În plin Soft Power rusesc la București, România nu vrea să deranjeze Kremlinul cu o filială ICR funcțională la Moscova! (I)

Bucureștiul are o jenă tradițională când vine vorba să răspundă activ manifestărilor propagandistice ale Rusiei în România. De aproape un deceniu, în vreme ce oamenii Moscovei își derulează agendele propagandistice în trei așezăminte cu destinație și utilitate oficial culturală – Casa Rusă din București (fostă Centrul Rus de Știință și Cultură), Centrul Cultural Rus din Cluj-Napoca și Centrul de Limbă și Cultură Rusă din Academia de Studii Economice din București – România nu ”găsește” resurse pentru a pune în aplicare Acordul bilateral privind deschiderea și condițiile de funcționare a Institutului Cultural Român de la Moscova și a Centrului Rus de Știință și Cultură de la București, semnat la 9 iulie 2013. 

După o lungă perioadă de tăcere pe marginea subiectului, Ministerul Afacerilor Interne a început să dea vina pe pandemie și pe diverse impedimente juridice, în timp ce oficialii Institutului Cultural Român refuză abordarea subiectului în conversație directă, cerând termene și corespondențe oficiale, probabil pentru a oferi răspunsuri supervizate politic. 

Rusia lansează ofensiva Soft Power în România în plină criză a EuroMaidanului ce a precedat invadarea Crimeei

În iulie 2013, în plină campanie a Cabinetului Ponta de încălzire a relațiilor cu Federația Rusă, pe fondul răcelii produse în Occident de evenimentele politice din vara lui 2012, ministrul de externe Titus Corlățean a primit misiunea de a semna cu Moscova un act bilateral de schimb instituțional cultural, fix în perioada în care Rusia își pregătea efortul propagandistic pentru a reacționa, pe de o parte, la evenimentele ce urmau să cutremure Ucraina, și, pe de altă parte, pentru a compensa deficitul de imagine pe care programata invadare a Crimeei urma să îl producă.

EuroMaidanul începe în Ucraina la doar câteva luni după ce Ponta, prin Corlățean, a bătut palma cu Rusia pentru instalarea unei ambasade culturale la București, anexarea Crimeei vând loc cu nici un an înainte ca, la București, să înceapă să ființeze Centrul Rus de Știință și Cultură. 

Cu alte cuvinte, în timp ce dincolo de granițele firești ale vechii Românii Mari, Rusia lăsa Ucraina fără o parte din teritoriul ei, folosind tehnicile militare Hard Power, la București, ulterior și la Cluj – Napoca, Kremlinul lansa ofensiva Soft Power, cu efective în uniforme de camuflaj cultural, beneficiind și de totala lipsă de reacție a autorităților române.

Conceptul de Soft Power a fost definit pentru prima dată de către profesorul de științe politice de la Harvard, Joseph Nye, și se referă la capacitatea unui stat de a influența preferințele opiniei publice prin puterea atracției culturale, în contrast cu Hard Power-ul reprezentat de operațiunile militare. Vizând cooptarea prin atragere și nu prin constrângere, Soft Power-ul implică modelarea preferințelor celorlalți prin campanii de convingere asupra culturii și valorilor politice ale unui stat interesat. În 2012, chiar Joseph Nye explica faptul că cea mai bună propagandă nu este propaganda tradițională în sine, ci resursa construirii unei credibilități fără a fi folosite metode contondente, agresive. 

Corlățean și M.A.E, ICR Moscova unde e? Totul pentru Rusia, povești pentru România...

În 2013, titularul de la Externe, Titus Corlățean, își atârna, de unul singur, de gât, o medalie de merit cât Ordinul Victoria, pentru izbânda de a fi deschis calea propagandei instituționale a Rusiei în România.

