"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Se împlinesc 73 de ani de la prima confruntare deschisă a partizanilor din Banatul Montan cu Securitatea – în noaptea de 12 spre 13 ianuarie 1949, grupul condus de avocatul Spiru Blănaru (foto sus: înfățișat în tabloul prezentat de fiul său, Corneliu Horescu Blănaru / arhiva Podul.ro) s-a alăturat grupării conduse de notarul public Gheorghe Ionescu și au atacat împreună, cu succes, postul de jandarmi din comuna Teregova, pentru eliberarea a doi luptători anticomuniști care fuseseră arestați la 12 ianuarie.
Prezentând mărturii esențiale, Dan Nicolae Nicorescu, cercetător neobosit al partizanilor bănățeni, oferă o perspectivă de ansamblu a evenimentelor, pe care v-o prezentăm în cele ce urmează:
”Din punct de vedere cronologic, pe teritoriul Banatului, atacarea Postului de Jandarmi din Comuna Teregova, în noaptea de 12/13 ianuarie 1949, reprezintă prima confruntare deschisă împotriva Securității. În această confruntare, grupul avocatului Spiru Blănaru, alăturându-se grupului condus de notarul public Gheorghe Ionescu, au acționat împreună pentru eliberarea a doi membri din cadrul grupului, care au fost arestați în data de 12 ianuarie 1949.
Declarația martirului Stoichescu Pavel zis Știrban, născut în 1917, 22 iunie, în comuna Teregova, reprezintă o relatare amănunțită privind planificarea și desfășurarea evenimentelor din noaptea de 12/13 ianuarie 1949:
‹În seara zilei de 12 ianuarie 1949, pe la orele 22, a venit la mine acasă Petru Anculia care mi-a spus că Anculia Moise a fost arestat și dus la Postul de Jandarmi Teregova.
Eu, împreună cu Anculia Petru, m-am dus la Ion Stoichescu cu care am plecat la Ionescu, căruia i-am spus cele întâmplate cu Anculia Moise. El ne-a spus să anunțăm pe toți membrii din organizație de sub comanda sa și să ne adunăm în grădina lui Costescu Cornel.
Noi am anunțat pe membrii organizației și am plecat la sălașul lui Ion Lăzărescu, unde aveam câțiva membri ai organizației, care erau împreună cu grupul de fugari conduși de avocatul [Ionescu].
Am ajuns la sălașul de mai sus, am comunicat și lui Spiru Blănaru cele întâmplate cu Anculia Moise și intenția noastră de a-l scoate de la Postul de Jandarmi. Spiru și cu toți ceilalți au fost de acord și au venit în grădina lui Costescu Cornel, unde am găsit pe Ionescu Gheorghe și restul oamenilor din organizație.
Aici s-a hotărât de către comandantul Ionescu, Spiru Blănaru, Anculia Petru și Ghimboașe Nicolae atacarea Postului de Jandarmi și eliberarea lui Moise Anculia.
După ce s-a organizat atacul Postului de Jandarmi, pe la orele 2 noaptea, 12/13 ianuarie, am plecat cu toții în curtea Percepției, vis-a-vis de Postul de Jandarmi, unde ne-am plasat în poziție de tragere, iar Petru Anculia și Stoichescu Ion s-au plasat în curtea Postului de Jandarmi.
La semnalul dat prin fluierături de către comandantul organizației Ionescu Gheorghe, a început atacul, Spiru Blănaru a tras cu mitraliera, ajutat de Grozăvescu Ianăș, iar restul am tras cu diferite arme ce aveam asupra noastră. Petru Anculia și Ion Stoichescu au tras cu un pistol automat și cu o armă civilă. Unul dintre ei a aruncat și o trotilă.
După ce s-a tras câteva minute, s-a dat ordinul, nu pot să precizez – de către Spiru sau Ionescu, că să intrăm în Postul de Jandarmi să scoatem pe Anculia Moise.
După terminarea atacului au intrat la post Copăceanu Martin și Cimpoca Iacob, care au ieșit împreună cu Moise Anculia și Ienășiga Grigore. Știu că Copăceanu Martin și Cimpoca Iacob au luat de la post două arme Z.B.
După terminarea atacului, am plecat cu toții la sălașul lui Traian Smultea, iar în drum am lăsat pe Ienășiga Grigore care a fost dus în spinare de către Grozăvescu Ianăș și alții; a fost lăsat la Petru Grozăvescu zis Pârvu.
De la sălașul lui Smultea Traian am plecat în aceeași zi pe la orele 14, în regiunea Tomnatica la sălașul lui Pavelescu. (…Dosar 24(1)/1949, p.22-28)›.
