"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Separatiștii îndreaptă Bosnia și Herțegovina spre dezastru. Comunitatea internațională trebuie să oprească acest lucru, scrie prof.dr. Christian Schwarz-Schilling, politician german și fost Înalt Reprezentant al ONU pentru Bosnia și Herțegovina, într-o analiză pentru Deutsche Welle.
Prof.dr. Christian Schwarz-Schilling: „Anul trecut, pe vremea aceasta, s-a sărbătorit cea de-a 25-a aniversare a Acordului de Pace de la Dayton, care a pus sfârșit teribilul război din Bosnia și Herțegovina. În clipa de față, situația este fix pe dos: dacă politica iresponsabilă a conciliatorismului continuă, această țară ar putea cunoaște un nou război.
La acea vreme, comunitatea internațională, cu precădere SUA, a oprit un război care a provocat genocidul de la Srebrenica comis de autoproclamata Republika Sârpska (RS). La sfârșitul lunii iulie a acestui an, austriacul Valentin Inzko, Înalt Reprezentant aflat la final de mandat, a introdus o extindere a Codului Penal care incriminează negarea genocidului de la Srebrenica și glorificarea criminalilor de război.
Sub conducerea lui Milorad Dodik, reprezentantul sârbilor bosniaci în conducerea Bosniei și Herțegovinei, această lege a fost imediat respinsă, reacții de respingere și acțiuni ilegale apărând în Republica Srpska. Sârbii bosniaci s-au retras din instituțiile statale din Bosnia și Herțegovina și solicită retragerea așa-numitei legi Inzko. Astfel, aceștia blochează și șantajează statul Bosnia și Herțegovina. Este, practic, o lovitură de stat.
Spirala divizării
De când și-a preluat mandatul, noul Înalt Reprezentant, germanul Christian Schmidt este insultat în mod public și funcția lui ignorată de către liderii sârbi bosniaci. În acest demers, ei se bucură de sprijinul Rusiei și al Chinei, care oricum vor desființarea Biroului Înaltului Reprezentant, cea mai înaltă autoritate a Acordului de la Dayton pentru implementarea civilă a tratatului de pace.
Spirala divizării Republicii Srpska, recte presiunea și șantajul pe care Dodik le exercită asupra statului Bosnia și Herțegovina este mai amenințătoare ca niciodată.
Două decizii ale Curții Constituționale din Bosnia și Herțegovina privind proprietatea de stat au fost respinse în mod ilegal de către parlamentul Republicii Srpska.
Iar de câteva săptămâni, Dodik amenință că va separa Republica Srpska de armata de stat, de sistemul judiciar și de instituțiile fiscale, făcând-o astfel de facto independentă.
O decizie în acest sens urmează să fie luată în parlamentul Republicii la 10 decembrie. Or, Dodik nu este interesat de faptul că această mișcare încalcă Acordul de Pace de la Dayton, dar și legea fundamentală a Bosniei și Herțegovina.
Planurile vizând Serbia Mare nu au fost uitate
Începe să fie limpede pentru toată lumea că a fost depășită o ”linie roșie”, în vreme ce cuvântul ”război” face înconjurul lumii.
Comunitatea internațională, care ar trebui să impună imediat sancțiuni severe împotriva lui Dodik, ezită să întreprindă acest pas. Dodik poate să distrugă statul Bosnia și Herțegovina cu ideologia sa etno-naționalistă fără nicio piedică.
În ultimii zece ani, cu un Dodik din ce în ce mai cinic, susținut pe fundal de președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, regiunea Balcanilor de Vest a devenit câmpul de manevră al marilor puteri. Dodik însuși a arătat recent, într-un interviu acordat cotidianului britanic ”The Guardian” (29.11.2021), că se bucură de sprijinul Rusiei și al Chinei.
Se afirmă în mod deschis că planul unei Serbii Mari, care în anii '90 s-a soldat cu 2,5 milioane de refugiați și a ucis circa 100.000 de persoane, este mai actual ca niciodată. Devine din nou clar că guvernele naționaliste ale Croației și Serbiei nu au renunțat niciodată complet la obiectivul lor de a împărți Bosnia și Herțegovina între ele. Iar acest plan este promovat activ în clipa de față.”
