ADEVĂRURI incomode: din 1990 până în prezent, toate guvernările de la București se fac VINOVATE pentru neaducerea Basarabiei acasă. Începând cu 1994, absolut toate guvernările de la Chișinău au fost anti-românești. Situația e neschimbată

Într-un amplu interviu acordat Revistei Natura de la Chișinău, deputatul PNL Daniel Gheorghe punctează un adevăr deosebit de incomod, dar care trebuie rostit ori de câte ori se ivește ocazia, pentru a putea înțelege cum s-a ajuns aici: de-a lungul a mai bine de 30 de ani, politrucii care s-au succedat la putere la București n-au avut un proiect aplicat și serios privind reunificarea cu Basarabia, această incompetență, deopotrivă cu un diletantism strigător la cer, dominante de la Ion Iliescu la Klaus Iohannis, cât și în guvernările aferente, explică nu doar ratarea din nou și din nou a acestui important deziderat istoric și național, dar și o depărtare ce se cască tot mai adâncă de la o zi la alta.

La rându-i, domnul Alecu Reniță – scriitor, jurnalist, director al Revistei Natura, odinioară semnatar al Declarației de Independență de sub cizma URSS – subliniază un aspect la fel de dureros pentru orice român conștient: începând cu 1994 și până în prezent, absolut toate guvernările de la Chișinău au fost anti-românești, indiferent de măștile sub care prestează în public. 

(Deputatul Daniel Gheorghe)

Podul.ro vă prezintă în integralitate întregul interviu publicat de Natura.md – detalii AICI. 

Alecu Reniță: Unii istorici au capacitatea rară de a sintetiza actualitatea și prezentul. Au trecut 32 de ani de la prăbușirea dictaturii comuniste din Țară și 30 de ani, de când Parlamentul de la Chișinău a votat Declarația de Independență față de Rusia imperială, astfel creându-se condiții favorabile de a înlătura marea nedreptate comisă împotriva României de către odioșii criminali Stalin și Hitler în vara anului 1940. Ca istoric și om politic, ați putea să identificați cauzele principale, care blochează, timp de trei decenii, unificarea poporului român de pe ambele maluri ale Prutului?

Daniel Gheorghe: Cauzele pentru care, în acești 30 de ani scurși de la Declarația de Independență a R.Moldova, nu am reușit să facem Unirea sunt complexe și simple în egală măsură. În primul rând, este clar că interesele Rusiei au fost acelea de a menține R.Moldova într-un spațiu captiv, într-o zonă gri în care să-i fie foarte greu tânărului stat dintre Prut și Nistru să poată îmbrățișa cu deplină siguranță și fără teamă un parcurs către Uniunea Europeană și NATO.

De asemenea, este evident faptul că, odată cu războiul de pe Nistru din 1992, situația s-a complicat foarte mult, iar Rusia postsovietică a reușit să implementeze în coasta Moldovei acest regim separatist, păstrând un conflict înghețat precum s-a întâmplat și în alte regiuni ale fostului imperiu sovietic.

Regimul înghețat pare să fie pe undeva acea frână de mână a oricărei tentative firești de Unire cu România, pentru că, așa cum am zis în nenumărate rânduri, Unirea Basarabiei cu România este un fapt natural și firesc, acesta fiind destinul nostru istoric comun, și orice dezbatere în care ar fi implicate nuanțe geopolitice ar trebui să pornească de la acest conflict înghețat.

Nu avem dreptul să uităm că o mare vină o poartă statul român, politrucii care au tot parvenit la putere în România de-a lungul a trei decenii nu au știut deloc să gestioneze, așa cum se cuvine, relația cu R.Moldova, pe care au tratat-o când cu superioritate, când cu slugărnicie, în sensul în care nu de puține ori am văzut cum tot felul de persoane dubioase și formațiuni politice toxice au primit sprijin de la București pentru ca mai apoi acestea să se remarce prin fapte de corupție, prin promovarea unei politici de tip clientelar, prin distrugerea fragilei democrații din Moldova, sărăcită de un regim oligarhic timp de 30 de ani, și nu în ultimul rând, este trist să vedem cum Bucureștiul nu este capabil să aibă o strategie națională cu privire la R.Moldova.