"Este un acord bilateral interguvernamental pe care l-am semnat la finalul întâlnirii cu ministrul rus de externe, un acord valoros, negocierea a durat ceva timp, mă bucur că am reușit să finalizăm negocierile, să semnăm acest acord, care presupune deschiderea Institutului Cultural Român la Moscova și respectiv a Centrului Cultural Rus la București. Eu sper că, după semnarea acestui acord, anul viitor să fim în măsură de ambele părți să inauguram aceste institute, centre culturale", se fălea prelungirea lui Ponta de la Externe.

Presupunerea lui Corlățean referitoare la deschiderea ICR Moscova a rămas la acest nivel până în ziua de azi, deși, așa cum vom vedea mai târziu, pentru conducerea Institutului era pregătit, încă din 2012, un nume agreat de ”partenerii culturali” moscoviți.

Cât despre Centrul Rus de Știință și Cultură, acesta și-a început activitatea în forță în primăvara lui 2015, organizând în mod frecvent evenimente controversate, cum ar fi cele care evocau vitejia și meritele ”eliberatorilor sovietici” ce au scăpat Europa, și România implicit, de fascism, fără a ține cont de faptul că toate aceste manifestări Soft Power aveau loc într-o țară ciopârțită de ”Marele Prieten de la Est”, ”tovarăș” care i-a ucis în gulagurile comuniste floarea intelectualității, a preoțimii, a Armatei, închizând-o apoi, pentru jumătate de secol, în spatele unei Cortine de Fier la fel de criminale precum fabricanții săi de la Moscova. 

Pentru ca registrul neo-propagandistic să fie complet, activitatea Centrului Rus de Știință și Cultură de la București, devenit ulterior ”Casa Rusă”, a început să fie promovată intens și de resursele media ale Rusiei. Moscova a folosit în acest scop, spre exemplu, pe de o parte, celebra oficină ”Sputnik”, înființată și remunerată de Kremlin, iar pe de altă parte satelitul ”Vești din Rusia”, publicație online în cadrul căreia accentul este pus, în mod uzual, pe campanii de fake news privitoare la politica externă, pozițiile exprimate fiind anti-UE și anti-SUA.

În paralel cu activitatea actualei ”Case Ruse”, Rusia a valorificat la maximum generoasa permisivitate românească, exploatând în același registru Soft Power alte două Centre deschise anterior în universitățile românești – Centrul Cultural Rus de la Universitatea Babeș - Bolyai și Centrul Cultural Rus de la Academia de Științe Economice din București – ambele instituții funcționând sub patronajul Fundației Russkiy Mir. Fundație asupra căreia ne vom opri în cele ce urmează...

România impasibilă: scuturile Occidentului, penetrate de Putin, în sistem Soft Power, cu racheta ”culturală” Russkiy Mir

Înființată de Vladimir Putin în 2007, Fundația Russkiy Mir este poate cea mai eficientă armă rusească a prezentului, ce a reușit să penetreze ”soft” toate scuturile ”hard” ale lumii libere. 

Definită ca fiind Fundaţia Rusă pentru Pace, organizația are totodată scopul de a răspândi în lume limba rusă şi de a promova "Russian World'' ca proiect global, utilizând instrumentele culturale, Soft Power, non militare, pentru a promova Rusia în lume. În acelați timp, Fundația Russkiy Mir are și rolul de a impune conceptul cu același nume, o cvasi-ideologie rusă care vizează extinderea influenței țării în străinătate și formarea de strânse legături între Rusia și statele considerate de Kremlin a fi în aria Moscovei de influență, pe baza elementelor identitare, culturale sau istorice comune.

„Russkiy Mir” a fost lansată ca o veritabilă armă împotriva retoricilor democrațiile occidentale, care sunt în mod constant descrise în Rusia ca fiind ostile la nivel civilizațional, chipurile încercând să impună „valori distructive” asupra celorlalte state. Cu „Russkiy Mir”, Rusia lui Putin încearcă să se prezinte ca un stat ce formează civilizație și ca un actor geopolitic principal. 

