„NU am votat pentru pensiile speciale. NU mă dă nimeni afară din AUR, poate îi dau eu pe ei. NU voi denigra niciodată alt patriot și calea noastră e una singură: UNIREA FACE PUTEREA!”, a scris George Simion, co-președinte al AUR, pe pagina sa de Facebook. Postarea poate fi interpretată ca un răspuns vehement la informațiile apărute în spațiul public privind posibilitatea unui puci în AUR care să se soldeze cu îndepărtarea lui Simion din fruntea formațiunii.
Pe de altă parte, postarea lui Simion (care este deputat) se referă și la situația din Comisia de Muncă din Senat care a respins, miercuri, un proiect de lege, inițiat de USR, ce prevedea eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali. Cu votul senatorilor PSD, UDMR și AUR, inițiativa legislativă a primit raport de respingere și urmează să meargă la vot în plen. Senatul este forul decizional în acest caz.
Co-președintele AUR Claudiu Târziu (senator) și senatorul Sorin Lavric (președinte al Senatului AUR) ar intenționa îndepărtarea lui George Simion din funcția de co-președinte AUR după evenimentul organizat la Iași, unde Simion l-a propus pe Călin Georgescu președinte de onoare al AUR. De asemenea, Târziu și Lavric ar fi nemulțumiți de dorința lui Simion de a-l duce în partid pe europarlamentarul Cristian Terheș, relata, zilele trecute, flux24.ro. Târziu și Lavric ar dori să ia decizia în Consiliul Președinților AUR format din cei doi și George Simion, unde au majoritatea de 2 la 1. Excluderea din AUR a Dianei Șoșoacă a fost decisă tot de Târziu și Lavric.
Târziu a respins însă acest scenariu, precizând că nu intenționează înlăturarea lui Simion din partid. În opinia sa, prin răspândirea unor astfel de informații se intenționează dezbinarea acestui partid și desființarea sa.
„Nu există nimeni în AUR care să-și închipuie o asemenea prostie și să o furnizeze ca informație certă. Împreună cu alți români de excepție care se află la conducerea partidului, suntem o echipă indestructibilă, care am făcut posibil succesul AUR de pînă acum prin unitate, inteligență, perseverență și jertfă. Vom continua pe același drum și vom accede la guvernare, prin votul majorității românilor”, a transmis Claudiu Târziu într-o declarație de presă.