Ucraina eliberează România. O șansă istorică

Cum așa? După doi ani de măsuri una mai tembelă decât alta, în care s-au călcat pe picioare instituții, interese, corupți și corporații, în care, obiectiv, medicii și întreg personalul curant au dat totul, s-a suferit și unii au plecat trupește dintre noi de am rămas până la sfârșitul vieților noastre proprii cu cratere pe care niciun asfalt sau tencuială nu le vor putea astupa, în care părinții și bunicii, plângând în pumni, s-au uitat de la distanță, pe mobil, cum se cunună copiii și sunt botezați nepoții lor departe de casă, în care lăcașurile de cult au fost declarate cu drăcească insistență drept focare, în care ne-am sălbăticit și însingurat, ajunge! Tot respectul pentru cei care, azi, au demonstrat în București, dar zero stimă pentru caraghiosul care s-a urcat pe valul neputinței, care caută cu orice preț conflict, doar-doar poate să spună că e victima sistemului, el, parte a sistemului, parlamentar fiind. Nu vă grăbiți să mă înjurați! Și nici aplauda. Cu atât mai puțin. 

Cu războiul de lângă noi, cu miile de oameni care probabil pentru prima dată în viața lor asociază România cu salvarea, compasiunea, așa cum au trăit-o și polonezii când au avut propriul Guvern legitim refugiat la Craiova în timp ce luptau cu invadatorul german, din Vest, cu amenințarea nucleară la orizont, este momentul să ieșim din amorțire, să ne punem serios și până la capăt problema în ce țară trăim, cât de normali avem voie să fim și, fără să amenințăm pe nimeni, pe cine să trimitem la plimbare. Am devenit mai repede și mai evident decât am fi crezut granița lumii libere. Cum arată libertatea la noi? Cu presă liberă să spună orice minciună, cu libertatea de a colporta propaganda rusească, cu libertatea să vezi stafii și conspirații? Cum arată libertatea cea adevărată? Cum ne luăm, concret și fără metafore, pe aceasta înapoi? O să decidem la vot, nu peste mult timp. 

Până atunci, să ne recalibrăm, să recâștigăm firescul, învățând iarăși să pipăim aerul, să adulmecăm minunile lumii lui Dumnezeu, să părăsim grotele frustrărilor, a bulelor de pe internet, a certurilor dintre noi, a pornirilor atât de omenești încât, liniștiți, nu avem cum să nu ne iertăm unii pe alții, să redevenim ceea ce suntem, binecuvântați, cu adevărat: oameni. Fără ifose, fără avioane imaginare în cap, fără ierarhizări stupide și poziții tembele, încât de dragul idolatru pentru un petec de pâmânt să ignorăm, să disprețuim pe cei care locuiesc acolo. Și suferă. Falimentul clasei politice fiind evident, al ziselor elite, reale sau imaginare, cât pe ce, al modelului după care am funcționat inclusiv în raport cu alții, de aproape și de departe, nefericirea vecinilor noștri trebuie convertită în șansă istorică de a regândi, de a reformula, de a îndrepta și de a îndreptăți ceea ce am stricat, rupt, ignorat, călcat în picioare, marginalizat, ridiculizat, umilit și jefuit. Am devenit mai repede și mai evident decât am fi crezut granița lumii libere. Cum arată libertatea la noi? Am putea confirma sau inspira dorința altora de libertate? Cred că da. Zilele acestea, dincolo de girofare și ștampile, am trecut și mai trecem printr-un examen al umanității. Suntem, fără vorbe mari, la înălțimea lui. Slavă Domnului! Fără interes și propagandă, Biserica noastră majoritară, alături de alte culte, de comunități și de familii, de minorități etnice și asociații, au arătat, precum în timpul molimei, că ne pasă. Nu am făcut economie nici de bani, nici de timp, nici de iubire. Poate că la ultima nu am dat și ultimul strop. 

Am devenit mai repede și mai evident decât am fi crezut granița lumii libere. Cum arată libertatea la noi? Nu o să putem să ne bucurăm de ea și nici să îi motivăm și pe alții dacă nu redevenim pe cât de lucizi pe atât de încrezători, pe cât de îngăduitori pe atât de corecți, pe cât de deschiși pe atât de fermi. Cum ajungem la asta? Prin legi? Nu, decisiv nu. Doar prin libertatea interioară, prin spargerea cu toată forța, la disperare chiar, a ușii masive de reguli, constrângeri, abuzuri, improvizații cu ștaif și interdicții nefirești, umilitoare. Dar nu pentru ca să aducem la puterea lumească pe tot felul de șmecheri, de patrioți vopsiți și alte curve, ci pentru a permite o concurență loială, o viață publică mai respirabilă decât este în clipa aceasta. Mă repet și nu exagerez: este o șansă istorică. Am devenit mai repede și mai evident decât am fi crezut granița lumii libere. Cum arată libertatea la noi? Sâmburele ei este în fiecare dintre cei care, cu sufletul și cu mintea, ne dorim fericirea. Cât poate fi ea întrupată în curgerea timpului, în trupuri tinere și în altele lovite de neputințe, în zâmbet și tristețe. 

Un început de Post binecuvântat și, dacă am greșit, smintit sau supărat: iertați! De dragul lui Hristos, nu al meu, neisprăvitul...

Sus să avem inimile!