"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
În toamna lui 1957, mai mulți securiști înarmați până-n dinți dau năvală în ograda lui Nicolae Vasilescu, țăran gospodar din comuna Slobozia Moară, pentru a-l aresta. Vasilescu e total nevinovat, însă agenții vor să-l rețină într-un dosar vechi ce-l privea pe fratele său, țărănistul Toader Chiriac, fost judecător arestat încă din ‘53 și torturat abominabil de Securitate, fără a putea fi zdrobit.
Pe deplin conștient de planurile securiștilor, disperat să rămână în libertate, Nicolae Vasilescu o rupe la fugă pe câmp, încercând să se sustragă arestării. Unul dintre agenți îl prinde din urmă și-l izbește cât poate de tare în cap, cu patul pistolului-automat. Sângerând abundent, Vasilescu se prăbușește în țărână și rămâne inconștient minute-n șir.
Când în sfârșit își revine în simțiri, nu-și mai simte partea dreaptă a corpului. Pareza îl va chinui cumplit tot restul vieții sale. Deși paralizat, securiștii îl stâlcesc în bătaie și-l torturează bestial în anchetele Securității din Calea Rahovei. Victima paralizată va fi condamnată la 8 ani de pușcărie, Nicolae Vasilescu fiind eliberat abia în ‘64, la decret.
În cele ce urmează vă prezint o serie de frânturi din cumplita dramă a lui Nicolae Vasilescu relatată chiar de nepotul său, domnul Ilie Vasilescu (foto sus / sursa: arhiva Podul.ro), la rându-i fost deținut politic, într-un interviu oferit recent autorului acestor rânduri:
”Cel mai dramatic caz din familie a fost acela al unui unchi, Nicolae Vasilescu îl chema, de loc tot din Slobozia Moară. Oamenii locului îl știau de ‹Culăiță al lu’ Perceptoru’›, era cel mai mare de vârstă dintre frații lui Chiriac Toader. Eu îi ziceam ‹nenea Culăiță›, îl respectam enorm. Când au venit să-l aresteze, exact în aceeași perioadă în care m-au reținut și pe mine, nenea Culăiță a prins de veste că-i năpădiseră securiștii ograda și a luat-o la fugă pe câmp, disperat să rămână în libertate. Unul dintre agenți l-a prins din urmă și l-a izbit în cap, cu toată forța, cu patul pistolului-automat. Unchiul Culăiță s-a prăbușit cu fața șiroind de sânge, rămânând inconștient ceva timp.
Când în sfârșit și-a revenit, nu-și mai simțea partea dreaptă a corpului. Avea să rămână paralizat întreaga viață. Credeți că le-a păsat vreun pic securiștilor? Aiurea! L-au arestat, l-au bătut așa paralizat și-apoi l-au condamnat la 8 ani de temniță.
Despre arestarea și nenorocirea lui pentru tot restul zilelor aveam să aflu curând după ce am fost reținut, când, trăgând cu ochiul printr-o găurică din ușa unei dube în care fusesem aruncat, l-am văzut pe nenea Culăiță în timp ce era târât de doi milițieni. Avea chipul schimonosit de cea mai neagră disperare, am remarcat imediat că se întâmplase ceva foarte grav cu el, nu se putea mișca decât parțial și cu mare greutate. Chipul acela înecat într-o durere din care nu a mai ieșit niciodată m-a bântuit întreaga viață, mi-a rămas întipărit pe retină. Am trăit un șoc devastator când am văzut în ce hal îl aduseseră pe acel om minunat. Dumnezeu să-l numere printre drepții săi, că s-a prăpădit de mult și a cărat o cruce tare grea. A trăit să iasă din închisoare, chinuindu-se înfiorător, în cele mai inumane condiții, după care nu a mai dus-o mult, a murit în urma unui accident vascular cerebral.
Remarcați, carevasăzică, faptul că în familia mea au fost cam dese accidentele astea, parcă-i un blestem. Bătăile încasate la Securitatea din Calea Rahovei și-au lăsat o amprentă de neșters”.
Citește AICI întregul interviu.
