Deși în perioada 1994-2015 a lucrat neîncetat la Mediafax, pe posturi de reporter, șef departament, redactor șef și, finalmente, director al acestei agenții de presă, jurnalistul Cristi Dimitriu mărturisește, pe Facebook, că nu a auzit niciodată de faptul ca liberalul Florin Roman (deja fost ministru) să fi lucrat vreodată în departamentul de marketing al Mediafax, așa cum susține în dubiosul său CV, sau într-o oricare altă poziție în cadrul agenției.
Mai mult, Florin Roman a scris în CV că ar fi lucrat în departamentul de marketing de la Alba Iulia, în condițiile în care Mediafax nu a avut niciodată un astfel de departament altunde decât în București, punctează Dimitriu, care precizează și că, oricât și-a întrebat foștii colegi, nimeni nu a auzit niciodată că Roman ar fi lucrat în cadrul Mediafax.
Podul.ro vă prezintă în integralitate comentariile jurnalistului:
”Să vă zic și eu ceva din CV-ul lui Florin Roman pentru că atunci când a fost pus ministru mai multă lume m-a întrebat despre faptul că a scris că a lucrat în “departamentul de marketing al companiei de presă Mediafax la Alba Iulia”.
Am lucrat în Mediafax din 1994 până în 2015 pe posturi de la reporter, șef departament, redactor șef până la director și nu am auzit de el. Am coordonat într-o perioadă și departamentul de Corespondenți, am întrebat foști colegi și tot nu m-am lămurit. Nu am văzut și nu am semnat vreo legitimație sau vreun contract cu numele lui.
Ce știu sigur e că Mediafax a avut departament de marketing numai la București și doar ziariști în țară.
Nu mai am acces la arhivele Mediafax și rog pe această cale pe cei care își amintesc de vreo legătură Florin Roman-Mediafax să mă lămurească, chiar dacă este mai puțin importantă ca alte lucruri din CV-ul lui”.