Sângeroasa noapte în care a fost împușcat partizanul Ion Uță, colonel decorat al Armatei Regale. Securiștii au amenințat că aruncă în fântână o copilă de doar 3 ani, pentru a-l constrânge pe tată să-i ducă la sălașul partizanilor. Curajul țăranului Dionisie Careba

S-au împlinit 73 de ani de la sângeroasa noapte de 7/8 februarie 1949, când partizanul și colonelul Ion Uță (erou decorat al Armatei Regale și martir al Rezistenței Anticomuniste / foto stânga sus) avea să moară cu arma în mână, alături de ortacul Ilie Voica, în toiul unei ciocniri cu Securitatea genocidară, care-i împresurase prin trădare pe luptătorii anticomuniști.

Trădătorul a fost chiar unul dintre partizani, Andrei Vădrariu, care în noaptea amintită, în jurul orelor 23.00, s-a prezentat în fața autorităților pentru a-și vinde camarazii. Neștiind locația exactă din ultimele ore, Vădrariu i-a dus pe securiști la Dionisie Careba (foto dreapta sus / sursa Dan-Nicolae Nicorescu), un țăran de ispravă care-i ajuta pe partizani și cunoștea locul în care se ascundeau. Bătut și confruntat cu Vădrariu, Careba are tăria să le rămână fidel luptătorilor, luându-l pe ”nu” în brațe și insistând că nu știe absolut nimic. 

Pentru a reuși să ajungă la sălașul din împrejurimile satului Borlovenii Noi (Banatul Montan), bestiile securiste au luat-o pe copila de numai trei ani a lui Careba și au ținut-o de picioare deasupra fântânii, amenințând că îi vor da drumul dacă nu li se va spune unde se aflau partizanii. Călcat în picioare și îngrozit că securiștii se pregăteau să-i omoare fetița, Careba e forțat să cedeze și să accepte să-i ducă pe securiști la sălaș. Cu toate acestea, ajuns în preajma locației, țăranul are curajul și demnitatea de a le da de veste partizanilor că era capturat și că venea cu securiștii: așa cum îl învățase colonelul Ion Uță, în eventualitatea unor astfel de nenorociri, Dionisie Careba (nefumător) le cere agenților un muc de țigară, pe care-l aprinde și trage din el cât poate, până când partizanul care stă de veghe observă jeratecul țigării. 

Iadul se declanșează în curând, foarte curând. Numai gestul lui Careba a făcut ca nu toți partizanii să cadă răpuși sau arestați în urma împresurării. S-au aruncat grenade și s-au tras rafale de mitralieră timp de 30-45 minute.  

Cercetător neobosit al partizanilor bănățeni, teregoveanul Dan-Nicolae Nicorescu prezintă întregul film al acestei operațiuni securistice, pe pagina de Facebook Rezistența Anticomunistă din Banat:    

”În noaptea de 7/8 februarie 1949, Securitatea avea să desfășoare importante operațiuni privind anihilarea grupurilor de partizani de pe teritoriul Banatului. Drept urmare, au fost desfășurate trei acțiuni, așa cum reiese din Raportul Comandamentului Unic Timiș nr. 30155 din 9 februarie 1949 (ATMT, Fond ‹P-CS›, dosar nr. 64, vol. 3, f. 183-189):

1. Acțiunea din regiunea Globu-Craiovei – capturarea grupului condus de Grozăvescu Petru zis ‹Dragu›;

2. Acțiunea din regiunea Valea Bolvașnița – capturarea unor partizani din grupul comandorulului Petre Domășneanu (detalii AICI); 

3. Acțiunea de la Poiana Lungă și Poiana BaciuluiI (5 km nord, Borlovenii Noi);

Partizanii lui Ion Uță la Borlovenii Noi 

În urma acestei celei de-a treia operațiuni securistice a fost asasinat colonelul Ion Uță, de asemenea fiind asasinați sau capturați și alți partizani care i-au stat alături în acea sângeroasă noapte. 

Înainte de momentul 7/8 februarie, colonelul Uţă și partizanii care îi erau alături au găsit loc de refugiu la unul dintre sprijinitorii grupului – Dionisie Careba din satul Borlovenii Noi. Dat fiind faptul că sălașul se afla la drumul mare, într-un loc mai expus, colonelul Uţă l-a întrebat pe Dionisie Careba dacă nu știe pe cineva care are un sălaș mai ferit, implicit dacă îi poate adăposti. Fără să ezite, Dionisie Careba a apelat la unchiul său Meilă Careba, acesta din urmă oferindu-le adăpost partizanilor.

