"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În prima zi cu timp urât din ultima perioadă, ieri, jurnaliștii Podul.ro au mers la una din vămile mai puțin călcate, la Isaccea. Am vrut să vedem situația la fața locului și să vă relatăm cum s-au organizat autoritățile și voluntarii. De asemenea am vorbit cu numeroși nevinovați care fug din calea războiului declanșat de Rusia teroristă și criminală.
Ajunși la amiază, am fost îndrumați de un agent de Politie unde să parcăm și imediat am mers la cortul pompierilor, unde trebuie să se înscrie cei care vor să ajute cu transport, cazare și donații, pentru a fi îndrumați și pentru a li se repartiza parte din oamenii care caută ajutor la noi în țară.
Frig, lapoviță, vânt puternic, dar toată lumea binevoitoare și amabilă – atât responsabilii din partea statului cât și voluntarii și toți cei veniți să ajute. Standuri cu ceai fierbinte, cafea, senvișuri și dulciuri se află în imediata proximitate a ieșirii din vama.
Vreo doi-trei translator – cu veste galbene, pe care scrie de unde sunt: Primăria Isaccea – fac o treabă excelentă și vor rămâne aici până noaptea târziu. Am întâlnit localnici ce știu ucraineană sau rusă, care stau la ieșirea din vama, să ajute.
Câțiva preoți din Episcopia Tulcei și de la cea a Constanței, oferind locuri de cazare cu masă asigurată și, neașteptat gest, unul dintre ei, din Isaccea, dând fiecărei familii care intră în țară câteva zeci de euro sau aceeași sumă în bani românești. I-am întâlnit și pe martorii lui Iehova așteptând doar pe alți iehoviști.
În rest, mulți voluntari veniți de la București sau din alte părți, Brăila, Galați, cu donații constând în pături și alimente, sau așteptând să-i ducă pe cei veniți din Ucraina unde au nevoie, sau să le ofere cazare și masă caldă.
Grupurile de femei cu copii sunt majoritare. Li se citește tristețea și dezolarea în priviri, dar și bucuria ajutorului împărtășit ca de la om la om. Grupurile străbat vama după ce trec de formalitățile de la noi, care sunt mult mai lejere decât cele total absurde prin care trebuie să treacă în partea ucraineană – ne-au spus că au stat și 20 de ore în vama ucraineană.
Am văzut multe femei tinere și mulți copii frumoși, cu obrajii roșii din pricina frigului, dar fără să se vadă pe cei mai mulți dintre ei urmele traumelor lăuntrice. La un moment dat a trecut și o femeie cu o pisică.
Au lipsit stridențele (slavă Domnului, nu părea să fie nimeni de la AUR sau USR acolo), iar liniștea și bunăvoința care îi așteaptă în partea românească le făcea pe unele mămici care veneau din vama să zâmbească – scăpaseră din cale războiului și ajunseseră într-un loc cu oameni binevoitori, gata să ajute.
Majoritea ucrainenilor merg la aeroport, pentru a ajunge la rudele din străinătate. La fel ca noi, și ei au mulți plecați și așezați în Occident, la muncă pentru o viață mai bună. Au trecut și grupuri de studenți din India sau Pakistan, alături de câțiva africani. Dincolo de vremea câinoasă, căldura umană și atmosfera de bunăvoință ne-au făcut să fim mândri că, cel puțin acolo, la Isaccea, cei care fug de sălbăticia armatei ruse găsesc acea mana întinsă a României care arată cum suntem de fapt, și asta chiar când e mai mare nevoie!
