De ce așa-zisa Transnistria e temnița limbii române


De ce așa-zisa Transnistria e temnița limbii române

Săptămânile trecute mi-am propus să fac un experiment și să expediez o inițiativă riscantă către Parlamentul leninist de la Tiraspol, însă, iată că imediat am fost informat de faptul că petiția a fost remisă automat așa-zisului Minister al Afacerilor Externe. 

Motivul? Am solicitat introducerea alfabetului latin pentru limba română, recunoscută în regiune doar sub sintagma așa-zisei ,,limbi moldovenești”

În Transnistria, prin legea privind limbile se reglementează, conform art.12 din pseudo-Constituția lor, funcționarea a trei limbi oficiale: ,,moldovenească”, rusă și ucraineană. 

Însă ”jurisprudența” separatistă de pe Nistru e una dintre cele mai contradictorii din lume, și aici cred că până și talibanii i-ar invidia. Astfel, articolul 43 prevede dreptul fiecăruia de a folosi propria limbă sau de a-și alege limba de comunicare, în timp ce articolul 6 din legea cu privire la limbile din Transnistria prevede, în mod explicit, că forma scrisă de exprimare în ,,limba moldovenească”, în toate cazurile este conform alfabetului chirilic original. 

Conform aceluiași articol, se mai spune că folosirea alfabetului latin pentru limba română va atrage răspunderea penală în fața legii. (AVIZ!) Acest lucru înseamnă că dacă vei folosi alfabetul latin sau vei cere pe teritoriul transnistrean utilizarea acestuia, riști să înfunzi pușcăria în vreo temniță de acolo. Conform art.30, limba română cu grafie latină nu este admisă nici în scop de dezvoltare științifică.

Nota finală este la fel de halucinantă ca întreaga structură legislativă: sunt informat, succint, că fiecare cetățean are un drept natural și egal din punct de vedere juridic de a alege ,,liber” limba de comunicare și de a o folosi în toate domeniile și sferele vieții (foto sus).  

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.