Printre cadavre: grav bolnav, deținutul Mihai Derdena își pierde cunoștința, e declarat mort și e aruncat în morga lagărului Grind, urmând să fie incinerat de viu. Cum a scăpat cu viață. Una din cele mai sinistre istorii petrecute în Gulagul românesc


Printre cadavre: grav bolnav, deținutul Mihai Derdena își pierde cunoștința, e declarat mort și e aruncat în morga lagărului Grind, urmând să fie incinerat de viu. Cum a scăpat cu viață. Una din cele mai sinistre istorii petrecute în Gulagul românesc

În cele ce urmează vă prezint una din cele mai sinistre istorii petrecute în Gulagul românesc. 

După ani grei de zeghe la Jilava și Gherla, deținutul politic Mihai Stere Derdena (foto sus) e transferat în lagărul Grind, secție specială a Peripravei. Supus unui regim criminal, se îmbolnăvește groaznic, ajungând să fie izolat total, într-o cămăruță, nefiind primit în infirmeria lagărului, unde oricum nu existau medicamente, de teamă că i-ar putea molipsi și pe alții. 

Tânărul Derdena bolește săptămâni la rândul, starea lui agravându-se cumplit, în absența oricărui tratament. Urinează în pat și e lăsat să putrezească în propriile dejecții, zguduit de febră și delir. Nu mai poate mânca. La un moment dat își pierde cunoștința, e înghițit de beznă. Când își va reveni în simțiri va observa că se găsește la infirmeria lagărului. Un gardian îi relatează îngrozitoarea situație în care se aflase până nu demult. Cele auzite îi fac părul măciucă și-l vor obseda întreaga viață. 

Derdena află cu stupoare că fusese declarat mort la inițiativa a doi gardieni, care l-au scăzut din numărul celor vii și au solicitat transportarea lui la morga lagărului. Zis și făcut: a fost aruncat printre cadavre (piereau mulți deținuți în perioada aceea) pentru o noapte întregă, urmând ca dis-de-dimineață să fie incinerat de viu, iar rămășițele să-i fie azvârlite într-o groapă necunoscută. Marele său noroc a fost că brancardierii de a doua zi au observat, chiar când îl cărau spre locul în care urma să fie lăsat pradă flăcărilor, că respira și că începuse să se miște, rămânând tot într-o stare de inconștiență pentru alte câteva ore. Așa va ajunge Mihai Derdena la infirmerie și va rămâne în viață. 

Vă prezint, în cele ce urmează, acest episod puțin spus sinistru, așa cum e relatat în cartea regretatului Mihai Stere Derdena, ”Mărturisirea unui neînvins” (ediția a III-a, Editura Babel, Bacău, 2015): 

”Stând singur într-o cămăruță (starea deosebit de gravă, în care m-am cufundat încă de la debutul bolii, i-a determinat pe cei din administrație să mă izoleze din primele zile), cu moralul coborât până la abulie, bolii nu i-a trebuit prea multă vreme ca să mă doboare. Date exacte cu privire la evoluția acestei boli năprasnice nu-mi vin în minte. Poate că nici nu s-au putut fixa vreodată în creierul meu cuprins de flăcări. 

E lesne de înțeles, așadar, că a urmat repede o perioadă nebuloasă – nu știu cât de întinsă – în care îmi pierdui cunoștința cu totul. În tot acest timp, inconștient fiind, îmi făceam nevoile în pat, pe mine. Din puținele informații pe care mi le va furniza un gardian, după aceea, am reținut amănuntele care urmează și care, și acum, după 30 de ani, îmi transformă părul în măciucă.

Într-o seară, la ora numărului (numărarea deținuților – n. m), aș fi fost găsit complet rece, nedând nici un semn de viață: fără puls, fără respirație. Această stare i-ar fi determinat pe gardienii care ieșeau din schimb să mă declare mort, să mă scadă din numărul celor vii și, în consecință, să mă transporte imediat într-o cameră mortuară (un fel de morgă) în vederea azvârlirii și incinerării mele a doua zi, într-o groapă comună. 

Nici eu nu știu cât adevăr conține această informație, întrucât era foarte posibil ca (...) acel schimb de gardieni haini să decidă că-s mort, voind, probabil, să mă îngroape de viu și să mă omoare cu premeditare. Nu m-ar mira să aflu vreodată că, de fapt (...) se dorea un cât de mic pretext ca să fiu lichidat din viața aceasta. Căci pentru Securitate – instituție cum nu se poate mai odioasă, din care făcea parte întregul personal din orice loc de deținere –, moartea oricărui deținut politic constituia indiscutabil un câștig, o însemnată realizare de bilanț activ. (...)

Cert este că, a doua zi, cei doi brancardieri (...) care veniseră să mă ridice și să mă ducă la groapă (nu le știu nici numele, nici dacă lucrau ca gardieni sau ca felceri, dar aceasta nu mă împiedică să zic, de fiecare dată când evoc acel moment crucial din viața mea, Dumnezeu să le dea sănătate și tot binele din lume!), vor constata cu uimire, nu numai că respir, că am puls, dar și că mă mișc. Prin urmare, apreciază acei oameni de inimă, eu am șanse, după o aparentă și vremelnică moarte, să mă însănătoșesc și, de aceea, decid să fiu dus, nu la incinerare, ci la infirmerie. (...)

Așadar, după circa o lună și ceva de izolare completă și după o iminentă ardere de viu, mă văd iarăși printre oameni. Mi se părea nu numai că m-am născut a doua oară, eliberându-mă din ghearele morții, dar și că am ieșit din închisoare, măcar că încă mă aflam departe de libertate și de punerea-mi pe picioare”.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.