Europarlamentarul PNL Mircea Hava a criticat, într-un interviu acordat miercuri pentru Digi FM, decizia formațiunii politice de a negocia cu PSD formarea unui Guvern de tipul USL, reliefând că scorul Partidului Național Liberal se va diminua substanțial, până la 10%. Hava le-a transmis celor care formează conducerea PNL "să le fie rușine pentru că își bat joc de munca de ani de zile a unor oameni care au crezut în ceea ce înseamnă dreapta". Nu în cele din urmă, fostul președinte al PNL Alba a precizat că se așteaptă să fie exclus din cadrul formațiunii politice.
Mircea Hava: Le transmit un mesaj poate mai dur, mai rău: Să le fie rușine! Să le fie rușine pentru că își bat joc de munca de ani de zile a unor oameni care au crezut în ceea ce înseamnă dreapta, unor oameni care au crezut că putem să fim mai mulți ani, 4 - 8 ani la guvernare, nu într-un tandem cu PSD-ul, ci într-un tandem de dreapta. E greu. Îți vin în minte tot soiul de cuvinte care tot timpul la dumneavoastră ar fi pline de beep-uri. Nu aș fi crezut că foarte mulți oameni, care credeam că au viziune, care credeam că văd mult mai departe decât vârful bocancului lor, vor fi în zona asta. Nu aș fi crezut de colegii din Moldova, de domnul Flutur, de domnul Boc, că pot să se alieze într-o asemenea construcție, care nu a dovedit altceva decât că duce partidul acolo unde nu trebuie, acolo unde nu a dorit nimeni. Să nu creadă cineva că mă tângui sau că mă doare că nu sunt de partea câștigătoare. Dumneavoastră știți foarte bine că am refuzat clar să fac parte dintr-o asemenea construcție în momentul în care am fost întrebat: „Spune ce putem face pentru tine ca să fie bine și în momentul ăla toate lucrurile se rezolvă, dar vino pe partea asta.” Eu nu am făcut politică pentru a face cineva ceva pentru mine. Am făcut politică pentru oameni și lucrurile astea s-au văzut. M-a deranjat foarte mult și acea ofertă, să îi zic așa, iar asta m-a făcut să rămân independent. Pentru că, din fericire pentru mine, am fost independent între cele două tabere și am rămas independent (Mircea Hava nu i-a susținut în competiția internă din PNL nici pe Florin Cîțu, nici pe Ludovic Orban - n.red.).
Moderator: Unde se va duce PNL-ul după această colaborare cu PSD-ul? Va fi foarte mult afectat?
Mircea Hava: Eu spun că da, va fi foarte afectat. Foarte mult din ceea ce am câștigat, pentru că a fost o bătălie ca să câștigăm și să mergem spre 30%. Coborârea deja este vertiginoasă și eu cred că PNL-ul se va cantona în jur de 10%. Din păcate trăim într-o epocă în care nu mai contează partidul, ci contez „eu”. Eu vreau, eu vreau să fac, eu vreau să fiu.
Moderator: Cine este acest „eu”?
Mircea Hava: Aceea echipă câștigătoare, cu toți cei care sunt acolo. Unii care își fac deja o meserie din a fi miniștri, alții care doresc nespus să fie miniștri pentru câteva secunde, altul care dorește să fie prim-ministru, chiar dacă va fi doi ani da, doi ani ba. Tot felul de propuneri care nu te fac decât să zâmbești și să îți dai seama că este evidentă această dorință a lor de a fi ei acolo, indiferent de ceea ce se întâmplă în țară. Au reușit să își clădească în ghilimele, „pe cadavre”, pot să spun lucrul acesta, pentru că este evident, ceva.
Moderator: Ce mesaj le transmiteți alegătorilor PNL care v-au votat tocmai pentru mesajul anti-PSD?
Mircea Hava: Eu... E greu să le transmit acum un mesaj. Cineva ar spune: „Aveți încredere că va fi bine”. Nu am eu încredere că va fi bine. În momentul în care eu nu am încredere că va fi bine, nu le pot transmite oamenilor că va fi bine. În primul rând eu îmi cer scuze față de oamenii care au votat așa cum le-am spus eu, nu cum le-am cerut. În funcție de ce am făcut eu, fiind un exemplu pentru cei care mă cunoșteau. Îmi cer scuze față de ei, pentru că prin ce am făcut, poate nu am deschis ochii bine, nu am văzut oamenii așa cum trebuia să-i văd și i-am indus în eroare. Îmi pare rău că i-am mințit, făcând parte din Partidul Național Liberal. Spun făcând parte din Partidul Național Liberal pentru că în urma declarațiilor pe care le-am făcut și înainte mi s-a spus că sunt un critic al partidului. Așa cum cred că i s-a spus și lui Orban, mi s-a transmis și mie prin (...) că urmează să fiu dat afară. Mă deranjează că mi s-a spus lucrul ăsta, eu fiind unul dintre cei care am clădit acest partid. Am muncit foarte mult ca să facem acea unire dintre PNL și PDL. Dar partidul nu știu să fie trecut pe nici o carte funciară în care apar proprietari.