Pasărea de peste veacuri de la Țipova

Ţipova e tărâm fabulos, care ascunde multe taine, legende şi poveşti. Cu multe veacuri în urmă, strămoşii noştri -- dacii -- făceau cărări spre Ţipova ca să se închine Nistrului, Soarelui, cerului înstelat şi nemuritorului Zamolxis, să se roage în faţa stâncilor milenare ca nimeni, niciodată, să nu îndrăznească să calce nepoftit hotarele Daciei, ca ploile să facă pământurile să rodească, iar belşugul şi demnitatea să fie prezente în fiecare casă.

Locurile de ritual, unde dacii se închinau şi se rugau, mai pot fi văzute şi astăzi lângă mănăstirea rupestră, în defileu şi în apropiere de lanţul de cascade. Regretatul Eugen Bâzgu îmi mărturisea că ar fi identificat 12 altare dacice în arealul defileului Horodiște și a segmentului de Nistru de la Țipova. Pe câteva dintre ele mi le-a arătat în iulie 2008.

(Sursa foto: Alecu Reniță)

Cu mult înainte de Dragoş şi descălecatul Moldovei, în secolele IV-V, fluviul Nistru a devenit o arteră importantă de expansiune a creştinismului spre răsărit, iar în pereţii verticali, inaccesibili, misionarii şi-au scobit chiliile din care au răspândit credinţa şi cuvântul lui Dumnezeu. Şi azi, după trecerea a aproape două mii de ani, în malurile priporoase ale Nistrului, de la Cetatea Albă până la Halici, mai pot fi găsite urmele a 42 de schituri şi complexe monastice, care păstrează lumina misionarilor lui Hristos. Majoritatea dintre ele sunt acoperite de uitare, de bolovani prăbușiți sau de bălării impenetrabile. După trecerea subită în eternitate a inimosului cercetător Eugen Bâzgu, subiectul mănăstirilor rupestre din bazinul Nistrului, pare-mi-se, a dispărut din agenda ministerului culturii și a academiei, până la prinderea ultimilor oligarhi aciuați în grotele de la Trebugeni, Butuceni și Mășcăuți. Orice s-ar întâmpla cu mafioții din toate partidele, repet a mia oară, ceea ce am spus încă în anii de ocupație sovietică – schiturile și complexele monastice rupestre reprezintă o mare valoare a neamului românesc, o parte foarte importantă din identitatea creștină și românească a Moldovei de la Est de Prut și merită să fie studiate și incluse în patrimoniul mondial UNESCO.

La Ţipova se află unul dintre cele mai mari complexe monastice săpate în piatră din Europa. Nicăieri în altă parte nu poţi vedea şi simţi ceea ce vezi şi simţi la Ţipova. Nu întâmplător legenda spune că în mănăstirea care atârnă deasupra apei Nistrului, marele voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt a venit să se cunune cu Maria Voichiţa. De-a lungul veacurilor, Ţipova a devenit un simbol al credinţei ortodoxe, un altar sfânt al Moldovei istorice, un loc de pelerinaj pentru toţi românii care populau pământurile “de la Nistru până al Tisa”.

Şi astăzi Ţipova mai păstrează o atmosferă de sfinţenie şi de miracol, iar cine se atinge de stâncile îmbibate de rugăciuni şi miros de tămâie, va păstra pentru totdeauna o legătură tainică cu istoria nescrisă a strămoşilor daci, cu zbaterile neamului românesc din Basarabia pentru reîntregire şi unitate naţională, cu măreţia şi frumuseţea pământului natal.

Vreau să te văd, fratele meu, de pe ambele maluri ale Prutului, pe locurile de taine, legende şi poveşti de la Ţipova, vreau să te văd cum descoperi cu ochii tăi măreaţa carte a naturii şi a credinţei, cum o să-ţi aduni în inimă, pentru totdeauna, locurile de suflet ale Basarabiei românești, înveșnicite de lumina rugăciunilor și de apele vii ale Nistrului.