În condițiile în care limba rusă și promovarea acesteia se numără printre punctele-cheie ale unei serii de documente strategice ale Kremlinului, inclusiv Strategia de securitate națională și conceptul de politică externă a Federației Ruse, cu adevărat interesantă este dezvoltarea ulterioară a noțiunii de „Russkiy Mir” care, pe măsură ce elita politică rusă a început să îl ia tot mai mult în considerație, a devenit mai lingvistic. Limba rusă fiind stabilită ca un factor cheie de unificare și de corelează cu politica externă a Federației Ruse, al cărei guvern a folosit în mod repetat manipulări în jurul problemelor lingvistice ca pretext pentru acțiuni agresive, inclusiv conflicte militare, Kremlinul a definit, ca următor pas, pe oricine „vorbește și gândește în rusă”, ca parte a „Russkiy Mir”, recunoscând astfel natura expansionistă a conceptului și refuzul de a fi de acord cu autodeterminarea națională a altora.

În acest fel, sub finanțarea și coordonarea Fundației „Russkiy Mir”, în statele aflate în sfera de interes imediat a Rusiei au fost fost create Centre Culturale Studențești – precum Centrul Cultural Rus de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj și Centrul Cultural Rus de la Academia de Științe Economice din București - care să ofere posibilitatea doritorilor să se familiarizeze cu civilizația, cultura și mai ales limba rusă, prin intermediul unor cursuri gratuite și a unor excursii și evenimente în interiorul granițelor Federației.

Și cum aceste activități aveau ca efect apariția unor ”insule” de viitori vorbitori de limbă rusă, obiectivul definit chiar de Putin, potrivit căruia oricine „vorbește și gândește în rusă” este parte a „Russkiy Mir” și are dreptul să refuze impunerile statului în care trăiește, era realizat.

Jocul lui Marga și cum a vrut Bucureștiul să trimită ambasador cultural la Moscova un ambasador cultural al Moscovei la București

Ce-au făcut autoritățile politice din România după lansarea, în 2011, a celor două Centre culturale precursoare Casei Ruse din București? Au aplaudat, s-au lăudat cu ”performanța” pe la diverse conferințe de presă și, nu în ultimul rând, au pus la calea lansarea organigramei de conducere a ICR Moscova chiar înainte ca existența fizică a Institutului Cultural Român din patria lui Cehov (ca să nu zicem a lui Stalin) să fie discutată și parafată oficial. 

Așa se face că, în noiembrie 2012, cu o actualizare în toamna lui 2013, Institutul Cultural Român anunța deschiderea unui Institut Cultural Român la Moscova, în cadrul acordului dintre România și Federația Rusă, conducerea ICR desemnând-o pe Florina Mohanu (foto sus), conferențiar universitar, nimeni altul decât directorul Centrului Cultural Rus din cadrul Academiei de Studii Economice din București, să coordoneze organizarea Institutului Cultural Român la Moscova, urmând să preia direcțiunea acestuia. 

Cu alte cuvinte, ICR urma să trimită la Moscova, pe post de ambasador cultural, chiar pe unul dintre ambasadorii culturali ai Moscovei la București, șefa oficinei culturale patronate, la ASE, de Fundația „Russkiy Mir” a lui Vladimir Putin, în condițiile în care, la acel moment, director al ICR era Andrei Marga.

Adică același Andrei Marga care, în noiembrie 2011, alături de ambasadorul Rusiei la București, Alexander Anatolievici Churilin, reprezentantul Fundației Russkiy Mir, inaugura la Cluj-Napoca Centrul Cultural Rus din incinta Universității Babeş-Bolyai, exprimându-și speranța că ”înființarea Centrului Cultural Rus este un moment important, îndrăznesc să spun un moment istoric (...) pentru orice român și orice rus care consideră cu onestitate și luciditate viitorul ce se prefigurează de pe acum”.

Frumos, nu? Tovărășește, ca pe vremea strânsei prietenii cu marele popor sovietic...

Citește continuarea aici: În plin Soft Power rusesc la București, România nu vrea să deranjeze Kremlinul cu o filială ICR funcțională la Moscova! (II)