Altă mărturie o reprezintă și cea făcută de către Ion Berzescu, născut în 1918 la 1 aprilie în comuna Teregova, de meserie tâmplar:
‹Ionescu Gheorghe, notarul public, a fost șeful organizației din Teregova și noi ne-am aliat în jurul lui să luptăm împotriva comunismului. Aveam legătură și cu Uță (colonelul Ion Uță, erou decorat al Armatei Regale și partizan martir – n. red.), că în caz că am fi dus-o mai greu, ne-am fi împreunat să luptăm împreună. Și Spiru Blănaru o venit în grupul nostru, noi când am avut atacul, când or fost arestate două persoane la noi. (…)
Grupul care o fost în sat o luat legătura cu Spiru Blănaru ca să vină cu armament că ei erau mult mai bine organizați decât noi. Au venit aici, Spiru Blănaru și câțiva din oamenii săi, cu armament și tot ce trebuia și când o văzut ce-o fost, o dat lovitura la post și au fost scoși și duși în pădure cu ei. Și așa or început, apoi am auzit și noi și ne-am alăturat la pădure mai mulți. Cu tot cu cei din Domașnea am fost 33 de persoane la pădure›.
Și mărturia profesorului Atanasie Berzescu ne oferă date importante privind evenimentul din data de 12/13 ianuarie 1949:
‹Era acalmie. Că-ntotdeauna înainte de furtună, oamenii erau neliniștiți. Așteptau să se întâmple ceva. Adesea, ieșeau din case și plecau prin comună, fără nici un rost. Un du-te vino peste tot.
După Sfântul Ioan, în ianuarie 1949, cam pe la 9-10 seara, securitatea îi arestează pe Grigore Ianosiga-Ionescu și pe Moise Anculia-Pasule, membri activi ai organizației din comună.
Toată Teregova se afla în alertă. (…) După orele 22,30 începe atacul asupra primăriei din Teregova. Se arunca mai multe grenade în curtea primăriei, producându-se panică. Se deschide foc de mitralieră în geamurile imobilului. Toți ostașii și jandarmii au fugit care-ncotro, împreuna cu ofițerii de pază. Partizanii au intrat în postul de jandarmi și i-au eliberat pe cei arestați, Grigore Ianosiga și Moise Anculia, care a plecat cu ei. Grigore Ianosiga s-a dus singur în pădure.
De acum furtuna se declanșează. A doua zi, în comuna Teregova, securitatea a adus un batalion de ostași pentru luptă. Erau deciși să lichideze cu partizanii. Noi, cei de jos, care aveam misiunea de a coordona grupurile, am început lucrul. Aprovizionam cu arme și alimente. Zilnic făceam drumul în pădure pe căi ocolite. Unul câte unul, cei din comună se duceau acolo, la grupul lui Spiru Blanaru.
În 16 ianuarie 1949, apare legea care prevedea pedeapsa cu moartea pentru toți aceia care se dovedeau că lupta împotriva statului, cauzând moartea în rândurile securității. Nu ne-a rămas decât lupta pe viață și pe moarte›.
Imediat după evenimentele petrecute în data de 12/13 ianuarie 1949, Securitatea avea să intensifice măsurile privind eliminarea celor care se împotriveau regimului comunist. Printre măsurile luate de către Securitate se numărau: ridicarea familiilor celor care au fugit, sigilarea locuințelor, continuarea investigațiilor, așa cum reiese din telegrama trimisă și semnată de către generalul Mazuru și maiorul Kling Zoltan. O altă măsură de represiune luată de către Securitate a reprezentat-o formarea, începând cu data de 22 ianuarie 1949, a Comandamentului Unic Timiș coordonat de însăși generalul Gheorghe Pintilie, cu sediul în orașul Caransebeș conform Ordinului nr. 11.816/21 ianuarie 1949 Direcției Generale a Securitățîi Poporului către Direcția Regională de Securitate Timișoara, semnat de către generalul locotent de securitate Pintilie Gheorghe.
Și da, fără doar și poate, totul este precum a spus profesorul Filon Verca în cartea domniei sale “Parașuțați în România vândută – Editura Gordian, Timișoara, 1993), și anume:
‹Cât vom putea face? Dacă însă n-o face nimeni? Lipsa actelor curajoase, sublime, rupe firul ce leagă prezentul de viitor, rupe legătura cu urmașii chemați să afirme dreptul pe acest pământ! Faptele istorice din trecut cer întotdeauna urmași de aceleași dimensiuni. Noi va trebui să începem primii, chiar de vom sfârși pe primele baricade, numai așa vom putea transmite celor ce vin după noi posibilitatea de a continua istoria pe arii demne de trăit.
Nu e o sarcină ușoară. E uriașă și ea va cere tot atâtea jertfe, care nu se vor termina odată cu noi!›”.