Am spus-o și o repet: odată cu integrarea în NATO a României era firesc ca aceasta să-și fixeze drept principală prioritate națională reîntregirea prin Unirea cu Basarabia, pe modelul unificării Germaniei, Unire care să pornească de la adeziunea cetățenilor celor două state, care formează o singură națiune și un singur popor. Nu există popor sau limbă moldovenească, există cel de-al doilea stat românesc și cetățenie moldovenească, ceea ce este o nuanță importantă pe care țin să o subliniez întotdeauna.

De asemenea, neștiind să aibă o politică concretă și firească în raport cu R.Moldova, șeful statului român a dat inițiativa de multe ori altora, care uneori au fost mânați de bune intenții, alteori de interese comune cu Rusia și așa s-a întâmplat ca, din păcate, în ultimii ani să vedem cum nu de puține ori inițiativa pentru Moldova este cedată de România către Bruxelles sau Berlin, iar interesele comune ale Berlinului și Moscovei se cunosc foarte bine, dependența energetică a Germaniei de gazul rusesc este o certitudine, de aceea este fundamental ca România să aibă propria politică și să înțelegem că timp de 30 de ani s-a mers pe ideea că nu este timpul, ratând însă niște momente esențiale ale reunificării.

Avem datoria de a spune răspicat adevărul: este o deturnare a unui ideal național. Cred că a fost momentul și în 1991, când Unirea era aproape, cred că este momentul și astăzi, în 2021, să facem Unirea pe baze temeinice și democratice, în acord cu dreptul internațional.

Alecu Reniță: Ca veteran al nucleului Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia ocupată și votant al Declarației de Independență față de Rusia imperială, îmi permit să afirm, în cunoștință de cauză, că guvernările de la Chișinău, începând cu anul 1994, toate au avut, în esența lor, un caracter antiromânesc. Ce au reprezentat guvernările din Țară și care au fost viziunea și politicile statului român față de teritoriul din stânga Prutului și milioanele de români îndoctrinați și schilodiți de ideologia stalinistă precum că moldovenii ar reprezenta o națiune distinctă, total diferită de poporul român?

Daniel Gheorghe: Aveți mare dreptate cu privire la constatarea pe care ați făcut-o și mă bucur că sunteți un om direct care spune ceea ce gândește. Este evident faptul că nu a existat nicio strategie în acest domeniu. Pe undeva, politrucii din instituțiile statului român au judecat greșit relația cu R.Moldova, care este parte integrantă a spațiului de cultură, civilizație și identitate românească.

Nu poți trata pe fratele tău ca pe cineva care îți este vecin și cu care te saluți din când în când și care s-a mutat temporar la tine, pe scara blocului. Statul român nu a avut o politică proprie în raport cu R.Moldova, iar acest lucru se vede și doare. Lipsa de strategie, lipsa de viziune, faptul că nu am avut un acord politic pe modelul Acordului de la Snagov din 1995, care a fost un succes în ceea ce privește proiecția de integrare a României în NATO, nu am avut un acord pe problemele R.Moldova, acest lucru a lăsat urmări grave.

Conducătorii României poartă o anumită vină pentru acest dezastru al oligarhiei din stânga Prutului, este un lucru pe care suntem datori să-l spunem. Din păcate am tratat relația cu R.Moldova precum relația cu oricare alt vecin, nu ca o relație cu un stat succesor al Uniunii Sovietice, un teritoriu rupt cu forța din cadrul României, pentru că Basarabia a fost și este parte integrantă a României, desprinsă din trupul țării prin voința a doi criminali în masă și a unui pact odios încheiat între comuniștii sovietici și naziști.

Acesta este adevărul de la care trebuie să înceapă orice discuție, așadar, toată această chestiune, antiromânismul fățiș pe care l-am văzut adesea în politica de la Chișinău, toată această minciună cu privire la moldovenism, teorie care provine din puțul gândirii regimului totalitar marxist-leninist sovietic, teoria că românii dintre Prut și Nistru și chiar cei de dincolo de Nistru reprezintă un alt popor, distinct de români, toate aceste lucruri sunt o mare minciună, pe care avem datoria să o demontăm în fiecare zi, care ne insultă și ne jignește și care calcă în picioare mormintele înaintașilor noștri și a tuturor acelora care s-au opus regimului criminal comunist.