Ioana Dumitrescu (TVR, singurul jurnalist din România care a lucrat într-o organizaţie mondială - OSCE), scrie într-o analiză pentru siteul veridica.ro:
„Bosnia este, de fapt, un proiect rămas la mijloc sau mai curând mai multe proiecte întrerupte. Poate așa se explică de ce din când în când apar documente neoficiale, de tipul celui vehiculat luna trecută pe coridoarele europene, în care ipoteza Croației Mari sau a Serbiei Mari reapare ca soluție la o eventuală închidere a dosarului bosniac. Și asta face, în primul rând, din Bosnia butoiul cu pulbere al Europei. Poate e util să ne reamintim că războiul care a izbucnit în 1992, după declarația sa de independență, a fost de fapt declanșat de Serbia lui Slobodan Milosevici, grăbit să redeseneze harta în Balcani cu o Serbie Mare. Și Franjo Tudjman, liderul croat, visa el să întemeieze Croația Mare pe rămășițele Bosniei. Fără implicare externă lucrurile ar fi arătat altfel azi în spațiul fost iugoslav. Alija Izetbegovici, liderul muslmanilor bosniaci, într-un fel si părintele Federației de astăzi, este cel care a inițiat în primăvara lui 1992 referendumul privind independența Bosniei. O consultare populară susținută de croații bosniaci, dar boicotată de sârbii bosniaci.
Franjo Tudjman, Alija Izetbegovici și Slobodan Miloșevici sunt semnatarii acordurilor de pace de la Dayton, implicit a Constituției statului bosniac.
A fost o soluție menită să pună capăt unui război sângeros, în dedesubturile căruia nu vom intra acum, și nimeni nu și-ar fi închipuit că în 26 de ani, nimic nu se va schimba. N-au vrut-o nici comunitatea internațională, nici bosniacii înșiși.
(…)
Bosnia este un teritoriu sărac pe care Iosip Broz Tito a știut să-l integreze în economia Republicii Socialiste Federative Iugoslavia. Era centrul industriei comuniste iugoslave. Nu a mai rămas nimic. Suprafețele agricole mici din vestul țării au fost readuse cu greu la viață. Nici acum nu au fost deminate sută la sută. Este o sărăcie lucie combinată cu un acut sentiment de frustrare al bosniacilor, susținuți, la începutul anilor 90, de comunitatea internațională. Europa și SUA nu erau pregătite de un război în inima Bătrânului Continent atunci, așa că după referendumul care stabilea independența, Bosnia a fost recunoscută ca stat de Uniunea Europeană și SUA și cam atât. Când Miloșevici a dat drumul la război, Alija Izetbegovic a cerut ajutorul statelor musulmane, inclusiv Iranul, Arabia Saudită, Kuweitului și Libia. Imaginați-vă că până și Bin Laden s-a văzut la Sarajevo cu Izetbegovic în 1993. Cel puțin asta sustine presa americană, care citează dintr-un raport publicat de săptămânalul german Der Spiegel.
Așa-numiții mujahedini au lăsat și ei urme în acest spațiu care practic nu are nici o identitate.
La 5 după terminarea războiului am avut șansa de a lucra în cadrul biroului de presă al misiunii OSCE de la Sarajevo. Erau CINCI ani de când acordurile de la Dayton erau în vigoare, iar atmosfera era departe de cea a păcii. Sarajevo este un oraș superb. În centrul vechi auzi deopotrivă clopotele Catedralei Inimii, catolică, ale Catedralei Născătoarei de Dumnezeu, a ortodocșilor, și glasul muezinului de la Moscheea Ferhagija. Pe vremea lui Tito era orașul intelectualilor.
Prin acordurile de la Dayton, părțile agreaseră ca OSCE, printre altele, să participe cu observatori la operațiunile de dezarmare a populației civile. Din ce am văzut cu ochii mei, nu cred că această acțiune a reușit. Idealiștii au continuat să viseze la un stat bosniac democratic, alții, să le zicem vânătorii de comori, s-au orientat spre afaceri nebănuite, în special cu armament și trafic de ființe umane.
Eram la Sarajevo când misiunea ONU de acolo a fost implicată într-un scandal uriaș. Presa vremii a făcut dezvăluiri despre mai mulți oficiali ONU care ar fi girat o rețea de prostituție.
Nu s-a dovedit vreodată că personalul ONU ar fi fost implicat în această afacere. În fond războiul informațional, fakenews-ul cu scop țintit, nu sunt tehnici noi de manipulare.
Un context nefericit și o rețea de tuneluri care există fizic, nu doar în filmul Underground al lui Emir Kusturica, au făcut din Bosnia o gaură neagră în inima Europei. O clasă politică tricefală (musulmani bosniaci, croați și sârbi) neinteresată ca fosta republică iugoslavă să devină un stat de drept veritabil care să lupte împotriva corupției, nu să o alimenteze. O comunitate internațională nehotărâtă ce să facă, dar care vrea să păstreze deocamdată controlul prin Înaltul Reprezentant.
Bosnia a început negocierile de aderare la UE în 2016. Generic vorbind, membrii UE îi cer micului stat reforme administrative și sociale. Practic, Bosnia a reușit până acum prea puțin și perspectiva dobândirii statutului de membru UE este foarte îndepărtată”.
