China a supraestimat capacitatea Rusiei de a obține o victorie decisivă împotriva Ucrainei, Moscova a supraestimat sprijinul Beijingului, iar SUA au supraestimat priceperea militară a rușilor, au declarat joi, 10 martie, șefii serviciilor de informații americane.
Președintele chinez Xi Jinping este "nemulțumit" de invazia rusească din Ucraina, inclusiv din pricina faptului că "propriile servicii de informații nu par să-i fi spus ce avea să se întâmple", a declarat joi directorul CIA, William Joseph Burns, pe parcursul unei întruniri a comisiei de intelligence din Senatul SUA.
"Conducerea chineză a investit mult în parteneriatul cu Rusia. Și nu mă aștept ca acest lucru să se schimbe în viitorul apropiat", a mai explicat directorul CIA.
Dar realitatea invaziei rusești din Ucraina, inclusiv țintirea civililor și declanșarea unei crize a refugiaților, ar fi putut schimba calculul Chinei.
Conform lui Burns, conducerea chineză este îngrijorată atât din cauza "prejudiciului reputațional pe care China îl suferă ca urmare a asocierii cu urâțenia agresiunii rusești din Ucraina", cât și din pricina "consecințelor economice într-un moment în care rata de creștere economică a Chinei e mai mică decât a fost în ultimii 30 de ani".
De asemenea, directorul CIA a spus: "Președintele Xi este probabil neliniștit în timp ce urmărește modul în care acțiunile președintelui Putin i-au apropiat și mai mult pe americani și europeni și au consolidat NATO într-un fel care ar fi fost greu de imaginat înainte de începerea invaziei". În opinia directorului CIA, China vede acum Europa nu doar ca pe "o piață"
Oficialii serviciilor de informații au mai spus că se pare că Vladimir Putin a evaluat greșit cât de mult poate conta pe sprijinul Chinei. Burns a adăugat în acest sens că Rusia ar putea supraestima "măsura în care conducerea chineză va fi capabilă sau dispusă să ajute" Moscova să depășească "consecințele economice dure" ale noilor sancțiuni occidentale.
Generalul locotenent Scott Berrier, directorul Agenției de Informații pentru Apărare, a precizat că nu le-a acordat suficient credit ucrainenilor.
"Le-am pus la îndoială voința de a lupta. A fost o evaluare greșită din partea mea. Ucrainenii au luptat curajos și onorabil și fac ceea ce trebuie", a zis acesta.
China rămâne printre cele mai mari provocări militare, politice și economice cu care s-au confruntat SUA de la al Doilea Război Mondial, au mai precizat șefii serviciilor de informații și senatorii, adăugând că nu se referă la poporul chinez sau la diaspora chineză, ci la Partidul Comunist.
SUA rămân o țintă majoră a hacking-ului chinezesc, a ransomware-ului și a furtului proprietății intelectuale corporative, au mai menționat oficialii serviciilor de informații.
Oficialii americani au urmărit îndeaproape răspunsul Chinei la invazia rusească din Ucraina, pe măsură ce au crescut temerile că cele două națiuni autocratice au un plan comun de a-și impune agenda pe plan mondial. Cu doar câteva săptămâni înainte de începerea invaziei, Putin și Xi s-au întâlnit la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, iar cele două națiuni au emis o declarație comună în care se proclama un parteneriat "fără limite". Un raport al serviciilor secrete occidentale a indicat faptul că oficialii chinezi au cerut ca înalții oficiali ruși să înceapă invazia din Ucraina abia după încheierea Jocurilor Olimpice de la Beijing.
Marți, 8 martie, directorul CIA preciza că președintele Xi Jinping pare nemulțumit de problemele cu care s-a confruntat Rusia în ceea ce privește invadarea Ucrainei, însă determinarea chinezilor în legătură cu Taiwanul nu trebuie evaluată greșit.
"Au fost surprinși și neliniștiți într-o oarecare măsură de ceea ce au văzut în Ucraina în ultimele 12 zile, de la puterea reacției occidentale până la modul în care ucrainenii au rezistat cu înverșunare. Dar eu nu l-aș subestima pe președintele Xi și nici determinarea conducerii chineze cu privire la Taiwan", a zis Burns.
Unii analiști au comparat atacul Rusiei asupra Ucrainei cu situația în care ar putea ajunge Taiwanul, pe care China a promis că îl va reuni prin forță dacă este necesar.
Audierile din comisia de intelligence au fost menite să elaboreze un raport anual privind amenințările globale la adresa SUA. Partidul Comunist Chinez are mai multe obiective cheie, se arată în raport. Alături de reunificarea cu Taiwanul, comuniștii chinezi au și următoarele obiective: subminarea influenței SUA, crearea unei breșe între Washington și aliații săi, reducerea dependenței de tehnologia străină, respectiv întărirea armatei.
Consolidarea armatei ar putea presupune și cea mai mare expansiune a arsenalului nuclear, un program agresiv de construcție de rachete, iar, împreună cu Rusia, vor exista ambiții tot mai mari cu privire la spațiu ca "zonă de război".
Dar liderii chinezi au, de asemenea, unele provocări complicate, se precizează în raport, inclusiv îmbătrânirea populației, datoria corporativă în creștere, inegalitatea economică și rezistența tot mai mare a Taiwanului. (sursa: AICI, AICI și AICI)