Așadar, ce pot să vă spun este faptul că am lăsat de multe ori inițiativa în mâinile altora și de aceea ne-am trezit inclusiv la nivel european în situații în care auzeam tot felul de idei dinspre propaganda Rusiei cu privire la poporul moldovenesc sau limba moldovenească, lucruri inadmisibile pentru orice român și pentru orice om care are un minim de respect pentru adevărul istoric.

Alecu Reniță: Dacă intrăm în actualitate, puteți numi documentul strategic, fundamentul sau matricea, pe care se construiesc relațiile bilaterale dintre București și Chișinău? Dacă nu există, care ar fi motivele că statul român se lasă pradă improvizațiilor conjuncturale și nu se conduce de o viziune clară pe termen curent, mediu și lung?

Daniel Gheorghe: Cum am menționat anterior,  nu există o matrice programatică,nu există un document strategic cu privire la relația dintre România și R. Moldova, cel puțin eu nu știu de existența unui astfel de document și nici nu cred că există undeva. Este o întrebare retorică aceasta și este foarte evident pentru toți faptul că, dacă ar fi existat o strategie, un program, o viziune pe termen lung, care să vizeze apropierea Basarabiei de România, reîntregirea națională, integrarea europeană a R.Moldova, care să vadă în perspectivă felul în care acest lucru să se întâmple, care va fi modelul, care va fi procedura legală, constituțională, juridică prin care va avea loc Unirea, care sunt pașii de parcurs atât în direcția integrării europene a R.Moldova, cât și în direcția Unirii cu România, în mod cert am fi avut în acest moment o serie de elemente, care ne-ar fi putut arăta acest lucru pe toate planurile, pe domenii de politici publice, pe direcții de dezvoltare strategică, pe chestiuni de politică macro, dar și pe chestiuni de politică micro.

S-au făcut și lucruri bune, trebuie să recunoaștem acest fapt, sunt câteva chestiuni care au reușit, și aici aș putea spune că mai curând zona de „soft power”, zona de cultură a jucat un rol mai important decât cea politică și geostrategică la nivel înalt. Avem, de asemenea, un rol important al autorităților publice locale din România care au investit peste Prut, prin prisma înfrățirilor dintre comunitățile românești de pe ambele maluri, avem, totodată, proiecte punctuale de investiții realizate de persoane din mediul privat, de modele de succes antreprenorial, modele de succes din zona societății civile și a colaborării pe mai multe paliere, care țin în special de politici din spectrul civic, asociativ, dar mai departe este foarte greu să identificăm alte elemente.

Cert este faptul că în România există o dorință de apropiere foarte mare față de R.Moldova, dar la nivel de stat, la nivelul decidenților de vârf există multă teamă și reținere, diletantism și multă șovăire. Trebuie să apreciem ceea ce s-a făcut bine, în special de la nivel mic, de la nivelul legăturii directe dintre oameni, a schimburilor de idei, a schimburilor de experiență, a legăturilor dintre comunități, a mediului de afaceri și a celui investițional, de nivel religios, civic, de la nivelul ONG din zona educației, culturii.

Sunt câțiva pași care s-au făcut, dar cum spuneam, nu există nicio strategie centralizată, niciun plan și niciun proiect, ceea ce este foarte rău. O țară civilizată cum este România ar fi fost obligată să aibă așa ceva de mulți ani cu o proiecție de 30 de ani, nu pe termen scurt sau mediu.

(Sursa foto: Alecu Reniță)

Alecu Reniță: În Declarația de Independență, Primul Parlament a avut curajul și voința să spună clar, în fața întregii lumi, drama dezmembrării românimii din Moldova istorică la 1812 și a României moderne la 28 iunie 1940, declarând că moldovenii sunt români, vorbesc limba română și au dreptul natural și istoric să se reîntoarcă în „spațiul lor etnic”, în România. De ce conținutul Declarației de Independență, timp de trei decenii, nu a devenit documentul strategic, fundamentul relațiilor bilaterale București-Chișinău? De ce se vorbește permanent de bani, de ajutoare de sute de milioane pentru R.Moldova, dar se evită premeditat de a recunoaște pe plan internațional existența a două state românești?

