VIDEO. Strigător la cer! Statul român, în frunte cu premierul Nicolae Ciucă, la masă cu infractori celebri, la un eveniment organizat de trustul securistului Dan Voiculescu


VIDEO. Strigător la cer! Statul român, în frunte cu premierul Nicolae Ciucă, la masă cu infractori celebri, la un eveniment organizat de trustul securistului Dan Voiculescu

Premierul Nicolae Ciucă s-a aflat, joi dimineață, la un eveniment organizat de trustul Intact, fondat de turnătorul la Securitate Dan Voiculescu, fost pușcăriaș despre care până și Ion Iliescu spunea recent că ar trebui întrebat despre banii negri ai Securității (ai poporului român, de fapt) care au dispărut în zilele de după Revoluție.  

La evenimentul moderat de Alessandra Stoicescu, o angajată cu vechime a companiilor deținute de familia Voiculescu, premierul Ciucă a vorbit despre supraviețuirea extraordinară, în pandemie, a companiilor cu capital românesc: Pavăl Holding, Dedeman, Hidroelectrica, OMV Petrom, Romgaz.  

Cu certitudine, nu vom încurca, ci vom face tot ceea ce este posibil pentru a putea îmbunătăţi atât cadrul legislativ, cât şi dialogul cu mediul de afaceri, pentru că am convingerea că împreună putem găsi soluţii, şi să reglementăm domeniul”, a mai spus Ciucă.

I-au ascultat speechul cu deosebit interes mai mulți condamnați penali, aflați și ei la eveniment: Gruia Stoica, Dumitru Nicolae zis ”Niro”, Vladimir Ciorbă – toți condamnați penal pentru fapte de corupție ori evaziune fiscală, dezvăluie G4media.ro.

Vladimir Ciorbă este soțul avocatei Laura Vicol, numită recent în fruntea Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, în ciuda legăturilor binecunoscute ale acesteia cu reprezentanți ai crimei organizate. Cei doi au fost cununați de fostul ofițer SRI Daniel Dragomir, condamnat definitiv în 2021. 

Alături de șeful guvernului, la eveniment au mai participat alți patru miniștri (Finanțe, Fonduri UE, Muncă și Energie), dar și consilierul prezidențial pe Economie, Cosmin Marinescu. 

Surse din PSD au declarat pentru G4Media.ro că, deși pe lista participanților figurează și liderul PSD, Marcel Ciolacu, acesta nu a dat curs invitației și nu a participat la dezbateri. 

Alt invitat este Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie, marele beneficiar al tunului de la Romexpo. Chiar în aceste zile va fi votat în Parlament proiectul prin care Camera de Comerț primește gratuit de la statul român 46 de hectare de teren la complexul Romexpo – cea mai scumpă zonă imobiliară din România. (mai multe detalii AICI despre condamnările primite de „Niro”, Gruia Stoica și alți penali aflați în sală alături de importanții reprezentanți ai statului român)

Statul român a recuperat doar 8,4 milioane de euro dintr-un prejudiciu de peste 60 de milioane de euro, în mai bine de șase ani și jumătate de când Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv în dosarul ICA. 


„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.