau căldură. Am avut totuși noroc cu casele cu curte din cartierul nostru care aveau fântâni și puteam lua apă de acolo. Mâncarea ne-o pregăteam la foc de tabără cu cărămizi. Puținul pe care îl găteam, îl împărțeam cu toată lumea pentru că cei mai mulți dintre civili, majoritatea bătrâni, nu mai aveau absolut nimic de mâncare.

După întoarcerea armatei Ucrainei la Bucea, am reușit să plecăm din oraș prin Irpin. Am ajuns la Kiev la niște prieteni care ne găzduiesc. Chiar și un duș ni se pare un mare lux acum. Nu o să uit niciodată cum au început oamenii să plângă la vederea unei pâini. Unii au făcut pur și simplu foamea săptămâni la rând”.