Daniel Gheorghe: Cum ați observat și dumneavoastră, această componentă care ține de suflet, de identitate, de valori interioare, de limbă și istorie comună, de tradiții și credințe comune, de o înrudire, de familie este cel mai important lucru care leagă R.Moldova de România și cred că, pe undeva, ar fi timpul să ieșim din această paradigmă tehnică în care vorbim doar despre alocări de fonduri, doar de chestiuni pe care le putem aborda și în raport cu alte țări vecine României, cu care nu avem această comuniune de identitate, naționalitate și spirit precum este Basarabia. Trebuie să mergem către esențial.

În Europa există două state românești, dar un singur popor român, o singură națiune română, acest lucru trebuie să fie știut de toată lumea. Cine neglijează și cine neagă mă tem că este rău intenționat, fiindcă adevărurile despre care vorbesc sunt dovedite istoric, sociologic, etnologic, cultural, antropologic ș.a.m.d.: din toate punctele de vedere suntem un singur popor și acest lucru trebuie evidențiat, iar cele două dezastre istorice, cel din 1812, respectiv 1940 sunt evenimente care nu pot fi scoase din nicio ecuație și din nicio discuție. 

R.Moldova riscă să fie un stat eșuat pentru că pur și simplu este o parte ruptă dintr-o altă țară, România, acesta este adevărul, este imposibil ca o bucată ruptă dintr-un întreg să poată funcționa la fel de viabil precum un întreg creat de la zero sau creat pe baze identitare proprii, este practic un experiment dezastruos.

Alecu Reniță: Cea mai gravă și rușinoasă boală a multor moldoveni, boală moștenită de la imperiul sovietic și de la guvernările antiromânești De ce guvernările postdecembriste din Țară nu au susținut în R.Moldova un Program solid de combatere a românofobiei, care ar fi cultivat adevărul istoric și i-ar fi ajutat pe moldovenii otrăviți de propaganda rusă să revină la normalitate, să nu-și desconsidere neamul și Patria istorică?

Daniel Gheorghe: Propaganda rusească a fost și rămâne una deosebit de agresivă și perfidă, iar această proiecție românofobă este una care se vede din multe manifestări la care am fost martori cu toții în ultimii 30 de ani. Evident, pentru a combate această românofobie, care cred că din fericire este pusă într-o perspectivă mult mai dezavantajoasă decât se găsea în alte momente de influență sovietico-rusească, este nevoie de cunoaștere reciprocă, de o prezență solidă a României dincolo de Prut, prezență pe toate palierele – politic, economic, social, spiritual, moral, cultural, ecologic, profesional, – sub toate aspectele posibile, și cred că pentru a combate românofobia și propaganda rusească este nevoie de educație, de apropiere prin prisma valorilor și identităților comune, prin prisma a ceea ce înseamnă știință, cultură, artă, istorie și spiritualitate.

Nu în ultimul rând aș dori să spun că, pentru a vedea împlinit idealul unei singure națiuni românești unite în Europa, ceea ce azi se numește „soft power”, puterea culturală, a spiritului, a mentalităților, a identității și a cunoașterii înseamnă mult mai mult decât orice alt element de forță financiară, de forță geopolitică. Aici stă cheia pentru a combate românofobia, acest lucru constă în inteligența României de a o putea combate prin modele, prin repere, prin prezență puternică la Chișinău, printr-o susținere reală pentru R.Moldova, și nu în ultimul rând prin cultură, identitate națională și mass-media, promotoare de valori românești și europene.

Alecu Reniță: De ce nu se face o evaluare obiectivă a instituțiilor statului român responsabile de R.Moldova și de impactul lor real asupra schimbării mentalităților colective a românimii din stânga Prutului, de ce se pune miza pe proiecte tehnice și nu pe cele de apropiere sufletească între români?

Daniel Gheorghe: Proiectele sufletești, cele care țin de identitate, de cunoaștere reciprocă, cele în care există loc și pentru suflet, credință, artă, literatură, filozofie, istorie, patrimoniu sunt singurele proiecte care pot crea o Unire durabilă, pentru că, trebuie să recunoaștem un lucru fundamental: în realitate, pe termen lung, nu elementul de putere în sens clasic, sau cel tehnic va prevala, până la urmă este foarte important și sănătos să avem proiecte și pe domenii cum sunt cel energetic, cele ce țin de căile de comunicații și transport, tehnologia informației, relații comerciale, susținerea prin subvenții de către statul român a sistemelor publice din R.Moldova, așa cum s-a întâmplat în mai multe rânduri, și statul român a procedat corect, acestea au rolul lor și sunt fundamentale în sensul lor.

