Armand Goșu dezvăluie care sunt intențiile lui Vladimir Putin. „Cu sau fără război, vrea Ucraina, toată Ucraina, nu ca s-o anexeze, ci s-o țină sub controlul Rusiei” / ”Ce vrea Putin de la americani? Ne-a spus-o la mijlocul lunii noiembrie”

În condițiile în care SUA, Marea Britanie și Australia au decis, luni, retragerea personalului de la ambasadele din Ucraina, solicitându-le, în același timp, cetățenilor fie să părăsească teritoriul ucrainean, fie să nu călătorească în zonă, iar Londra vorbește despre „informații sumbre” în ce privește iminența unei invazii a Rusiei în Ucraina, istoricul Arman Goșu, expert în spațiului ex-sovietic, a explicat, într-un interviu, pentru Revista 22, care ar fi planul lui Vladimir Putin.

„Putin - cu sau fără război - vrea Ucraina, toată Ucraina, nu ca s-o anexeze, ci s-o țină sub controlul Rusiei”, opinează Armand Goșu, explicând că despotul de la Kremlin „consideră fostele republici sovietice drept zonă de influență exclusivă a Rusiei, unde n-au ce să caute occidentalii”.

„După cum au evoluat contactele diplomatice din ultimele două săptămâni, discuțiile… pentru că despre negocieri nu poate fi vorba, cred că Putin se îndreaptă spre conflict cu Ucraina. Acesta poate lua diferite forme, aici cred că Putin încă nu s-a decis. Dar, cel mai probabil, e vorba de conflict kinetic, adică operațiune ce implică utilizarea forței letale. Discuțiile care sunt, unde e liber la dat cu părerea, se referă la amploarea conflictului. Poate fi un atac pe un front larg, dinspre Belarus, în nord, și Rusia, în est. Cu utilizarea sistemelor de rachete SS-300 și SS-400, ca și a rachetelor Iskander, cu mii de tancuri și sute de avioane de luptă. Teoretic, se poate, dar e puțin probabil. De ce? Pentru că Putin nu le-a adus la granița cu Ucraina ca să facă război, ci ca să pună presiune pe SUA. Ce vrea Putin de la americani? Ne-a spus-o la mijlocul lunii noiembrie, la Colegiul lărgit al Ministerului rus de Externe: garanții serioase, pe termen lung, privind securitatea Rusiei. Adică suspendarea extinderii NATO spre Est. Sunt câteva paragrafe, patru, dacă țin bine minte, chiar pe la mijlocul discursului, în care Putin deplânge faptul că deși relațiile Kremlinului cu Occidentul păreau foarte bune, NATO a avansat spre Est, ignorând opoziția Moscovei. Cele câteva extinderi succesive au adus lângă granițele Rusiei infrastructura NATO, iar Putin amintește de sistemele antirachetă din România și Polonia, care - mai spune el - pot fi folosite pentru a lovi în doar câteva minute Rusia.

Tema rachetelor care lovesc în 10 minute Moscova a fost reluată de Putin într-un interviu de televiziune, într-o discuție cu reprezentanții oamenilor de afaceri, cu mici variante. Adică zborul rachetei occidentale putea să dureze 7 minute, iar al rachetei supersonice chiar 5 minute. Putin dorea să stârnească emoție și susținerea populației”, precizează Armand Goșu.

În ce privește susținerea populară în eventualitatea unui conflict cu Ucraina, Goșu arată că o largă majoritate a cetățenilor ruși consideră că SUA și NATO sunt vinovate de sporirea tensiunilor la granița Rusiei cu Ucraina.

„Amintesc cifrele Centrului Levada de la Moscova, singurul care e luat în serios, iar datele le am de la mijlocul lunii decembrie, deci sondajele trebuie să fi fost făcute undeva la începutul lunii decembrie, adică acum mai bine de o lună și jumătate. Sondajul la care mă refer indică faptul că peste 60% din populație consideră că SUA și NATO sunt vinovate de creșterea tensiunii la granița ruso-ucraineană și doar 3% cred că Rusia e vinovată. 75% afirmă că un război între Rusia și Ucraina este posibil, iar responsabil de izbucnirea lui ar fi Occidentul

Această susținere este rezultatul campaniilor de propagandă activă și de îndoctrinare a populației duse pe televiziunile rusești controlate de Kremlin. Ele prezintă Ucraina ca pe un instrument în mâinile americanilor”, explică Aramand Goșu. Interviul poate fi citit integral AICI.

