Furtună într-un păhărel de țuică

Nu prea am obiceiul să răspund la comentarii, mai ales când sunt comentarii la postările altora – chiar dacă mă privesc direct pe mine.

O voi face totuşi de data aceasta fără a intra, bineînţeles, într-o viitoare polemică.

De ce o fac? Pentru că subiectul este important – pentru mine, bineînţeles; poate şi pentru alţi câţiva – şi nu doresc ca prin mine să le fie afectată acestora imaginea.

În ultimele zile am încercat să obţin sprijin mediatic pentru promovarea unor acţiuni pe care Fundaţia Doina Cornea le are în proiect pentru viitorul apropiat: lansarea Editurii Doina Cornea şi publicarea unor volume printre care şi Jurnalul integral al Doinei Cornea, raportul de activitate al Fundaţiei pe primele şase luni de la înregistrare, iniţierea unei campanii de strângere de fonduri în vederea publicării acestor volume etc..

În proporţie de peste 90%, persoanele contactate (prieteni reali sau doar virtuali, îndeobşte personalităţi ale lumii culturale) mi-au răspuns pozitiv, chiar entuziasmaţi! Sunt chiar fericit de aceste gesturi de solidaritate.

Una dintre personalităţile cărora le-am trimis mesajul meu – un erudit, persoană deosebit de respectată în domeniul său de activitate, şi nu numai – mi-a trimis un răspuns (public), pozitiv, dar însoţit de nişte precizări şi comentarii ce vizau părerile şi preocupările domniei sale despre calitatea de martir şi de luptător împotriva comunismului a foştilor deţinuţi politici acuzaţi de legionarism. Nicio clipă nu am considerat că acele acuze ni se adresează în mod direct mamei mele sau mie. Am fost sigur că a folosit şi acest prilej pentru a-şi expune crezul. Drept dovadă i-am şi mulţumit la răspunsul pe care mi l-a transmis prin mesaj privat, mesajului meu privat.

Dar războiul se declanşase deja... La respectiva postare au început să apară reacţii pro şi contra. Nimic mai normal decât atât. Dar printre ele s-a strecurat şi o acuză directă şi complet nejustificată a unui oarecare comentator: „Din nefericire, dl Iuhas s-a asociat cu personaje bizare, care duc discursul tocmai spre zona aceea legionaroidăˮ.

Da, m-am asociat cu următorii ‟legionariˮ:

– membrii Fundaţiei Doina Cornea: majoritatea personalităţi din elita culturală românească;

– Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), Asociaţie ce reprezintă suma suferinţei poporului român în lupta împotriva comunismului, Asociaţie cu care am fost parteneri în ultimii doi ani (chiar înainte ca noi să încheiem greoaiele formalităţi de înregistrare) în organizarea şantierelor arheologice pentru căutarea şi identificarea victimelor regimului comunist. Toate coordonate de Parchetul Militar;

– Asociaţia 15 Noiembrie 1987 Braşov, Asociaţie ce cuprinde pe acei bravi muncitori care au avut curajul să strige „Jos Ceauşescu!ˮ în timp ce restul ţării mergea supusă la vot;

Nu e locul şi nu vreau să intru acum într-o temă, care totuşi e esenţială: oare suferinţele legionarilor întemniţaţi pe nedrept de către comunişti au fost mai uşoare decât suferinţele ne-legionarilor, la fel întemniţaţi pe nedrept? Oare de ce în închisori şi-au dat mâna şi s-au ajutat reciproc ţărănişti cu liberali, legionari cu ne-legionari, catolici cu ortodocşi?