Dar ceea ce unește este partea sufletească, capacitatea noastră de a conștientiza că suntem parte a unei singure națiuni, că vorbim aceiași limbă, avem un trecut și un viitor comun și spun acest lucru gândindu-mă la faptul că este nevoie de o prezență românească foarte vizibilă la Chișinău, atât sub aspectul mass-media cât și sub aspectul sferei educative și culturale.

Nu în ultimul rând, este nevoie de o prezență, umăr la umăr, a românilor de dincolo de Prut alături de frații noștri care au trăit sub ororile unui regim criminal sovietic și această legătură sufletească în care limba, arta, literatura, cunoașterea reciprocă, valorile identitare sunt mult mai importante decât aspectele de natură tehnică este singura care poate să creeze legături durabile, care se moștenesc dincolo de mai multe generații și cred că este foarte important să reușim să reancorăm Basarabia românească la universul mentalităților și spiritualității istorice a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Fără un element de soft power, desovietizarea, înlăturarea acestei zguri comunistoide care apasă peste R.Moldova și înlăturarea acestor mincinoase și perfide stereotipuri românofobe vor fi foarte greu de făcut, dar cum spuneam, părerea mea este că ele merg într-o direcție bună, iar apropierea dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului este una tot mai mare. Depinde doar de noi, cei care avem un rol politic în aceste timpuri să facem ca această apropiere să devină una pentru totdeauna, întrucât acesta este rostul firesc al istoriei, fie că vrem sau nu să recunoaștem.

Alecu Reniță: Cea mai mare avere a unui popor este unitatea națională. Ce mesaj aveți pentru cititorii revisteiNatura, pentru românii din Țară, din R.Moldova, din comunitățile istorice, de pe diferite meridianeîn ajun de 1 decembrie, Ziua făuririi României întregi, Ziua tuturor românilor?

Daniel Gheorghe: Fiindcă ne apropiem de încheiere, domnule Alecu Reniță, doresc să vă asigur pe toți de cele mai bune gânduri, de cel mai curat și autentic patriotism românesc, un patriotism ancorat în valori solide, în principii morale, și ancorat într-o bună cunoaștere a istoriei noastre naționale, multimilenare, cât și de respectul deplin, cvasireligios, pentru limba română, pentru tradiția românească, pentru patrimoniul natural, pentru toate valorile moștenite din moși-strămoși, care ne definesc, ca neam pe noi toți care simțim românește.

Pot să vă spun că nu vom uita niciodată că suntem o singură națiune și dacă trecutul nostru a fost împreună, dacă prezentul nostru este încă vitreg din pricina lașității multora dintre noi, a lașității clasei politice de la București, care timp de 32 de ani a tratat cu o teamă lipsită de temei logic și firesc tema apropierii de R.Moldova și a proiectului unității naționale românești. Am deplină încredere să spun că viitorul ne va găsi uniți pentru că vedem tot mai mult cum ne găsim zestrea noastră strămoșească, cum ne regăsim acele lucruri de simțire sufletească care ne fac să fim una, o singură națiune, așa cum ne-a lăsat Dumnezeu să fim pe aceste pământuri și cred cu tărie că viitorul R.Moldova este ca parte integrantă a României și a Uniunii Europene.

Nu o spun doar în sens diplomatic, ci o spun din convingere: viitorul nostru este împreună, o singură națiune română unită în Europa! 

De asemenea, cu ocazia zilei naționale a tuturor românilor, 1 decembrie, când sărbătorim Marea Unire de la Alba Iulia, din 1918, țin să vă adresez cele mai bune urări de sănătate, de bucurie, de împlinire sufletească și de bucurie românească. Cred că este foarte important să ne bucurăm cu toții de această zi și să nu uităm care este identitatea noastră mai presus de interese, de politică și mai presus de situații care țin de un prezent alert și foarte agitat.

La mulți ani, frați români din Basarabia! La mulți ani frați români de pretutindeni! Dumnezeu să ocrotească poporul român oriunde s-ar afla el pe fața acestui pământ. La mulți ani și să privim cu
încredere și credință în Dumnezeu spre un viitor al dreptății și demnității naționale.

Pentru conformitate:
Alecu RENIŢĂ