Scurt istoric al conflictului dintre Rusia și Ucraina relatat de Deutsche Welle: 

Tensiunile dintre Rusia şi Ucraina au o istorie care ajunge până în Evul Mediu. Rădăcinile ambelor ţări sunt comune şi se regăsesc în aşa-numita Rusie Kieveană, motiv pentru care preşedintele Vladimir Putin se referă deseori la "un singur popor". În realitate, drumurile celor două naţiuni au fost secole la rând separate şi s-au dezvoltat două limbi şi două culturi - înrudite şi totuşi diferite. În vreme ce Rusia a evoluat politic până a ajuns un imperiu, Ucraina nu a reuşit să pună bazele unui stat propriu. În secolul al XVII-lea, mari zone din actuala Ucraină deveneau parte a Imperiului Ţarist. După dezintegrarea acestuia, în 1917, Ucraina a devenit pentru scurt timp independentă, până când Rusia sovietică a recucerit-o cu arma în mână. 

În decembrie 1991, Ucraina, alături de Rusia şi Belarus, sunt cele trei republici înfrăţite care pecetluiesc dezintegrarea Uniunii Sovietice. Din dorinţa de a-şi păstra influenţa, Moscova pune bazele Comunităţii Statelor Independente (CSI), ca instrument de control. Kremlinul credea să statul vecin va rămâne un aliat de nădejde şi prin dependenţa sa de gazul rusesc. Realitatea este însă diferită. În vreme ce Rusia şi Belarus au format o alianţă strânsă, Ucraina a privit tot mai cu jind spre vest.

Kremlinul a fost iritat de atitudinea Kievului, dar nu s-a ajuns la un conflict în anii '90. Moscova părea relaxată, pentru că occidentul nu intenţiona să integreze Ucraina. Rusia însăşi era slăbită economic şi adânc implicată în războiul din Cecenia. În 1997, prin semnarea aşa-numitului "Acord de prietenie dintre Ucraina şi Federaţia Rusă", Moscova recunoştea graniţele Ucrainei, inclusiv Peninsula Crimeea, locuită majoritar de etnici ruşi.

Sub preşedintele Putin s-a înregistrat prima mare criză diplomatică dintre Moscova şi Kiev. În toamna anului 2003, Rusia începe, în mod surprinzător, construirea unui dig, pornind din peninsula rusească Taman până în apropiere de insula rusească Tuzla, din strâmtoarea Kerci. Kievul considera că astfel Rusia restabilea graniţele de stat. Conflictul s-a intensificat iniţial, dar a fost dezamorsat după o întâlnire personală între preşedinţii celor două state. Construcţia a fost oprită, dar prietenia bilaterală declarată a căpătat atunci primele fisuri. 

La alegerile prezidenţiale din Ucraina, din anul 2004, Rusia l-a sprijinit pe candidatul pro-rus Viktor Ianukovici. Dar "Revoluţia portocalie" a împiedicat atunci falsificarea alegerilor, scrutinul fiind adjudecat de politicianul pro-occidental Viktor Iuşcenko. În timpul mandatului acestuia, Rusia a oprit de două ori livrările de gaz către Ucraina, în 2006 şi 2009. Întrerupt a fost şi tranzitul către Uniunea Europeană.

În 2008, preşedintele american de atunci, George W. Bush, a încercat să integreze Ucraina şi Georgia în NATO, propunând un program formal de pregătire a aderării. Putin a protestat. Moscova a arătat atunci clar că nu acceptă pe deplin independenţa Ucrainei. Germania şi Franţa au împiedicat planul lui Bush. La summitul NATO de la Bucureşti, celor două state li s-a oferit perspectiva de a fi admise în NATO, dar fără a se fixa o dată concretă în acest sens. 

Pentru că aderarea la NATO se lăsa aşteptată, Ucraina a încercat să se apropie de occident printr-un acord de asociere cu UE. În vara anului 2013, cu puţine luni înainte de semnarea documentului, Moscova a exercitat presiuni economice puternice asupra Kievului interzicând importurile din Ucraina. Pe acest fundal, guvernul preşedintelui de atunci, Ianukovici, care îşi adjudecase scrutinul din 2010, a suspendat acordul de asociere cu UE. Au urmat protestele opoziţiei din Ucraina, care s-au soldat cu fuga lui Ianukovici în Rusia, în februarie 2014.

Anexarea Crimeei ca punct de cotitură - mai multe detalii pe Deutsche Welle