Eco-socialismul și costurile gri ale Pactului Verde European. Ep.2: Multă natură distrusă pentru prea puțină energie verde!

Încheiam prima parte a analizei referitoare la expansiunea eco-socialismului în Europa cu o întrebare - cât ne costă ”componentele esențiale ale sistemului energetic curat” - arătând cum goana după tehnologii green aruncă națiunile industrializate într-o nouă dependență – nu de petrol, ci de metale rare – consecința conflictului între aspirația de a proteja clima și dificultatea de a obține suficient cupru, nichel și litiu la prețuri accesibile amenințând să ducă la epuizarea resurselor în câteva țări, în special în cele care sunt instabile din punct de vedere politic.

Adevărul murdar despre tehnologiile curate este acela că sudul sărac devine tot mai greu exploatat pentru ca nordul bogat să poată trece la durabilitatea mediului. Zone întregi de pământ sunt distruse pentru a asigura resursele necesare pentru a produce turbine eoliene și celule solare.

Există un secret murdar ascuns în fiecare turbină eoliană. Ele pot transforma aerul în mișcare în mod curat și eficient în electricitate, dar puțini știu ce presupune pentru ca aceste turbine să fie construite. Din nefericire, o mare parte din materialul din interiorul turbinelor eoliene este produsul unor atacuri brutale asupra lumii noastre naturale.

Fiecare unitate necesită ciment, nisip, oțel, zinc și aluminiu. Și tone de cupru: pentru generator, pentru cutia de viteze, pentru stația de transformare și pentru firele nesfârșite de cablu. Aproximativ 67 de tone de cupru pot fi găsite într-o turbină de dimensiuni medii. Pentru a extrage această cantitate de cupru, minerii trebuie să mute aproape 50.000 de tone de pământ și rocă. Un volum de aproximativ cinci ori mai greu ca Turnul Eiffel. Minereul este apoi mărunțit, măcinat, udat și levigat. Concluzia: multă natură distrusă pentru prea puțină energie verde.

Eolienele verzi sapă cratere gri în trupul Pământului

O vizită la mina Los Pelambres din nordul Chile oferă o înțelegere clară a dimensiunilor dezastrului. Los Pelambres găzduiește unul dintre cele mai mari zăcăminte de cupru din lume, un crater uriaș gri situat la o altitudine de 3.600 de metri. Pământul de aici este plin de minereu metalifer și aproape 2% din producția mondială de cupru provine din această groapă.

La Los Pelambres (foto) basculantele cu o putere de 3.500 de cai transportă încărcături uriașe pe drumurile terasate care mărginesc mina. Bolovanii sunt ”plimbați” cu bandă transportoare pe o distanță de aproape 13 kilometri în vale, din locul de unde cuprul este extras din stâncă. Această prelucrare necesită cantități uriașe de electricitate și apă, o marfă de altfel deosebit de prețioasă în această regiune aridă.

Proiectul este operat de Antofagasta, o corporație minieră chiliană cu sediul la Londra, care deține 60% din mină. Compania a construit o centrală hidroelectrică în 2013, aproape exclusiv pentru a furniza energie electrică către Los Pelambres. Fermierii au protestat împotriva acesteia și au dat vina pe proiect pentru lipsa de apă din regiune. Acum, însă, mina este programată să devină și mai mare. Compania pompează volume suplimentare de apă de mare desalinizată de pe coasta Pacificului din întreaga țară. Directorii companiei speră că acest lucru le va permite să continue să opereze mina încă câțiva ani buni. La urma urmei, în goana către atungerea dezideratelor Green Deal-ului, cererea globală de cupru este de așteptat să crească enorm, pentru cabluri de alimentare, motoare electrice și pentru turbine eoliene.

Câtă bauxită africană intră în cele 800 de kilograme de aluminiu ale unui Audi E-Tron electric?

Hamdallaye era un sat din nord-vestul Guineei, în Africa de Vest, o așezare de colibe de noroi din stuf și pomi fructiferi umbriți. Sociologul Mamadou Malick Bah locuia în Hamdallaye dar a trebuit să plece anul trecut, după ce satul și cei 700 de locuitori ai săi au devenit un obstacol vremelnic în calea extracției bauxitei.

Bauxita, minereul roșcat care se află ascuns sub pământ, este considerat aurul Guineei, deoarece este materia primă pentru aluminiu, un metal ușor extrem de important pentru turbinele eoliene și liniile electrice. Locuitorii din Hamdallaye au fost relocați într-un sat nou situat la cinci kilometri de cel vechi, pe un sol deșertic, atât de săract încât CBG, compania minieră din Guineea, parțial deținută de stat, trebuie acum să sprijine micii fermieri, care înainte și-au câștigat existența din cultivarea propriilor parcele. 

Care credeți că este valoarea ajutorului acordat fiecărui fermier relocat din calea extracției bauxitei? Echivalentul a 94 de euro pe lună. Sau un loc de muncă în cadrul companiei miniere.

Companiile au început să exploateze regiunea Boké în urmă cu mai bine de 50 de ani, iar astăzi excavatoarele funcționează aproape fără oprire. Guineea, una dintre cele mai sărace țări din lume, are cele mai mari zăcăminte de bauxită de pe Pământ. Au fost acordate numeroase concesiuni miniere pentru companii occidentale dar și pentru foarte multe companii chineze, consecințele asupra mediului fiind devastatoare, mineritul intensiv ducând la distrugerea diversității naturale și a surselor de apă potabilă.

Germania este un caz ilustrativ de duplicitate când vine vorba de pledoaria pentru ”exploatarea ecologică”, pe de o parte, și asigurarea materiilor prime, de cealaltă parte. În 2016, Berlinul a oferit garanții de împrumut în valoare de 246 de milioane de euro pentru extinderea forajelor de bauxită din Africa, în ciuda criticilor venite din partea Agenției Germane de Mediu. Într-un raport propriu, Ministerul German al Economiei făcea referire la exploatarea echitabilă a resurselor din Guineea, fără a se referi însă și la exproprierea fermierilor din Africa de Vest, ci doar arătând că investiția a ajutat la garantarea unor noi locuri de muncă în Germania. Raportul anunța că extinderea forajelor din Guineea va permite companiei cu sediul în Germania, Aluminium Oxid Stade (AOS), să-și asigure producția pentru mai bine de 10 ani. AOS este ultimul procesor german de bauxită rămas pe piața internațională și un furnizor important de produse pentru industria auto. 

Mai mult decât important, am spune, gândindu-ne la faptul că doar un autoturism Audi E-Tron are nevoie de componente din aluminiu în greutate totală de 804 kilograme, pentru a rula ”verde” și nepoluant pe șoselele Europei... (Va urma)

Citește și Eco-socialismul și costurile gri ale Pactului Verde European. Ep.1: Durabilitatea mediului, ideologie și consecințe