EXCLUSIV: ”Măcelarul de la Interne m-a călcat în picioare, m-a dat cu capul de toți pereții și m-a torturat ore-n șir…” Cum schingiuia femeile criminalul psihopat Gheorghe Enoiu, șeful Securității Uranus. Mărturiile doamnei Anastasia Iorgulescu

Iată, pe scurt, o serie de episoade puțin spus îngrozitoare trăite într-o singură viață de om: în '44, abia ieșită dintr-o copilărie de basm, Anastasia Iorgulescu (foto stânga sus) avea să fie martora disperată a asasinării tatălui ei, moșier important în perioada interbelică și membru al protipendadei bucureștene, care a fost bătut până la moarte de bravii și glorioșii soldați ai Armatei Roșii, în curtea casei sale de la Cernica, sub ochii neputiincioși ai familiei. Jefuite, traumatizate pentru totdeauna, pustiite sufletește și scăpate ca prin minune de viol, doar pentru că animalele bolșevice erau prea bete, văduva și cele trei fete de liceu au fost aruncate în stradă, în '46, când le-a fost confiscată abuziv întreaga avere, fiind nevoite să ducă un trai la limita subzistenței.

Dar cea mai cruntă lovitură avea să vină în '58, când tânăra Anastasia ”Sisi” Iorgulescu a fost arestată în cadrul unui lot din conducerea căruia făcea parte și Ioane Lugoșianu, fiul fostului ministru interbelic Ion Lugoșianu (exterminat în '57, în penitenciarul de la Rîmnicu Sărat), care urma să împărtășească soarta ilustrului său părinte, fiind condamnat la moarte și executat în Valea Piersicilor. Arestarea lui Ioane a fost spectaculoasă: s-a petrecut într-un tren, în apropierea Chitilei, tânărul reușind să împuște mortal pe unul dintre securiști. 

Anchetele au atins o bestialitate ieșită din comun și s-au desfășurat în arestul Securității din Uranus, care, în realitate, nu va fi fost altceva decât un abator modern al cărui șef incontestabil era căpitanul criminal (viitor general) Gheorghe Enoiu (foto dreapta sus), supranumit ”Măcelarul de la Interne”, din rațiuni lesne de priceput. Relatând cele mai clocotitoare momente ale anchetei, Anastasia Iorgulescu zugrăvește cu o acuratețe răvășitoare adevăratul chip al bestiei la tinerețe, Enoiu reprezentând prototipul satrapului securist – un psihopat analfabet de o demență și cruzime ieșite din comun.

În urma unui proces mascaradă, Anastasia Iorgulescu avea să fie condamnată la ”muncă silnică pe viață pentru favorizarea de fapte de teroare”, sentință din care a efectuat șase ani abominabili, la Jilava și la Miercurea Ciuc, fiind eliberată în contextul decretului din '64. Maria Plop, eroina partizanilor din gruparea Arnăuțoiu, i-a murit în brațe; la fel bătrâna și luminoasa doamnă Maria Marina, zdrobită cu cizmele, la izolare, de un gardian acefal. A fost colegă de celulă cu intelectuale reputate, cu studii la Sorbona și Oxford, dar și cu țărănci de o demnitate de-a dreptul neverosimilă, adevărate forțe ale naturii care au înfruntat tortura, umilințele și gratiile fără să-i toarne pe partizanii pe care-i ascundeau și-i alimentau cu riscul vieții. A cunoscut-o îndeaproape pe misterioasa Monica Sevianu, care i-a făcut confesiuni despre marele jaf din 1959 – detaliile le găsiți în interviu. De notat și faptul că, de-a lungul experienței carcerale, Anastasia ”Sisi” Iorgulescu a petrecut peste 200 de zile la izolare (adică la ”Neagra”), unde i-au degerat mâinile și picioarele, fiind cunoscut că Miercurea Ciuc este polul frigului din România.

Într-un amplu interviu pe care mi-a făcut onoarea de a mi-l acorda, în urmă cu niște ani, doamna Anastasia ”Sisi” Iorgulescu relatează îngrozitoarele bătăi primite de la criminalul psihopat Gheorghe Enoiu, căpitanul de Securitate ce conducea bestialii anchetatori ai Securității Uranus. Așa cum vă veți convinge, fragmentele în care Anastasia Iorgulescu relatează cum Enoiu a călcat-o în picioare și a dat-o cu capul de toți pereții, terorizând-o permanent și asigurându-se că urma să fie condamnată, deși total nevinovată, la închisoare pe viață, reprezintă o veritabilă descindere în beznă. Vi le prezint în cele ce urmează:  

”Inevitabilul nu a întârziat să se producă, în 14 octombrie 1958, de Sfânta Parascheva, când m-a arestat însuși Gheorghe Enoiu, marele ștab al Securității. Acest porc m-a luat pe sus, chiar din fața policlinicii în care lucram, și m-a împins într-un jeep negru, unde a început să mă pălmuiască cu sete. I se citea plăcerea în priviri. Când l-am întrebat de ce mă lovește așa, din senin, fără nici cel mai mic motiv, securistul s-a stropșit la mine: 

– Iote, bă, ce obraznică e asta! Cum credeai că scapi de noi, când tu te-ai înhăitat cu jigodiile alea teroriste (Enoiu făcea referire la gruparea subversivă coordonată de Ioane Lugoșianu – n. a.)? Se vede pe tine că părinții tăi au fost chiaburi, care au sărăcit poporul... Las' că-ți arăt eu ție, bandito!

