Gașca Pandele-Firea din Voluntari a plătit un „pet shop” abia înființat să se ocupe de studiile de fezabilitate pentru Centura ocolitoare DN1-DN2. Patronii sunt abonați de ani de zile la contracte cu statul


Gașca Pandele-Firea din Voluntari a plătit un „pet shop” abia înființat să se ocupe de studiile de fezabilitate pentru Centura ocolitoare DN1-DN2. Patronii sunt abonați de ani de zile la contracte cu statul

Publicația Buletin.de București dezvăluie că edilul orașului Voluntari, controversatul Florentin Pandele, soțul senatoarei PSD Gabriela Firea, fost primar general al Capitalei, a plătit o sumă importantă, pentru un studiu de fezabilitate, unei firme care face, de fapt, comerț online cu hrană și accesorii pentru animale. 

Este vorba despre Cool CLC SRL, deținută de un cetățean care mai are o firmă cu doar un singur angajat, și care a fost plătită de instituții publice să realizeze cel puțin 37 de astfel de documente, arată buletin.de/bucuresti.

Cool CLC SRL a încasat de la Primăria Voluntari aproape 270.000 de lei pentru a elabora studiul de fezabilitate pentru Centura ocolitoare DN1-DN2. 

În luna ianuarie, Primăria Voluntari a ales firma care se va ocupa de studiile de fezabilitate pentru centura ocolitoare tip autostradă DN1-DN2, prelungirea str. Erou Iancu Nicolae, și pentru podul aferent centurii. Fiecare studiu costă în jur de 27 de mii de EURO.

Cool CLC SRL a fost înființată în urmă cu un an, în februarie 2021, și vinde hrană și accesorii pentru câini și pisici pe internetFirma are sediul într-un apartament la parterul unui bloc din complexul Greenfield. 

Cool CLC este deținută de Păunescu Loredana și Păunescu Nicolae Cosmin și nu este singura firmă prin care aceștia câștigă bani publici de la autoritățile române. Din 2018 și până în prezent, Cosmin Păunescu a obținut prin Elves Web Design peste 2.5 milioane de lei.

Conform achizițiilor de pe platforma SEAP, în ultimii ani societatea Elves Web Design ar fi trebuit să fi întocmit cel puțin 37 de studii de fezabilitate, DALI ori documente tehnico-economice pentru realizarea de drumuri și străzi. Conform datelor de la Ministerul Finanțelor, toate acestea au fost realizate cu doar un singur angajat. Mai multe detalii pe siteul Buletin.de București.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.