Sărutul lui Iuda 

Doar că sărutul lui Iuda avea să fie oferit de către unul dintre membrii grupului, pe numele de Andrei Vădrariu, în noaptea de 7/8 februarie 1949, către orele 23.00.

Așa cum reiese din Raportul Direcțiunii Regionale A Securității Poporului Timișoara nr. 11/2737 din 8 februarie:

‹Andrei Vădrariu, plugar din comuna Mehadica, dispărut de la domiciliu din luna decemvrie 1948 și știut de organele noastre ca unul ce face parte din grupul col. Uță Ion, în noaptea de 7/8 februarie a.c. a fugit de la grupul UȚĂ și a venit în comuna Mehadica, unde a căutat pe plutonierul de miliție Urecheatu Nicolae, informator al organelor de Securitate și trimis special în Mehadica pentru a duce o acțiune de informare asupra bandelor și de a încerca captarea de informatori, la care negăsindu-l acasă a stat de vorbă cu soția acestuia, cerându-i să fie pus în legătură cu organele competente pentru a da informații de banda colonelului Utză.

Soția plutonierului Urecheatu i-a răspuns că, soțul ei nefiind acasă, să se prezinte unei patrule militare competente din comună care îl va pune în legătură cu organele competente. Numitul Vădrariu Andrei s-a prezentat primei patrule, căreia i-a cerut să fie dus la locul competent pentru a da informații despre banda Uță. A fost dus la primărie, unde subofițerul de serviciu, în urma celor declarate de Vădrariu Andrei, a raportat cazul maiorului comandant al Bat. 9 Securitate, care deplasându-se la fața locului și constatând importanța informațiunilor date, a trecut la acțiune cu efectivul arătat mai sus (40 de ostași de securitate)› – ATMT, Fond ‹P-CS›, dosar nr. 64, vol. 3, f. 134-138.

În privința efectivului folosit de către Securitate este grăitor și Raportul Comandamentului Unic Timiș nr.30155 din 9 februarie 1949 (ATMT, Fond ‹P-CS›, dosar nr. 64, vol. 3, f. 183-189), din care rezultă că la acțiune ‹au participat 4 ofițeri, 7 subofițeri și 38 de ostași de securitate›.

Securiștii au vrut să arunce un copil de 3 ani în fântână 

Andrei Vădrariu, îmbrăcând uniforma de soldat, s-a deplasat cu trupele de Securitate la sălașul lui Dionisie Careba. Întrebat de Securitate, Dionisie Careba a negat cele afirmate de Andrei Vădrariu, cum că i-ar fi condus pe partizani la sălașul lui Meilă Careba. În acel moment, Andrei Vădrariu i-a dat o palmă spunându-i ‹De ce minți? Că tu ne-ai condus acolo›. 

Văzând că nu divulgă locația exactă, Securitatea, cu monstruozitatea ce o caracteriza, recurge la un mijloc inuman de a-l constrânge pe Dionisie Careba să comunice locația exactă în care se află grupul de luptători anticomuniști condus de colonelul Uţă, și anume: unul dintre securiști a luat-o de picior pe fiica lui Dionisie Careba, care era în vârstă de 3 ani, și a ținut-o deasupra fântânii cu amenințarea că dacă nu îi conduce la locația sălașului în care se ascund partizanii, o vor arunca în fântână. Cedând presiunilor, Dionisie Careba (care ulterior avea să fie condamnat la închisoare, ca urmare a trădării lui Andrei Vădrariu) se deplasează împreună cu trupele de Securitate spre sălașul unchiului său, Meilă Careba, unde se adăposteau partizanii.

Când Dionisie Careba și-a aprins mucul de țigară 

Ce nu știa Securitatea era faptul că bravul colonel Ion Uță își instruise oamenii în mod exemplar, și anume: a stabilit cu Dionisie Careba ca în cazul în care va fi arestat de către Securitate, Dionisie Careba nefiind fumător, în timp ce se va deplasa către sălașul unde ei se adăpostesc, să își aprindă o tigară. Colonelul Uță, având oameni poziționați la pândă, l-au văzut pe Dionisie Careba, implicit mucul de țigară aprins, fapt pentru care nu au fost luați prin surprindere, luptând până la ultimul cartuș cu trupele de Securitate.

Astfel, ajunși în apropierea sălașului către ora 06.45, cel care a condus această acțiune – maiorul Ciorapciu a împărțit oamenii în patru grupe pentru a începe acțiunea. Din documente reiese că lupta a durat între 30-45 de minute.

