"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
”Ar trebui să ne bucurăm”, îmi spunea, cu puțin timp înainte de a pleca spre imensitățile stelare, colegul și prietenul meu. ”Le-am trăit pe toate: sfârșitul războiului, ocupația sovietică și colhozul, vânătoarea de oameni, nimicirea elitelor, pușcăria, comunismul și prăbușirea lui. Suntem norocoși”.
Așa e. Toate într-o viață de om al cărei ultim deceniu a fost, pentru el, o luptă crâncenă cu suferința.
Jocul destinului ne-a adus împreună pe băncile Facultății de Ziaristică, apoi pe banca acuzaților, ca dușmani înrăiți ai poporului, adoratori ai putreziciunilor numite Baudelaire, Verlaine, Tristan Tzara, în bolgia Jilavei, la digul blestemat din Insula Mare, laolaltă cu mii de alte năpârci, strivite de vigilența etc..
(Regretatul Florin Constantin Pavlovici / sursa foto: Adevarul.ro)
Când l-a aruncat, rânjind drăcește, pe bandit după gratii, Securitatea nu și-a închipuit la ce pericol își expune mincinoasa imagine de apărătoare a cuceririlor poporului muncitor. Ghemul de monștri numiți Drăghici-Nicolschi-Enoiu, caraliii culeși dintre putorile satului și cuțitarii mahalalei, zbirii criminali de la Salcia, Periprava, Gherla, n-au știut că îi pun ocnașului în brațe materia primă din care se va naște o capodoperă: ”Tortura pe înțelesul tuturor”.
Nu trebuia mai mult pentru intrarea în marea literatură – precedente ilustre o dovedesc. Iar Tortura își așteaptă, răbdătoare, traducătorii în limbi de circulație universală.
Scriitorul i-a adăugat ”Frica și pânda” și ”Viscolul și păianjenul”, alte evocări ale urâciunii cu care ne-a împroșcat comunismul, mărturiile alcătuind, tustrele, temelia pe care Florin Pavlovici și-a durat o amintire mai tare decât moartea.
(Domnul Alexandru Mihalcea e scriitor, fost profesor de limba franceză și fost deținut politic. Este un mărturisitor esențial al temnițelor și lagărelor comuniste)