Fac precizarea că Gheorghe Enoiu m-a înjurat ca un birjar și m-a lovit cu nesaț, tot restul drumului, care n-a fost chiar scurt. Faptul că mă pălmuia şi mă umilea îi stârnea o plăcere înfiorătoare, dementă. Într-un final, am ajuns la Securitatea din strada Uranus, unde am fost dusă la beci, într-o celulă strâmtă. Singura lumină de acolo, emanată de neoanele de pe coridor, se strecura printr-o fantă micuță, aflată deasupra ușii. A urmat o perioadă de aproximativ 40 de zile de anchete extrem de dure, în cadrul cărora am fost supusă la suplicii repetate. De cele mai multe ori interogatoriile se prelungeau pe o durată de 10-16 ore.

Răzvan Gheorghe: Cum s-a desfășurat ancheta?

Anastasia Iorgulescu: Enoiu – pe atunci căpitan – era atât comandantul Securității din Uranus, cât și directorul Direcției de Anchete Penale a Ministerului Afacerilor Interne, structură criminală care se ocupa cu arestarea, torturarea și încondeierea viitorilor deținuți politic. Am refuzat în permanență să colaborez cu Securitatea, deși am fost interogată chiar de bestialul Enoiu, care m-a călcat în picioare, la propriu, în repetate rânduri. Odată, după ce m-a dat cu capul de toți pereții din dotare, am ripostat, cu disperarea omului schingiuit ore-n șir, care nu mai are nimic de pierdut: 

– Dom'le, eu nu sunt supărată că mă snopiți în bătaie, doar pentru așa ceva sunteți plătit. Asta ați învățat, asta faceți... Atât vă duce capul! De fapt, aveți și o poreclă pe măsură: Măcelarul de la Interne. Vi se potrivește de minune!

Da, i se spunea ‹Măcelarul de la Interne›, acesta era sinistrul supranume al torționarului, care obișnuia să își agațe un cearșaf peste gulerele cămășii, pe post de prosop, pentru a nu-și păta costumul cu sângele victimelor călcate în picioare și lovite până la leșin. Auzindu-mi cuvintele, Enoiu – care era o namilă de om, înalt cât ușa – mi-a tras un mare pumn în falcă, de mi-au zburat doi dinți.

„Măcelarul se hrănea cu spaima și durerea arestaților”

A doua zi, când m-a luat din nou la anchetă, nu mică mi-a fost surpriza că dementul de Enoiu începuse să-mi vorbească, dintr-odată, pe un ton prietenesc, ca și cum nici nu m-ar fi caftit la greu cu doar câteva ore înainte: „

– Ce mai faci tu, Sisi? Ce bine arăți astăzi! – vă-nchipuiți, eram învinețită toată! 

Când i-am reproșat că pumnul lui m-a lăsat fără doi dinți, Enoiu și-a holbat ochii inexpresivi, aparent uluit, și a ridicat din umeri:

– Eu?! Cum poți spune așa ceva, Sisi? Eu îți vreau doar binele!

Ăsta era Gheorghe Enoiu, dom'le, o bestie cu severe și evidente tulburări psihice! Cel mai mult l-a deranjat că am știut să mă abțin și nu am izbucnit niciodată în lacrimi, că nu a putut să citească groaza pe fața mea. Cred că se hrănea cu spaima arestaților...

„Te-aș executa cu mâna mea, bandito!”

Odată, tot după o cotonogeală zdravănă, când m-a umplut de sânge, Măcelarul a mârâit: 

– Eu nu știu din ce material ești tu plămădită. Ori ești cea mai mare nesimțită, ori ești puternică, foarte puternică... De ce nu plângi, bandito, ca un om normal? Ție chiar nu îți este frică de mine?

I-am răspuns și de data aceea, cu un dispreț vizibil de la o poștă: 

– Nu! Eu mă tem doar de Dumnezeu. El le judecă și le plătește pe toate.

Drept urmare, Enoiu mi-a alocat o înjurătură cât se poate de previzibilă – Tu-ți dumnezeu' mă-tii de bandită! – și m-a transformat, din nou, în sacul lui de box, în timp ce îmi zbiera în ureche, cuprins de o furie neagră, de necontrolat: 

– Să știi un lucru: nu îți dă judecătorul sentința, eu ți-o hotărăsc! Dacă legea ar fi permis pedeapsa cu moartea pentru femei, te executam chiar eu, cu mâna mea. Mi-ar fi făcut plăcere! Dar, fiindcă nu am cum să te împușc, o să-ți dau o condamnare atât de grea, încât n-o să mai vezi niciodată lumina soarelui!

Citește AICI întregul interviu oferit de doamna Anastasia ”Sisi” Iorgulescu.