Desfășurarea luptei 

Ieșind din sălaș, Pantelimon Erimescu și Meilă Careba (proprietarul sălașului) au fost împușcați mortal de sergentul major Bârsan Timofte și caporalul Coman Spiridon, care ulterior, urcând panta spre sălaș, a aruncat câteva grenade.

Colonelul Uță, Voica Ilie, Vlădescu Mircea și Mutașcu Dumitru zis ”Fus” s-au deplasat în direcția echipei nr. 4 (Securitate) comandată de sublocotenentul Boscu Iacob, care a deschis foc asupra lor, lovindu-l mortal pe colonelul Ion Uță și pe Voica Ilie, iar pe Mircea Vlădescu rănindu-l (Mircea Vlădescu urma să fie condamnat la 20 de ani de muncă silnică, iar ulterior asasinat).

Din încercuirea Securității au reușit să scape Dumitru Mutașcu zis ”Fus” (Dumitru Mutașcu avea să fie asasinat în data de 28 noiembrie 1954, așa cum reiese din Certificatul de deces), Baderca Iancu (Baderca Iancu avea să fie executat la Penitenciarul Caransebeș în data de 13 august 1953) și Petre Pușchiță zis ”Mutașcu” (Petre Pușchiță avea să fie executat în Pădurea Verde la 16 iulie 1949, împreună cu lotul avocatului Spiru Blănaru.

Armamentul capturat 

După încheierea luptei au fost capturate:

- 5 puști Z.B.;

- 1 pistol Schmeisser;

- 1 pușcă mitralieră sovietică;

- 1 traistă cu muniție pentru pușca mitralieră;

- 2 cutii de tablă cu material explozibil;

- 1 grenadă Kissle;

- 1 pistol automat Browning;

- o traistă țărănească (aparținuse colonelului Ion Uță) în care se aflau diferite acte, însemnări și o hartă;

Istoria adevărată, care se dorește ascunsă în permanență, pentru că pe unii încă îi deranjează, ne obligă să menționăm și faptul că trupurile martirilor Ion Uță, Voica Ilie, Pantelimon Erimescu și Meilă Careba au fost duse de Securitate la postul de miliție din Domașnea, rezemate de gard în văzul lumii, iar pentru a fi batjocorite, le-au pus fiecăruia câte o țigară în gură. Rămâne încă un mister ce s-a întâmplat ulterior cu trupurile, rămășițele pământești nefiind recuperate nici până în zilele noastre. 

Cuvinte care NU mor 

În încheire rămân cuvintele vii ale partizanului martir Ion Uță, cuvinte extrase din Planul de acțiune întocmit de către acesta, care a fost găsit după moartea de organele Securității după moartea colonelului, în sălașul de lângă comuna Borlovenii Noi în care se adăpostiseră partizanii, în dimineața zilei de 8 februarie 1949:

‹Este momentul suprem să le spunem: a sosit clipa. Dar pentru aceasta sunt necesare mijloace, nu numai vorbe de încurajare și exemple de răbdare și curaj.

Trebuie să trecem de la pregătirea tăcută, plină de suferințe și pericole, la acțiune, care întotdeauna a fost plină de rezultate fructuoase.

Dacă e să pierim, mai degrabă pierim prin pasivitate decât prin acțiune, în plus dușmanul politic se întărește.

Deci, acțiune pentru a ridica moralul și cu orice sacrificiu a împiedica consolidarea inamicului›.

În acest sens rămân și cuvintele vii ale partizanului Ion Gavrilă Ogoranu: ‹Căci, din păcate, numărul celor gata să-și vândă frații în țara noastră e “Leghion”. Că-s mulți! Îs foarte mulți!›.

Le adresez sincere mulțumiri urmașilor lui Dionisie Careba, Meilă Careba, Mircea Vlădescu și Petru Pușchiță pentru tot sprijinul acordat și pentru  toată disponibilitatea oferită.

Mulțumiri sincere merg și către toți cei care sprijină prin orice modalitate memoria rezistenței armate anticomuniste (transmitere de fototgrafii, completare de informații etc.).

La redactarea prezentului material au fost utilizate următoarele surse:

1. ”Rezistența Anticomunistă din Munții Banatului în Documente”, - selecția documentelor și îngrijirea ediției – Miodrag Milin, Fundația Academia Civică, București, 2000;

2. Adrian Brișcă, ”Rezistența Armată din Banat”, Vol. I 1945-1949, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2004;

3. Radu Ciuceanu, ”Potcoava fără Noroc”, Editura Meridiane, București, 1994 (volum publicat sub patronajul științific al Institutului Național Pentru Studiul Totalitarismului).

4. Ion Gavrilă Ogoranu, ”Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, Vol. I, Editura Marineasa, Timișoara, 1993”.