Unul dintre cei mai populari scriitori ruși: Putin este un dictator cu ambiţii postimperialiste care și-a adus țara în pragul dezintegrării / „Este o persoană din secolul trecut, care nu foloseşte internetul”


Unul dintre cei mai populari scriitori ruși: Putin este un dictator cu ambiţii postimperialiste care și-a adus țara în pragul dezintegrării / „Este o persoană din secolul trecut, care nu foloseşte internetul”

Scriitorul, tradăcătorul și eseistul Boris Akunin, 65 de ani, considerat în prezent unul dintre cei mai importanți și populari autori ruși, l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin - într-un interviu acordat agenţiei de presă EFE - că este un dictator cu ambiţii postimperialiste care şi-a adus ţara în pragul semidezintegrării, relatează Agerpres.ro.

„Mă tem că Rusia se află în faza de semidezintegrare. Dacă lucrurile continuă la fel, după Putin, va avea loc o nouă dezintegrare, ca în 1991, doar că acum nu va mai fi URSS, ci Federaţia Rusă", a declarat Akunin, pe numele său adevărat Grigori Şkartişvili, care a anunţat totodată că tocmai a terminat şi ultimul volum din opera sa "Istoria statului rus".

Akunin s-a autoexilat în sudul Franţei, în timpul anexării ilegale de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea şi ca urmare a sprijinului acordat de Kremlin rebeliunii armate din regiunea ucraineană Donbas, în 2014.

„Moscova consideră Ucraina şi alte foste republici sovietice ca făcând parte din 'zona sa de influenţă' şi nu vrea ca aceasta să se reducă. Orice criză ucraineană, de la ocuparea Crimeii la finanţarea revoltei din Donbas, este o pedeapsă aplicată Ucrainei pentru că, în 2014, noul guvern a decis să-şi schimbe orientarea, de la Est către Occident", spune el.

În ceea ce priveşte actuala tensiune militară, spune Akunin, aceasta "este provocată în mare măsură de ambiţiile postimperialiste ale dictatorului rus". În opinia sa, "retorica imperialistă" este cea care îi determină pe Putin şi pe restul înalţilor funcţionari ruşi să dea asigurări că Ucraina nu există şi că ruşii şi ucrainenii sunt de fapt acelaşi popor. "Nici măcar ei nu cred aşa ceva", adăugă scriitorul rus de origine georgiană.

Akunin consideră că "Putin, ca orice dictator care deţine o lungă perioadă de timp puterea nelimitată, este, într-o oarecare măsură, rupt de realitate. Trăieşte, în parte, într-un fel de lume iluzorie".

„Este o persoană din secolul trecut, care nu foloseşte internetul. Înţelegerea pe care o are despre lume se creează pornind exclusiv de la rapoartele pe care i le pregătesc aparatul său şi serviciile secrete. Aceste două instituţii sunt principalele sale influenţe. Şi care îşi urmăresc propriile lor interese. Este povestea câinelui care aleargă în jurul cozii", spune el.

Mai multe detalii AICI

Boris Akunin este pseudonimul literar al lui Grigori Skartisvili (n. 1956, la Tbilisi), eminent editor, eseist și traducător. A făcut studii de filologie și istorie orientală la Universitatea de Stat din Moscova, specializându-se în literatura și cultura japoneză. A tradus timp de douazeci de ani din japoneză (Mishima, Inoue) și engleză; a predat cursuri de civilizație japoneză; a fost redactor, apoi redactor-șef adjunct la o prestigioasă revistă literară; a scris un amplu eseu intitulat Scriitorul și sinuciderea; îngrijește publicarea unei monumentale antologii a literaturii japoneze în douăzeci de volume și conduce nu mai puțin monumentalul proiect "Biblioteca Pușkin" finanțat de George Soros. Din 1998 scrie romane polițiste, iar azi este o celebritate în Rusia, Europa și Statele Unite. Carțile sale sunt traduse în peste treizeci și cinci de limbi și s-au vândut până acum în optsprezece milioane de exemplare. Azazel (1998) deschide seria ce îl are drept protagonist pe atipicul și carismaticul detectiv Erast Fandorin, ale cărui anchete nonconformiste rezolvă mistere ce zguduie Rusia țaristă și Europa la cumpăna secolelor XIX și XX. În anul 2000, Akunin a fost nominalizat la Premiul Smirnoff-Booker, a fost numit "Scriitorul rus al anului" și a câștigat Premiul Antibooker. (sursa: humanitas.ro)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.